Pe muzeul Antipa

Pe vremea Revolutiei bolsevice exista la Moscova o grupare literara intitulata Fratii Serafion, din care facea parte si marele poet Osip Mandelstain, mort ulterior in adancurile Gulagului. Intrebati, in stilul categoric al timpurilor revolutionare, voi cu cine sunteti, cu Albii sau cu Rosii? Membrii gruparii raspundeau automat: Noi suntem cu sihastrul Serafion!

Am fost si eu duminica, 28 ianuarie, ca tot omul, la intamplarea politico-artistica din Piata Victoriei. Nu stiu daca ati observat, Revolutia a adus cu sine o modalitate de petrecere a timpului in chip util si placut: demonstratia de protest. De m-ati intreba cu cine am fost, cu Frontul sau cu Opozitia, v-as raspunde imediat: Eu n-am fost nici cu Frontul, nici cu Opozitia. Eu am fost cu Muzeul Antipa! si asta pentru ca respectabila institutie mi-a pus la dispozitie, pentru a ma pastra la egala distanta de cele doua parti in disputa, propriul acoperis de tabla. Acolo sus, stand pe creasta impreuna cu alti neutri, gata sa cad de-a berbeleacul si sa ma inscriu, Doamne fereste!, printre primele victime ale democratiei noastre atat de originale, mi-am dat seama ca noi, romanii, suntem protocronisti si intr-ale politicii: am inceput sa ne batem in mitinguri! Pentru ca ce altceva era intamplarea la care asistam decat o intrecere intre cine striga mai tare: Jos Iliescu! sau Sus Iliescu! tin sa precizez ca, spre onoarea lor, nici una dintre grupari nu a apelat la megafoane. Ele au pastrat confruntarea in cadrele stricte ale strigatului din gatlejuri. Din acest punct de vedere, confruntarea dintre adeptii FSN si cei ai Opozitiei a evoluat in maniera unei finale a Cupei Romaniei intre Steaua si Dinamo.

1-0 pentru Opozitie in primele minute, 1-1 la sfarsitul partidei. In prelungiri, astfel spus, pe la unu noaptea, cand in Piata si-au facut aparitia calarasenii veniti cu douazeci de autobuze IRTA (pitite pe Stefan cel Mare), pentru a salva Frontul Salvarii Nationale, scorul ajunsese 10-1 pentru Front. Daca pe plan politic FSN-ul a repurtat o victorie zdrobitoare, pe plan estetic el a fost invins net de catre Opozitie. Am citit cu mare atentie pancartele sustinute si prin viu grai de catre partizanii Frontului: "FSN", "Iliescu si poporul!", "Iliescu nu ceda/Tara te va apara!", "Oamenii muncii de la IMGB voteaza cu FSN". Texte de o simplitate evidenta. O pancarta m-a facut chiar sa izbucnesc in ras: "Tineri revolutionari - Sa muncim si sa invatam pentru tara!". In schimb, lozincile adversarilor Frontului m-au incantat prin fantezie si umor. Iata cateva exemple: "Frontul Provizoriu/Mincinos notoriu", "Cine-a stat cinci ani la rusi/Nu poate gandi ca Bush", "Frontul va fi provizoriu numai 20 de ani. Semnat: Silviu Brucan", "Ole, ole, ole, Frontul astazi ce mai e?", "Securistii! Tarii cat mai mult carbune!", "Azi in parcuri/Maine-n tarcuri", "Traiasca FSN - Partidul Semicomunist Roman!".

Cumpanindu-ma eu pe culme, atent sa nu cad cumva cu acoperis cu tot, in holul muzeului, peste vreo piesa de o inestimabila valoare, m-am tot gandit la explicatia acestei diferente de valoare estetica. Am exclus, chiar de la inceput, deosebirea de talent. Amandoua grupurile erau alcatuite din bucuresteni, oameni pe care ii stim, cel putin de la Caragiale incoace, plini de simtul umorului. Si am ajuns la concluzia ca diferenta tinea de atitudinea fata de guvern: unii il laudau, altii il criticau. Acestia din urma isi puteau manifesta din plin talentul literar.

Asa cum ne-o demonstreaza cei 45 de ani de comunism romanesc, literatura nu se simte in largul ei cand trebuie sa laude.

