x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale PD joaca la trei capete

PD joaca la trei capete

de Ion Cristoiu    |    16 Mai 2006   •   00:00
PD joaca la trei capete

La Palatul Parlamentului din Capitala s-a desfasurat sambata reuniunea Comitetului Director al Partidului Democrat. Organismul strange la un loc: membrii Biroului Permanent National, presedintii de Organizatii PD, ministrii nominalizati de PD.

Convocarea unei astfel de institutii - cea mai importanta dupa Congres in autoritatea deciziilor - provoaca intrebari.

Ce motiv temeinic a impins conducerea PD la un asemenea efort material si uman?

Intrebare cu atat mai normala cu cat:
- sedinta a avut loc sambata, zi nu numai de week-end, dar si una pe deplin insorita din acest an. Stabii PD s-au vazut astfel obligati sa se inchida intre patru pereti si sa il aiba in fata ochilor pe Emil Boc, cand - suntem siguri - ar fi preferat sa fie la iarba verde si sa aiba in fata ochilor Soarele de primavara. Oricat de rotund si vesel ar fi capul domnului Emil Boc, el nu poate tine loc astrului ceresc.
- la sedinta a fost invitata - o premiera pentru PD - si Monica Macovei. Chiar daca pe listele formatiunii lui Emil Boc prea mult mediatizata ministra n-a fost pana acum asumata fatis de partid. Poate si pentru ca liderii PD aveau stiinta de anume bombaneli de la Cotroceni fata de harjoanele Monicai Macovei cu anumite cercuri de interese, liderii PD au incercat sa pastreze ambiguitatea in relatia cu starleta tv.

Ce i-a facut pe liderii PD sa aduca la Bucuresti Comitetul Director al formatiunii?

Programul reuniunii, declaratiile de dupa si discursurile din timpul sedintei ne dau un raspuns nitel descumpanitor.

Instanta quasisuprema a PD a fost convocata pentru a dezbate eforturile ministrilor PD in procesul de integrare.

A "dezbate" e un fel de a spune. Reuniunea n-a dezbatut nimic. Reuniunea a infatisat cu mare tamtam, intr-o atmosfera de 23 August sarbatorit inainte de a fi avut loc, maretele realizari ale ministrilor democrati.

Atat de stravezie a fost intentia bilantului festivist, incat ministrii responsabili cu integrarea nu s-au multumit sa se faleasca pur si simplu. Au plesnit pe la subsuorile tunicilor si pentru a explica pe larg cum au reusit ei sa obtina aceste marete victorii.

Culmea stradaniei de a raporta cu mandrie a fost atinsa de Monica Macovei. Intr-un gest de omagiu adus protocolului Congreselor PCR, fosta mandra a asa-zisei societati civile a multumit Partidului pentru sprijinul neconditionat primit, glorioasele sale impliniri fiind si rodul acestui sprijin. Mai mult, Monica Macovei a multumit PD si pentru ca n-a intervenit in activitatea sa. Altfel spus, liderii de partid si de stat nu i-au cerut sa nu cheme la DNA pe cineva din gasca lor de interese sau, dimpotriva, sa tarasca vreun adversar pe scaunul de ancheta. Doamna cu pricina are, probabil, o parere proasta despre noi, romanii. Ea a vrut sa ne convinga ca intre absenta dosarelor de coruptie ale liderilor PD si ipostaza de ministru sprijinit de PD nu e nici o legatura. De parca in Romania de azi, pentru a o influenta pe Monica Macovei, e nevoie sa-i dai un telefon. Sa nu stie ea si fara asta pe cine sa ancheteze si pe cine nu?!

Ministra Justitiei a multumit Partidului de la Inalta Tribuna a Comitetului Director.

Au lipsit multumirile adresate Tovarasului Secretar General al Partidului.

Explicabil.

Tovarasul Secretar General facea tupa-tupa departe de fruntarii, in spitalul de lux din Viena.

Stradania de a face din Raportul de monitorizare, care nu s-a prezentat inca, un moment de mandrie patriotica PD-ista s-a deconspirat prin aruncarea lui Vasile Blaga in esalonul inaintat al campaniei mediatice. De regula, discret, ocolind reflectoarele, ministrul Administratiei Publice si Internelor a fost practic vedeta reuniunii.

Initiativa partidului zis si al Soldateilor prezidentiali surprinde un pic.

Concluziile Raportului nu erau scrise sambata, pe la pranz. Sa fi stiut Vasile Blaga si Emil Boc de la Pacientul Vienez cam care vor fi concluziile in ce priveste Romania?

E o intrebare de prisos.

Liderii PD stiau si ei, ca toata lumea de altfel, cele trei posibile concluzii.

Si au jucat la trei capete.

Toate castigatoare.

Daca Raportul va recomanda aderarea la 1 ianuarie 2007 fara conditii, isi vor putea asuma cu bubuit de tobe victoria triumfala.

Daca Raportul va recomanda amanarea, ei vor trece drept absolviti de esec si, prin urmare, se vor putea napusti asupra ministrilor PNL.

Daca Raportul va recomanda admiterea cu conditii, ei vor ataca PNL, pentru ca ministrii liberali sunt cei care trebuie sa indeplineasca conditiile.

Ce inseamna sa ai privilegiul de a-l vedea in carne si oase, la spital, pe recent operatul Traian Basescu!
×
Subiecte în articol: editorial