Patru zile din iunie 2012

Luni mi-am zis: o sa scriu despre "cazul ICR-Patapievici", dar mai astept doua zile, sa vad cum se dezvolta povestea. Apoi a venit repede cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta. Si in final, apocaliptic, condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase si tentativa sa de sinucidere. Toate astea de luni pana azi, joi, cand trebuie sa predau articolul.
Vreau sa ies din hatisul acestor evenimente si sa planez deasupra junglei – sa ma detasez, sa privesc de la distanta.

Prima concluzie ar fi ca, cel putin dupa, luna iunie este o perioada stranie pentru poporul roman. Respectiv, este luna in care se pare organismul se termoregleaza convulsiv: racoarea primaverii intra in ciconire violenta cu arsita verii. Foarte multi nu au aer conditionat si foarte multi dintre cei care au o asemenea instalatie au dificultati de readaptare la folosirea ei pe perioada caniculara, in situatia in care este tot mai clar ca suportam din ce in ce mai greu caldura.

Dincolo de toate detaliile, ceea ce leaga cele trei cazuri – ICR, Ponta si Nastase – este ca iar ne-am facut de mare rahat pe plan international. Ca la mineriada.
Ca mentalitate, am evoluat extrem de putin din iunie 1990. E adevarat, ne-a secat vlaga pentru ciocniri de mase violente, cu distrugeri de bunuri, morti, raniti si sange (ceea ce este bine) – revoltele de strada din ianuarie 2012 au fost o gluma jenanta pe langa mineriade –, dar tot nu intelegem ce ni se intampla, de fapt. Si asta se vede clar din reactiile societatii la cele trei evenimente mai sus pomenite. WE ARE MISSING THE POINT. Nu am invatat nimic pe fond din lectia "Ion Iliescu". Noi, oamenii, de fapt, am dat voie sa se intample cele trei cazuri – si altele, multe asemenea – si pentru toate suntem autori morali. Pana cand nu vom intelege ca, chiar daca esti un om onest si necorupt, dar nu faci un pas in fata sa arati ca stii, ai fost mator, ai vazut, un act de coruptie, onestitatea ta nu-ti va folosi la nimic, atata vreme cat vrei sa traiesti intr-o societate cinstita.

De altfel, chiar legea pedepseste fapta persoanei care, desi are cunostinta de o infractiune, nu o demasca, desi el nu are nici o implicare. Daca toti oamenii care stiau ceva despre Adrian Nastase ar fi facut la vremea cuvenita un pas in fata sa spuna ceea ce stiu, el nu ar mai fi fost pus in situatia de a incerca sa se sinucida azi – pentru ca i s-ar fi stopat cariera de mult si cu consecinte mult mai putin grave si pentru noi, si pentru el. Daca ar fi fost stopat Nastase la timp, nu ar mai fi ajuns Victor Ponta acum prim-ministru si, indraznesc sa spun, nu am fi avut nici un presedinte ca Traian Basescu.

Da, in patru zile fatidice din iunie 2012 am stricat insutit tot ce reusise sa repare Printul Charles cu filmul despre Muntii Carpati sau tinerii regizori de film romani premiati la Cannes si la alte festivaluri. Acum, sigur, putem spune fuduli "ne doare undeva de ce cred strainii despre noi" – multi impartasesc aceasta mentalitate – si o putem transforma in ideea centrala a politicii noastre externe si interne, asumandu-ne consecintele. Asumandu-ne consecintele? Cand am facut noi, oamenii, vreodata asta cu adevarat? Tot ce am facut a fost sa legitimam prin vot o zi la patru ani o patologie a urii escaladate in doze zilnice in restul de 364 de zile.