Performaţe contradictorii realizate de Spania şi Olanda

Spania nu știe altceva decât să forțeze superlativele. Echipa lui Vicente del Bosque a reușit să devină supremă și la mondialul brazilian, pendulând spectaculos între triumful suprem și eșecul răsunător. Campionii mondiali din 2010, de la Johannesburg, și-au asumat marea surpriză și în Brazilia. Furia Roja a reușit să fie prima echipă cu greutate care părăsește competiția după două eșecuri convingătoare, cele din meciurile cu Olanda și Chile.

Amărăciunea suporterilor spanioli, amărăciune pe deplin justificată de altfel, nu devine trăire de împrumut și pentru cei mai mulți dintre martorii fotbalului. Dimpotrivă. O parte dintre aceștia, subordonați ai altor sentimentalisme, se bucură pentru că au scăpat de un adversar considerat redutabil cu ceva timp în urmă. Altă parte, cea care populează zona deplinei neutralități, apreciază accidentele de parcurs ale greilor doar ca pe ingrediente ale spectacolului care distrug monotonia.

Spaniei îi rămâne meritul de a fi înviorat prin surpriză monotonia aglomerării colectiviste din Brazilia. Cea de-a doua etapă a meciurilor din grupe m-a bucurat însă și prin alte rezultate. Mărturisesc cinstit că ambele rezultate înregistrate în a doua etapă a grupei A mi-au creat o oarecare stare de bine. Fiindcă am privit aceste rezultate ca pe o revanșă a succesului nipon obținut de gazde în meciul de debut al competiției. Mi se pare că victoria confortabilă a Croației împotriva Camerunului a demonstrat ce poate face o echipă ambițioasă atunci când nu este persecutată de apucăturile blatteriste ale fotbalului. Pe de altă parte am avut ocazia să constat cât de nulă a fost găzdoasa Brazilie în meciul cu Mexicul. Adică, se poate!

Olanda, călău al Spaniei, bagă spectacol cât cuprinde în Brazilia. Fiindcă are cu ce. Arjen Robben și Van Persie forțează cifrele unui golaveraj admirabil pentru un turneu final de CM. E drept că cei doi iau caimacul vorbelor de bine. Dar n-am fi drepți dacă nu am recunoaște meritele de fond ale unei echipe bine dresate de Louis van Gaal.

Triajul grupelor continuă. Continuare în care mi-ar plăcea să constat că performanțele contradictorii realizate de Spania și Olanda vor fi concurate și de alte isprăvi mondiale. Îmi doresc astfel de întâmplări capabile să distrugă monotonia. Fiindcă în monotonie și în liniștea ei și-ar cere din nou dreptul la audiență mediocritatea stolurilor de grauriști.