x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe Mihai Eminescu, scutiți-l de demagogia dumneavoastră, domnule Președinte!

Pe Mihai Eminescu, scutiți-l de demagogia dumneavoastră, domnule Președinte!

de Serban Cionoff    |    16 Ian 2019   •   17:10
Pe Mihai Eminescu, scutiți-l de demagogia dumneavoastră, domnule Președinte!

Am amânat să trimit spre publicare aceste rânduri, ieri, 15 ianuarie, ziua în care s-au împlinit 169 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, pentru că nu am dorit să aștern o umbră întunecată asupra acestei zile –simbol pentru Cultura și Istoria României. Dar adevărul trebuie spus, până la capăt și neîntârziat!

Așadar, președinte Klaus Iohannis, a luat parte la Sesiunea festivă a Academiei Române consacrată Zilei Culturii Naționale. Prilej cu care a rost un discurs în care, printre altele a spus că,,o Românie educată, într-o Europă mai coezivă, mai apropiată de cetățenii săi, este aceea care își prețuiește  creatorii și își protejează patrimoniul cultural’’.

Rețineți, vă rog, data:15 ianuarie 2019! Iar, după aceea, vă rog să mai rețineți și faptul că, în anul 2001, tot într-o zi de 15 ianuarie- ziua în care s-a născut ,,sfântul prea curat al ghersului românesc’’așa cum l-a numit Tudor Arghezi-, familia Klaus și Carmen Iohannis, noii proprietari ai imobilului aflat pe strada Nicolae Bălcescu nr.29 din Sibiu, au evacuat pe repede înainte Librăria ,,Mihai Eminescu’’și au instalat acolo Banca ,,Raiffaissen’’. De la care au  încasat, în avans, chiria pe cinci ani. La pachet, a fost evacuată și biblioteca particulară,,Biblion’’,aflată în spatele librăriei, generoasă inițiativă a unui sibian sufletist dedicată cititorilor, în special celor tineri. (Ar mai fi de adăugat că în locul bibliotecii s-a ridicat un wc pentru uzul onor clientelei unui local din vecinătate, dar mă opresc numai la gândul că ce a fost și ce a ajuns să fie acolo!)

 De aici înainte, lucrurile au intrat într-un vălmășag de combinații care nu mai au nimic în comun nici cu arta și nici cu elevația spirituală, atâta vreme cât justiția a stabilit că respectivul imobil a fost obținut de către familia Iohannis și un apropiat al acesteia pe baza unui certificat de moștenitor care s-a dovedit a fi un fals. Ca urmare, la capătul unui sinuos parcurs,familia Iohannis a pierdut definitiv acest imobil.

Nota bene, la data când s-au săvârșit aceste fapte,Klaus Iohannis nu mai era doar o persoană fizică, adică un cap de locuitor, ci ditamai primarul municipiului Sibiu! Adică edilul unei localități cu o impresionantă zestre culturală,calitate în care trebuia să protejeze patrimoniul cultural al Sibiului.

  Este,atunci, firească și dreaptă întrebarea: mai are Klaus Iohannis îndreptățirea morală să țină discursuri sforăitoare despre ,,România educată care își prețuiește creatorii și își protejează patrimoniul cultural’’? Ce ar fi spus,oare, Mihai Eminescu, de acolo,  din ,,delicata, singurateca-i slavă’’ (unde l-a aflat Tudor Arghezi), auzind sforăitoarea tiradă debitată tocmai de către cel care a evacuat o librărie care îi purta numele pentru a aduce în locul ei o bancă de la care a și obținut,,câștigul fără muncă’’? Poate că a murmurat, cu glas sugrumat de scârbă și de revoltă: ,,Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;/Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici’’. Sau l-a admonestat mult mai sever, așezându-l, pe cel care a avut nedelicatețea să clameze acele principii după tot ceea ce a făcut, acolo unde îl ieste locul. Între acei ,,Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,/Măști cu toate de renume în comedia minciunii’’?!...

 Domnule Klaus Iohannis, dacă pe noi, cei care v-am votat sau nu în 2014, ne-ați tras și văd că vreți cu orice preț să ne mai trageți încă pe sfoară, pe Mihai Eminescu vă rugăm să îi scutiți de demagogia dumneavoastră de două parale! 

×