Pelerinaj la capodopere

Capodoperele sunt ca sfintii, li te-nchini si nu te intrebi din ce-s facuti.

E si o chestiune majora de abordare. Muzeografii, cunoscatorii, cercetatorii, negustorii si, in general, toti cei care pot sa tina in mana un obiect de arta, despre care publicul vast si amorf stie ca e o capodopera, practica alt gen de evlavie, mai domoala si orientata, dublata de o multime de priceperi si curiozitati strict tehnologice. Capodoperele sunt lucruri facute de om spre care se indreapta, la un moment dat, admiratia neconditionata a intregii omeniri. Ele trebuie manuite insa de un numar foarte restrans de specialisti. De unde si bizarul situatiei. Daca n-ar exista sentimentul sfinteniei, al sacrului, de care nu se cuvine sa te atingi, lumea mare ar consuma lacom capodopera in conditia ei de obiect ce poate fi pipait, demontat, iscodit la modul tehnic. In unele muzee, orbilor li se ingaduie sa umble cu degetele pe statui, ca sa le inteleaga forma. Dar si aici doar unele sculpturi si nu toti nevazatorii, ci numai cei condusi in muzeu, pentru ca sunt cultivati sau pentru ca sunt artisti si trebuie pusi in relatie cu celelalte arte, ca sa si-o stapaneasca mai bine pe a lor.

Paradoxul continut de cuvantul capodopera e ca el mai mult blocheaza cunoasterea decat o stimuleaza. In ghidurile turistice, vizitarea unor capodopere, situate in locuri si in cladiri avand, la randul lor, un statut istoric sacralizant, e tratata ca un ritual purificator. N-ai bifat capodoperele reproduse in ghid, ai voiajat degeaba! La Luvru, prin fata capodoperei lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa, se perinda zilnic mii si zeci de mii de drept-credinciosi ai capodoperelor, care de fapt marcheaza trecerea lor prin dreptul tabloului. E ca si cum ar lua agheasma, intrucat, din cauza distantei, a contextului de protectie, a forfotei internationale, a fervoarei celor cu aparate digitale de filmat si fotografiat si, nu in ultimul rand, a starii de isterie estetica, mai bine sau mai rau dirijata de explicatorii oficiali sau improvizati ai grupurilor, opera propriu-zisa ramane inaccesibila simturilor. Vezi din ea mult mai mult intr-o reproducere buna. Cu toate acestea, individul e multumit: n-a atins poala sfantului, dar a fost atat de aproape de ea, incat nu minte prea tare daca se lauda c-a sarutat-o.

Oricat ne-ar plictisi, in noua lor conditie de bunuri de larg consum, capodoperele raman inca o mare consolare. Intr-un timp in care toate ideile de bine si de rau, de absolut si de derizoriu, de maiestrie si de fabricatie sunt date peste cap, inca ne mai putem intoarce la capodoperele create in alte veacuri ca sa ne intrebam singuri, fara sporovaiala comerciala a ghidului, ce motive au avut candva oamenii sa le considere perfectiuni.