Tableta publicata in revista Magazin din 10 februarie 1990

BARFE

De ce merge dl Goe la 10 mai? Discutie la TV cu Ion Bulei despre cartea sa, Lumea romaneasca la 1900. Pentru a introduce in taifas randurile despre scandalul Marioara, pun sa se dea secvente de arhiva cu Parada de 10 mai 1897. Nu intamplator scandalul cu pricina avea drept eroina pe Principesa Maria, nemangaiata suficient, nevasta a clapaugului Ferdinand. Considerand ca-si facuse datoria conjugala, stand pentru a se insamanta cu viitorul Carol al II-lea, Maria se deda in chip stralucit saritului de iada dintr-un pat intr-altul. Intr-unul din ele, cel impartit cu Zizi Cantacuzino, viitorul presedinte al Partidului legionar, Totul pentru tara, nevestica se pricopseste cu un copil: Marioara. Clasa politica bastinasa nu se revolta la o asemenea intamplare. In tara femeilor piperate ca mustarul si grasute, ca si crenvurstul, datul poalelor peste cap nu e nici macar un pacat, d-apoi o greseala politica. Asta mi-o confirma de indata Ion Bulei, care nu e doar istoric, e si un scriitor neexprimat. Eu insa am alte treburi. Cand se termina secventele cu 10 mai 1897, stralucita dovada a bolii tuturor sefilor de stat bastinasi pentru farafastacuri, deschid la semnul deja pus in volumul Proza literara din Opere de Caragiale si citesc primele randuri din Dl Goe...: "Ca sa nu mai ramiie repetent si anul acesta, mamamare, mamitica si tanti Mita au promis tinarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai". Intreb: de ce merge dl Goe la 10 mai? Sau, mai precis, de ce e dusul la Bucuresti de 10 Mai un cadou suficient de jinduit de dl Goe incat, promitandu-i-se asa ceva, el sa se puna cu burta pe carte, un calvar pentru tineri ca el? Ion Bulei raspunde de indata. Parada de 10 mai era un spectacol iesit din comun. In plus pentru provinciali precum Goe un motiv de orgoliu la intoarcerea in urbea natala. Pentru cucoane e si un fericit prilej de a-si etala toaletele. Ma uit in carte. Caragiale noteaza ca "dumnealor", mamamare, mamitica si tanti Mita, erau "frumos gatite". "Frumos gatit" e si dl Goe: "Tinarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie cu inscriptie pe panglica «Formidable» (...)". Schita a fost publicata in Universul din 12 mai 1900. Va fi mers dl Goe la parada din 10 mai 1897?

LUMEA PRIN CARE TREC

Un adjectiv trecator, dar perfid Pe drum de la Doftana la Bucuresti, ma suna un domn, Dan Bistriteanu, pentru a ma anunta ca are sa-mi dea niste carti. - Cat costa? intreb automat, conectat deplin la economia de piata autohtona, chiar daca mai putin functionala decat o cer normele UE. - Nimic. Sunt lasate de tatal meu. In casa din Baneasa (zona saraca, nu zona de vile pe cat de pompoase, pe atat de urate) dau de o incapere plina de carti. Dan Bistriteanu a lucrat la TVR vreo trei decenii, la developat filme, lui revenindu-i inalta onoare de a-l vedea pe Ceausescu neretusat. Tatal a lucrat la Institutul lui Calinescu. Volumele din incapere, proaspat coborate din pod, au apartinut unui cercetator in folcloristica, care a trait inca pe vremea culturii din anii stalinismului. Cu aparitii editoriale cand subiectul nu atingea zone delicate. Tendentioasa prin castrare, cand era vorba de chestiuni de politica prezenta sau de istorie recenta. Multe volume de limba si de folcloristica. Gasesc insa, printre cele puse deoparte pentru mine, si cateva carti din anii interbelici. Printre ele, imi atrage privirea una de aspectul unei brosuri: Ardealul cantat de poeti, antologie mesterita de Matei Alexandrescu pentru Biblioteca politica. In fapt, manifest poetic din 1943 pentru redobandirea Ardealului, chiar daca Romania se afla in aceeasi barca de naufragiu evident cu Ungaria. O spune prefatatorul, mai mult sau mai putin direct, la un moment dat: "In modestia ei sincera, culegerea de fata nu doreste sa fie decit o invitatie la poezia ardeleneasca, si tristetea ei, trecatoare, de azi". Adjectivul trecatoare e varat de-al dracului, ca o piscatura de otrava, in masa impartita cu aliatul ungur.

UN SECOL IN IMAGINI

4 APRILIE 1949. La Washington se semneaza Tratatul de infiintare a NATO