Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rar mi-a fost dat să văd o reuniune mai harnică în vorbe, mai goală de miez şi mai plină de laşităţi ca recenta şedinţă pregătitoare de alegeri interne a partidului Băsescu. Insultătoare, în toate datele ei, ca un scuipat pe obrazul unei ţări şi aşa plânse şi batjocorite. De cine? Chiar de cei care păreau a se război între ei cu iatagane, împăunări şi demagogie.
Curajul critic al pedeliştilor cuvântători s-a suit, cu sforţări mari, până la Boc. Nici un milimetru mai sus. Mă gândeam că, maturizaţi politic de averi şi funcţii, greii partidului vor găsi acum prilejul potrivit să se emancipeze de sub popoul lui Băsescu. Gata tăticu, ne-ai făcut mari, ne-ai suit pe cai motorizaţi de sute de mii de parai, acum lasă-ne să respirăm şi singuri. Ştim să ciordim şi fără matale. Ce dracu, la atâtea portofele doldora, râde democraţia de noi! Şi apoi nu mai eşti locomotivă, ci remorcă. Ne-ai băgat într-o prăpastie de ne înjură pe uliţă oamenii şi ne urăsc până şi curcile. Cu toate riscurile, partidul putea să încerce să-şi taie ombilicul legat de Cotroceni şi să intre în rândul lumii, să-şi aleagă singur conducerea, nu pe cea primită în plic, să guverneze, dacă îl va mai lăsa lumea, şi după cum îl taie capul. N-a fost să fie aşa. Toţi vorbăreii şi vorbăreţii, cu piepturile umflate ca nişte brotaci în călduri, s-au băţoşit în ţignale şi atâta tot. Două chestiuni majore au fost absente. Cartoful, amărâtul de cartof care a devenit – ca ultimă speranţă de supravieţuire – interzis mesei românilor. Foamea gloatei poate fi comprimată generic sub numele cartof. A fost ignorat ca minor, sub altitudinea de preocupări ale unui partid cu ştaif. Şi al doilea subiect grav, cel pe care deja l-am enunţat şi care ţine de viaţa de partid, dacă e partid şi nu doar clică – dezlegarea de sub tutela umilitoare a lui Băsescu. N-a făcut-o şi n-o va face.
Respectiva expoziţie culinară de vorbe a rămas totuşi prin ceva. Partidul s-a separat în "talibani" şi "reformişti", ultimii evaluaţi subţirel la trei. Autoporecla se vrea preschimbată, ca în Peneş Curcanul, în renume şi va fi utilizată, dacă va fi cazul, de cel care semnează – simţi de la o poştă stilul Băsescu – scenariul. Dacă la talibani aş cam scoate ghilimelele, numele părând potrivit, la reformatori am îndoieli. Păi ce să reformeze doamna Macovei, această justiţiară care pică mereu în picioare cu toate că pare adesea mahmură? Reţeta gheţii din pahar? Şi dacă vrea să-i suspende pe corupţi nu realizează că ar suspenda mare parte din partid, cu şeful lor suprem cu tot? Mă îndoiesc că asta vrea.
Curajul, mi-am zis, va veni de la talibani. Iată-l cuvântând răspicat, punând aer mult între vorbe, pe luptătorul Berceanu, cu obrazul brăzdat de atâtea cicatrici "în războaie adevărate", nu în amărâte de simulări pe blog. Eu sunt singurul de aici care l-am înfruntat pe Ceauşescu! (ştiam doar de Doina Cornea!) Eu m-am bătut cu Iliescu. Au! Sună bine, să vezi ce-l cotonogeşte pe Băsescu! Aici cuvântarea Banului oltean plin de bani s-a fleşcăit. Fratelui Buzesc i s-a înmuiat paloşul. Să-l văd, zice el, pe ăla de are curaj, "cu argumente" (subliniere apăsată a oratorului!) să-l contrazică pe Băsescu! Păi de ce nu eşti tu ăla nenică? De ce nu zici: Traiane, ne-ai băgat în prăpastie, lasă-ne, du-te, ţara e în nenorocire şi prostimea flămândă ne ameninţă averile? De ce nu-l tragi de brăcinari pe Zeus că v-aţi încuscrit doar în atâtea nenorociri pe la Transporturi?
Blaga a urlat de s-a speriat şi tencuiala din pereţi. Părea un căprar care bagă frica în pifani, în prima săptămână de cătănie. Ca ce vorbea (cacofonie voită!), în numele cărei funcţii prezente sau viitoare? Să-l prind pe ăla de nu respectă statutul (singurul statut al PDL şi singura biblie, pentru a cita un alt vorbitor, e T. Băsescu!) că-l sfâşii. Piept umflat de parcă aştepta să nască mâine gemeni, articulare din gâtlej. Am văzut de altfel că toţi vorbitorii, bărbaţi sau femei, şi cei cu ţâţe de la Dumnezeu şi cei cu ele mai mărunte, s-au umflat sub microfon de parcă aveau dovleci sub bărbie. Băţoşenie mare, ce mai! Împăunarea l-a dus pe Boc la rostirea celei mai neruşinate minciuni pentru electoratul crezut idiot, aceea că vom atinge, peste un an, o creştere economică mai mare decât a Germaniei, de 5 %. Ce păcat că taică-său nu l-a articulat la scăfârlie cu un ou de lemn, din cele care se vând, pentru păcăleli de Paşte, prin târguri.
Curajul, nesperat şi involuntar, a venit însă de la un confrate jurnalist intrat, pe poarta cu jumări, în politică. Îl cheamă Ungureanu şi se dă mai îndrăgostit de Băsescu decât Elena Udrea, cea subjugată (politic fireşte) de inegalabilul din Cotroceni. Semănând el cu Grigore Vasiliu Birlic, la meclă, şi dorind o descreţire umoristică de avânturi, a pronunţat numele dictatorului libian Gaddafi. Vezi Doamne l-a întrebat unul pe coridor, dar pe Gaddafi când îl suspendaţi? Cine e aici dictatorul libian? Ei, asta e! Unii au râs, dar li s-a stins râsul la jumătate, trăgând cu coada ochiului în dreapta şi stânga, speriaţi să nu-i fi văzut cineva. Câţiva chiar s-au trezit aplaudând, dar în clipa următoare, cu aceleaşi nesăbuite mâini, şi-ar fi tras singuri palme. Masacrul din Libia e mărunt. Aici greşeşti domnule ziarist. Acolo n-au murit decât, zic unele statistici, 1.000 sau 6.000 de cetăţeni, împuşcaţi de mercenarii lui Gaddafi. Gaddafiul nostru e mult mai performant şi numai în iarna asta a lăsat fără suflare, prin case şi pe străzi, flămânzi sau rămaşi fără medicamente, mai mulţi civili decât în războaiele din nordul Africii. Oricum, ai făcut o comparaţie reuşită, chiar dacă livrată, pe căi niciodată dezlegate, de subconştient. Masacrul la care este supusă România, ţara în care, ca-n distihul lui Octavian Goga "Munţii noştri aur poartă,/ Noi cerşim din poartă-n poartă", e până acum de neegalat, unic în univers.
