Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Campania prezidenţială din România, complicată de o criză guvernamentală întreţinută artificial şi de perspectiva unui referendum absurd echivalând în neconstituţionalitatea lui cu o încercare de lovitură de stat, demonstrează defazajul cultural şi politic în care ne aflăm faţă de restul Europei. Într-adevăr, UE nu este o temă de campanie deşi nimic din ceea ce candidaţii promit - de la ieşirea din criza economică şi până la protecţia socială - nu are vreo şansă să se întâmple fără disciplina acquis-ului comunitar şi fondurile europene.
În acest timp Tratatul de la Lisabona a intrat practic în vigoare şi caracterul federal al UE se întăreşte. Prin efectul tratatului vor apărea instituţii noi - Preşedintele Consiliului European şi Înaltul Reprezentant pentru Acţiunea Externă; se vor aplica proceduri noi în adoptarea deciziilor - în domenii esenţiale precum agricultura, transporturile, energia, protecţia mediului hotărârile se vor lua cu dubla majoritate a statelor şi a numărului de cetăţeni (iar nu prin unanimitate, ca până acum); se vor crea echilibre noi între structurile legislative şi cele executive, precum şi între cele interguvernamentale şi cele comunitare; UE va dobândi personalitate juridică.
În plus, cetăţenii europeni vor primi o serie de drepturi definite şi garantate direct la nivel european, ca şi capacitatea de a iniţia legislaţie europeană. Nici un prezidenţiabil nu aduce asemenea teme în discursul său deşi revine tocmai viitorului şef al statului să inspire visul european al românilor şi să orienteze instituţiile naţionale în efortul integrării în Europa politică. Alegătorii ar fi, chipurile, prea proşti ca să priceapă!
Tratatul de la Lisabona are multe şi explicabile ambiguităţi. Lacunele şi neclarităţile vor trebui depăşite în chiar actul aplicării sale. Niciodată formula lui Jean Monet potrivit căreia viziunea europeană nu va prinde viaţă fără oamenii care o transpun în acţiune concretă, nu a fost mai valabilă. O astfel de viziune va trebui sintetizată prin esenţializarea, interpretarea şi extrapolarea compromisurilor textului.
Fişa diferitelor posturi, emanând prin interstiţiile dispoziţiilor incomplete, se va definitiva în practica zilnică. Politicile vor rezulta din instrumentele disponibile; forma va trebui să creeze fond. Odată pusă în practică, viziunea nu poate dura fără instituţii - spunea acelaşi Monet. Abia schiţate de Tratat ele vor trebui create de către conducătorii lor înşişi. Cei chemaţi să execute prevederile Tratatului prin chiar acest act vor legifera. Iată de ce ocupanţii principalelor funcţii executive ale UE - Preşedintele Consiliului European, Preşedintele Comisiei Europene şi Înaltul Reprezentant pentru Acţiunea Externă - sunt în etapa următoare mai importanţi ca niciodată.
Cu atât mai mult cu cât în anii care vin se preconizează şi o reformă drastică a politicii agricole comune, precum şi una a folosirii fondurilor structurale.
Ţintele pe termen lung ale membrilor UE sunt identice sau compatibile. Tacticile pe termen scurt pot fi, însă, divergente. Astfel, unii membri vechi, mai dezvoltaţi, cred că s-ar ajunge la coeziunea Uniunii mai degrabă speculând neliniştea noilor veniţi mai săraci, decât oferindu-le mai multe fonduri. Inegalitatea şi concurenţa pot părea factori de dezvoltare mai convingători decât solidaritatea, mai ales în vremuri de criză. În orice caz, între vechii şi noii membri există diferenţe de experienţă istorică şi sensibilitate politică.
Citește pe Antena3.ro
Or, proiectul Europei politice se bazează pe reconcilierea între istoria şi geografia continentului. De aceea el trebuie să sintetizeze toate experienţele şi sensibilităţile specifice. Altminteri o UE concepută exclusiv sub inspiraţia occidentului european riscă să fie neviabilă. Este motivul pentru care includerea personalităţilor Europei Centrale şi de Est în constelaţia principalelor funcţii excutive ale UE este obligatorie.
Pe atare fond, se iveşte, iată, şansa ca un român (nu contează numele) să acceadă la vârful piramidei europene. Nu este meritul nici unuia dintre prezidenţiabilii români. Sprijinul întru valorificarea şansei este, însă, pentru aceştia un test de perspicacitate politică şi demnitate naţională. Cine nu îl va trece nu merită să fie preşedintele României.
