Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mi-a trebuit ceva vreme să înţeleg că Scufiţa Roşie este un personaj malefic. Practic, o adevărată provocatoare. Judecaţi şi dumneavoastră: să umbli singurică prin pădure, cu fustiţă scurtă, purtând cât mai la vedere diverse bunătăţi - unele, e drept, într-un coşuleţ - vi se pare lucru curat? Ca să nu mai zic despre formularea de la sfârşitul basmului, când "tocmai trecea pe acolo un vânător".
Să creadă naivii că puşcaşul umbla la întâmplare. Pentru mine, înţelegerea dintre cei doi era clară şi avea drept scop uciderea lupului şi culpabilizarea sa postumă şi eternă. Dacă ar fi dorit cu adevărat salvarea femeilor, fraţii Grimm puteau pune vânătorul să ucidă lupul în pădure, preventiv, înainte ca acesta să facă vreo victimă. În acest caz însă ar fi avut de-a face cu ecologiştii, întrucât jivina nu pricinuise nimănui vreun rău, lucru absolut de nedorit.
Fiindcă, se ştie, motorul oricărei acţiuni generoase este speranţa răului făcut de altul. Altul diferit. Ca înfăţişare, sex, etnie şi religie. Dacă este o necuvântătoare la mijloc, răul e şi mai bun, faptul unind vremelnic oamenii, indiferent de înfăţişare, sex, etnie şi religie împotriva "fiarei".
Deopotrivă, povestitorii puteau face ca lupul să înfulece duduia la prima întâlnire, chemând de îndată vânătorul, dar şi aşa lupul ar fi ieşit basma curată, fiind în legitimă apărare în faţa Scufiţei Roşii, o adevărată şi periculoasă provocatoare - am mai spus-o - după cum umbla, cum arăta, cum se îmbrăca şi oferea bunătăţi. De aceea a fost introdusă în poveste bunica. Ce simbol mai inocent decât o bătrână neinteresantă, fără apărare, putea fi ales spre a ilustra răutatea lupului?
Apoi, fireşte, focul de armă, burta lupului tăiată şi cele două muieruşti, vii şi nevătămate, gata de a face alte victime cu purtarea, vorba mieroasă şi cu întrebările lor obsesiv-morbide despre mărimea limbii şi, în general, a organelor interlocutorului.
În ciuda vârstei aproape bicentenare, în redacţiile de ştiri ale televiziunilor, personajul încă trăieşte, armonizând tinereţea trupească a Scufiţei Roşii cu ateroscleroza cerebrală a bunicii, sexul nemaicontând însă, graţie libertăţii. Iată cum o astfel ştiristă din generaţia PRO (TV) anunţa o îngrozitoare ştire de iarnă: "Poliţiştii din judeţele nordului ţării sunt nevoiţi să facă faţă unui nou flagel: lupii. Haitele au fost semnalate şi în judeţul Suceava, pe Valea Ursului.
Poliţiştii au fost sfătuiţi să umble doar în grupuri, având asupra lor armamentul din dotare, pe care, la nevoie, să-l folosească". Cât a ciripit Scufiţa PRO, în baza ecranului stătuse scris: "Atenţie! Vin lupii!", după care, brusc, s-a trecut la informaţii despre noua serie de chiloţi a unui modist notoriu. Din ştire, orice om cu scaun la cap înţelegea că lupii au ceva cu poliţiştii.
Cu riscul de a părea îngâmfat, mărturisesc: asta am înţeles şi eu, care, locuind nu departe de locul cu pricina, ştiam bine că acolo, pe lângă poliţişti, mai trăiesc mii de români cu care - după cum spunea ştirista - lupii nu aveau nimic de împărţit, aceştia netrebuind să umble grupaţi şi cu armamentul - drujbe, furci, coase, topoare - asupra lor.
Altă dată am aflat - de la Scufiţa Roşie TVR-istă de data asta - că tot în judeţul Suceava "lupii au atacat gospodăriile", dar că "mai expuşi sunt copiii, care, pentru a merge la şcoală, parcurg mulţi kilometri prin pădure". Un puşti, intervievat asupra "pericolului", spunea calm că a văzut într-o zi doi lupi care "s-or spăriet şi or fujit". E clar, astăzi copiii judecă şi iubesc animalele. Doar unii adulţi, tot mai puţini, cred încă în Scufiţa Roşie.
