Prin multe determinaţii, Partidul Democrat-Liberal aminteşte de PCR. Ca şi PCR, e un partid subordonat pînă la tiv hachiţelor unui om: Traian Băsescu.
Pe fişa mea de absolvent al Facultăţii de Filozofie din Cluj, cea mai mică notă (8) apare în dreptul disciplinei Istoria PCR. Slabele mele rezultate la Istoria PCR nu exprimă, Doamne fereşte!, vreo disidenţă ascunsă. E vorba pur şi simplu de o slăbiciune intelectuală. Profesorul, un mediocru multilateral, avea mania cifrelor memorate mecanic. La capitolul Memoria turuitoare stau prost. Dacă acest curs s-ar fi predat altfel, aş fi avut probabil, şi la Istoria PCR nota de la celelalte discipline: 10. În definitiv, istoria PCR e la fel de interesantă ca istoria oricărui partid. Dacă nu chiar mai interesantă.
Deşi am avut o prestaţie firavă la examen, am reţinut că unul dintre capitole se intitula Politica de alianţe a PCR. Prin multe determinaţii, Partidul Democrat-Liberal aminteşte de PCR. Ca şi PCR, e un partid subordonat pînă la tiv hachiţelor unui om: Traian Băsescu. Ca şi în cazul PCR, liderii PD-L nu scot o vorbă pînă nu socotesc dacă ea l-ar putea supăra sau nu pe Liderul de la Cotroceni. Ca şi în cazul PCR, imaginea publică a PD-L e cea a unei suprafeţe de marmură la un wc de lux: nu se vede nici o încreţitură. Toţi o apă şi un pămînt, liderii PD-L n-au nuanţe, n-au nici măcar vorbe proprii. Repetă papagaliceşte spusele lui Traian Băsescu.
L-am urmărit de Vasile Blaga miercuri seară la "Sinteza zilei". Un politician despre care unii îmi spun, în şoaptă, că i s-ar opune lui Traian Băsescu. Aşa o fi. Eu însă am văzut un om care nu diferă de Emil Boc sau Elena Udrea cînd vine vorba de Cuvîntările Tovarăşului de la Cotroceni. Există însă o deosebire faţă de PCR. Cînd se va scrie Istoria partidului, va lipsi mai mult ca sigur capitolul: Politica de alianţe a PD-L. Pentru că PD-L e un partid unic nu numai în istoria democraţiei, dar şi în cea a lumii moderne: n-are nici o alianţă. Ion Iliescu e în PSD adeptul unei politici purtînd titlul: Să izolăm PD-L! Ion Iliescu e un politician înţelept. De această dată, domnia sa propune PSD şi altor partide politice epuizarea inutilă a unei energii.
Nu e nevoie nici măcar de o briză de mobilizare pentru a izola PD-L.
PD-L se izolează singur. Şi nu din întîmplare sau din inconştienţă, ci programat în deplină conştienţă. Să aruncăm o privire asupra peisajului politic de după primul tur. Toate partidele realizează alianţe pentru turul al doilea. Desigur, îndemnul de a vota un candidat pînă mai ieri adversar nu e urmat în chip absolut de alegători. Pentru electoratul captiv sau pentru cel oscilant, îndemnul dat de partid poate fi, pînă la urmă, util. Ca să nu mai spunem că alianţele de acum pregătesc terenul pentru alianţele din consiliile locale şi judeţene şi, în perspectivă, pe cele din viitorul Parlament.
Duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, Vasile Blaga a declarat că, pentru turul al doilea, PD-L nu face alianţă cu nimeni. S-a crezut că e o declaraţie de moment, supusă emoţiei inevitabile. În zilele următoare, Vasile Blaga şi ceilalţi lideri PD-L nu numai că au confirmat această poziţie, dar, mai mult, au făcut-o şi mai aberantă. Toţi s-au întrecut în a invoca alianţa PSD-PNL, dar mai ales cei 322.
Cei 322 sînt parlamentarii care au votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Primul tur de scrutin a dovedit că electoratul rămîne străin de bătăliile politicianiste. Conflictul dintre preşedinte şi parlament n-a tulburat prea tare electoratul nici în mai 2007, cînd s-au prezentat la Referendum mai puţin de 50% dintre alegători. Cum să intereseze acum, la un an şi ceva de la întîmplare? A susţine că turul al doilea va fi o confruntare între Traian Băsescu şi cei 322 presupune o deraiere de la normal. Dar nu numai atît. Faimosul partid prezidenţial a obţinut un scor mai mic decît PSD la votul pentru consiliile judeţene. E greu de crezut că PD-L va face la Parlamentare un salt de la 28% la 51% pentru a putea guverna singur. Sigur, după scrutinul din toamnă, PD-L va avea nevoie de alierea cu PSD sau PNL. Un lucru imposibil cîtă vreme, potrivit liderilor PD-L, formaţiunea are doar un singur aliat: Traian Băsescu.
PS. Postul public de Radio continuă să difuzeze ştiri electorale împotriva candidatului independent Sorin Oprescu. Explicabil, pe Sorin Oprescu nu-l apără nici un partid politic de care depind fotoliile celor care conduc RRA.
Citește pe Antena3.ro