Pentru noi, când?

A durat ceva! Şase luni au părut, uneori, ani! Ne-a fost frică, ne-am agitat de multe ori fără rost, ne-am mai dat între noi la picioare, s-au întâmplat multe, bune și rele, cred că mai mult bune. Până la urmă a trecut, nu ne-am făcut de râs, dar nu am rupt nici norii - da’ nici nu cred că, realist vorbind, aveam cum -, avem multe dosare închise, mult mai multe mai importante și mai interesante decât au închis destule state de le tot admirăm că sunt la modă. 

Partea cea mai interesantă este că același Guvern care gestionează țara de un an și jumătate și aceeași Administrație Prezidențială care participă la conducerea României de aproape 5 au contribuit la închiderea unor dosare care, culmea, acasă sunt extrem de prost gestionate. Ciudat, nu?

Păi, să le luăm pe rând! Transparență în studiile științifice privind alimentele și o mai mare protecție a consumatorilor, reciprocitate între Marea Britanie și Europa în privința eliminării de vize pentru turiști, oportunițăți și protecție pentru creatorii de conținut digital, o mai mare responsabilizare a băncilor, facilități mai mari pentru mișcarea liberă a forței de muncă, reguli noi pentru transporturi cât mai puțin poluante, dar și reguli privind scăderea numărului de accidente rutiere grave, sancțiuni pentru cei care vor să influențeze alegerile folosindu-se de internet, protecție sporită pentru cei care dau în vileag ilegalități, combaterea migrarii ilegale, dar și a rețelelor de documente falsificate, finanțarea unor proiecte care fac Europa mai sigură și mai bine apărată inclusiv în domeniul siguranței energetice. 

Câte dintre acestea sunt, la nivel național, dureri de cap? Cred că toate!

Poate că cele şase luni ne-au învățat ceva. Că știm, avem determinarea, dar și forța să ducem la capăt proiecte mari! Așa că, în loc să ne întoarcem în băltoaca noastră, online și offline, poate inventăm Președinția Consiliului României și-i dăm țării acesteia ceea ce merită: o normalitate instituțională și funcțională.

Mi-e teamă că doar visez frumos și că o să ne aducem aminte de Președinția Consiliului doar când unii ori alții se vor certa între ei cine are meritele mai mari. 

Totuși, speranța nu mi-o pierd. Și sper ca de data aceasta - dacă tot a fost alegerea lor un eveniment măcar prin numărul mare de votanți - cei 32 de parlamentari europeni români care-și încep de astăzi mandatul, cei vechi, dar mai ales cei 24 noi, chiar să lucreze pentru țara lor în primul rând. Iar de la Bruxelles să influențeze ce se întâmplă la București, și nu invers.