x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe când carte de alegător cu viză la DNA?

Pe când carte de alegător cu viză la DNA?

de Serban Cionoff    |    07 Apr 2016   •   18:00
Pe când carte de alegător cu viză la DNA?

Ieri, președintele României, Klaus Iohannis, i-a semnat Laurei Codruța Kovesi firmanul pentru un nou mandat la butoanele DNA. Și , tot ieri, domnia sa a ținut să transmită acest mesaj clar și răspicat : ,,Mă aștept ca după alegeri să avem un parlament mai performant, fiindcă partidele au înțeles despre ce este vorba, au înțeles solicitările societății și de aceea au introdus criterii de integritate, de transparență.’’

Așadar, după ce a dorit (și a reușit) să aibă ,,guvernul meu’’- care și cum este!-, președintele Klaus Iohannis vrea, acum, să aibă și ,,parlamentul meu’’. Drept pentru care, descifrând subtilul mesaj prezidențial, mai mulți cunoscători avizați ni l-au și tălmăcit mai pe înțelesul nostru, al capetelor de locuitor, în acest fel: președintele Iohannis a dat liber DNA la măcel printre politicieni! Firește sintagma ,,liber la măcel’’ este o figură de stil, dar ideea rămâne, cu atât mai mult cu cât sunt vizați anumiți candidați, ai unor anumite partide, adică cei creditați cu cele mai mari șanse la apropiatele alegeri. Cazul Liei Olguța Vasilescu fiind emblematic!

Mi se pare fără rost să ne mai întrebăm: cum vor răspunde, prin fapte, procurorii DNA ca și colegii lor, judecătorii, mobilizatoarelor chemări și îndemnuri ale președintelui Iohannis? Răspunsul venind de la sine: exact așa cum a procedat și total independenta judecătoare de la Tribunalul București care, în procesul intentat jurnaliștilor de la Antena 3, i-a acordat reinvestitei și multi-medaliatei șefe a DNA despăgubiri echivalând cu contravaloarea unui apartament în Capitala scumpei noastre patrii. Chiar dacă- sau tocmai pentru că?!- susnumita doamnă nu a putut face, printr-un înscris, dovada prejudiciului ce i-a fost creat și nici nu a putut justifica pe baza căror criterii a stabilit suma pretinsă.

Dar dacă tot a vorbit domnul președinte despre ,,criterii de integritate, de transparență’’, atunci eu cred că ar trebui ca, după ce și-au definitivat listele, partidele să le trimită, spre avizare, direct la DNA! În felul acesta putându-se, în mod categoric, evita candidaturile dubioase sau neavenite.

În aceeași ordine de raționament, aș mai fi de părere că, pentru a elimina, încă de pe acum, orice posibilitate de fraudare și, mai ales, pentru ca nu cumva să le treacă prin cap unor sau altora să voteze consilieri locali și parlamentari corupți sau doar în stare să comită acte de corupție, soluția ideală ar fi ca listele de alegători să fie trimise, spre avizare, tot la DNA. Urmând ca, același DNA, pe baza unei atente și temeinice documentări, să elibereze, pentru fiecare cetățean cu drept de vot din România, cartea de alegător. Sau, de ce nu?, să ne spună verde-n față:,,cetățene X, cetățeancă Y, asupra dumnitale există suspiciunea rezonabilă că vei vota un corupt sau mai mulți corupți. Așa că, mai stai matale o tură, două, până când vom crede noi, cei de la DNA, că ai înțeles cum stă treaba cu anti-corupția’’.

Iar, pentru că există posibilitatea ca DNA să renunțe la spectacolul televizat al încătușărilor pe bandă rulantă, mă întreb, cât se poate de serios, dacă nu s-ar putea înlocui treaba asta cu niște transmisii, în direct și la ore de maximă audiență, a derulării procedurilor de retragere a cărților de alegător? Vă dați seama ce cote rating s-ar atinge și, mai cu seamă, cine ar savura asemenea producții cu brandul DNA?!

Inserează/Editează ancoră Vi se pare năstrușnică ideea? Poate… Dar, dacă ținem seama că trăim în țara care i-a dat omenirii pe Caragiale și pe procurorii care au instrumentat Dosarul Telepatia , pe Urmuz sau Eugene Ionesco ca și pe magistrații care au administrat drept probe, într-un dosar rămas de pomină, niște dolari ce aveau să fie emiși din trezoreria SUA peste exact un an de la data când erau menționați în proces, sunt temeinice motive pentru a crede că umila mea ipoteză are foarte serioase șanse să prindă conturul faptei.

Sper să nu îmi spuneți că, prin asta, sunt lezate drepturile omului, ale cetățeanului, fiindcă am de pe acum pregătită replica doamnei Raluca Prună(încă), ministra justiției, potrivit căreia vă permiteți ,,un lux teoretic inutil’.Punct!

×