In editorialul intitulat Pe cand dosarele disidentilor? din Jurnalul National, 29 august 2006, ceream desecretizarea cu prioritate a dosarelor celor numiti, exact, disidenti, si nu luptatori anticomunisti, deoarece conflictul lor de la un moment dat n-a fost cu sistemul comunist din Romania, ci cu felul in care Nicolae Ceausescu administra acest sistem. Aveam temeiuri serioase pentru a lansa o asemenea solicitare.
In editorialul intitulat Pe cand dosarele disidentilor? din Jurnalul National, 29 august 2006, ceream desecretizarea cu prioritate a dosarelor celor numiti, exact, disidenti, si nu luptatori anticomunisti, deoarece conflictul lor de la un moment dat n-a fost cu sistemul comunist din Romania, ci cu felul in care Nicolae Ceausescu administra acest sistem. Aveam temeiuri serioase pentru a lansa o asemenea solicitare:1. stupefiantele dezvaluiri din ultimul timp despre trecutul unor politicieni si intelectuali cu o imagine hranita exclusiv din anticomunism. Stirile si mai ales zvonurile care circula despre nume mari de intelectuali au creat o suspiciune care se extinde in chip periculos asupra tuturor celor care trec, despre 16 ani incoace, drept Procurorii anticomunisti si antisecuristi ai natiei. N-avem nici o indoiala ca-i vorba de o diversiune, mesterita pentru a-i lovi mortal pe jurnalisti, scriitori si publicisti, incomozi pentru Palatul Cotroceni prin ipostaza lor de Gardieni ai Revolutiei Portocalii.
O cale de a o contracara ar fi desecretizarea dosarelor disidentilor nu numai din Arhiva SRI, dar si (mai ales) din Arhiva SIE pentru a imparti apele, o data pentru totdeauna in ceea ce priveste trecutul unor lideri de opinie.
2. documente ale Securitatii, marturiile unor romani din exil atrag atentia asupra faptului ca Securitatea a practicat fabricarea unor disidenti pentru a-i trimite in Occident, ca surse sau ca agenti infiltrati.
Prudent, n-am dat nici un nume. Ba mai mult, am avut grija sa disociez intre disidentii autentici si disidentii fabricati de Securitate.
Spre surprinderea mea, in numarul de miercuri, 20 septembrie 2006, al cotidianului Ziua, a sarit din baie, ca personajul principal al zicalei, Dorin Tudoran.
Fostul consilier al lui Dan Voiculescu declara pe proprie raspundere ca solicitarea mea il avea in vedere pe el. Citind proza lui Dorin Tudoran, m-am uitat in jur. In incapere nu era nimeni care sa-mi explice mecanismele acestei deraieri a personalitatii.
Nu mi-a trecut o clipa prin cap ca unul dintre cei vizati ar putea fi Dorin Tudoran.
Din cateva motive:
a) ma refeream la personalitati care au dominat si domina spatiul nostru public in ipostaza de formatori de opinie. Dorin Tudoran e practic inexistent in dezbaterea publica din Romania. E un croitor de articole, care impusca francul, publicand pe unde se nimereste si, mai ales, pe unde se plateste (bine!).
b) Dorin Tudoran n-a fost o personalitate a lumii literar-artistice dinainte de 1989.
c) Dorin Tudoran semneaza mai nou in paginile cotidianului Ziua, care duce o campanie sustinuta pentru deconspirarea disidentilor fabricati de Securitate.
Surprinzatoarea sa tresarire m-a facut sa caut in biblioteca date despre viata si activitatea lui Dorin Tudoran. Nu de alta, dar habar n-aveam ce facuse si ce dresese proaspatul Sfantul Gheorghe al anticomunismului carpatin.
Si am descoperit ca are toate datele pentru a fi suspectat ca un disident fabricat de Securitate pentru a fi trimis in Occident.
Pana la scandalul obscur din redactia Luceafarului, cand a provocat o bataie in toata regula (pentru ca nu fusese el numit redactor-sef), Dorin Tudoran a avut o cariera tipica de intelectual inregimentat: angajat al Publicatiilor romanesti pentru strainatate, suspectate ca oficine ale Directiei de Informatii Externe a Securitatii, redactor la Flacara lui Adrian Paunescu mai intai, si la Luceafarul mai apoi, membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. In articolul din Ziua, Dorin Tudoran se boceste ca un haituit de Securitate. Care Securitate il haituia atat de tare, incat i-a dat aprobare sa mearga in Occident, cu bursa, de trei ori succesiv: in Franta si RFG (1979, 1980, 1981).
Dupa ce ajunge in SUA, spre deosebire de multi romani emigrati, gaseste bani nu numai pentru a supravietui, ci si pentru a scoate o publicatie.
Nu stiam aceste lucruri cand am scris editorialul. Contrar insinuarilor josnice din editorial, nu l-am vazut in viata mea pe Dorin Tudoran. Inainte de 1989 nu m-a interesat persoana sa. Din simplul motiv ca nu era Nichita Stanescu sau Ioan Alexandru. Era un poet obscur, care incerca sa se remarce practicand o publicistica marunta, cum era toata publicistica din anii Ceausescu. Dupa 1989, drumurile noastre nu s-au intersectat. Nici macar la restaurantul lui Marius Tuca.
Acum, cand stiu multe lucruri despre Dorin Tudoran, am toate motivele sa cred ca nu intamplator a sarit ca ars cand am cerut desecretizarea in regim de urgenta a tuturor disidentilor.
Citește pe Antena3.ro