Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sigur, nici Obama nu-i comunist, nici McCain n-are Alzheimer (încă). Dar a-i caricaturiza astfel exprimă cât de adânci sunt nemulţumirile Americii faţă de cele două opţiuni. Unei jumătăţi din America nu-i convine McCain. Deloc, defel. Unei alte jumătăţi nu-i convine Obama, nu, nu, nici în ruptul capului. Deci, întrebarea: Cine e America, Obama sau McCain?
Banc politic american, octombrie 2008: Mai sunt 25 de zile până la alegeri. Doi alegători stau
de vorbă:
– Noi cu cine votăm? Care-s opţiunile noastre în 2008?
– Cum care-s opţiunile? Obama sau McCain!
– Vasazică, între comunism şi Alzheimer?
Sigur, nici Obama nu-i comunist, nici McCain n-are Alzheimer (încă). Dar a-i caricaturiza astfel exprimă cât de adânci sunt nemulţumirile Americii faţă de cele două opţiuni. Unei jumătăţi din America nu-i convine McCain. Deloc, defel. Unei alte jumătăţi nu-i convine Obama, nu, nu, nici în ruptul capului. Deci, întrebarea: Cine e America, Obama sau McCain?
Care jumătate, McCain sau Obama, trage un pic mai mult la cântar decât cealaltă jumătate?
E seară. Mă relaxez în colţişorul meu de California: living room-ul casei mele din Beverly Hills. Cu nevasta şi copiii. Vizionam la tv un şirag de prezentatori şi comentatori, cei mai mulţi democraţi, spunând textual că alegerile "are over already".
S-au terminat, s-au decis. Obama e ca şi ales. Pe internet circulă o scrisoare deschisă, trimisă de un democrat (scenarist de meserie, îl cunosc personal) implorând să nu se mai declare că alegerile s-au terminat deja, pentru că, raţionează el: "Nu trebuie să motivăm alegătorii de dreapta să iasă din toate cotloanele Americii şi să voteze pentru McCain cu atâta sârg, încât să-l oprească pe Obama din marşul spre Casa Albă. Nu se ştie. Vechiul dicton american e: it’s not over till it’s over". Adică, sfârşitul e la sfârsit. Nu la jumătate, nu la trei sferturi, nici cu 25 de zile inainte. Gongul final e când sună gongul final. S-ar putea încă să iasă "cel vechi". McCain. Moş Crăciun simpatic care-şi flutură braţele către alegători fără să le poată ridica din umăr (fiindcă i-au fost rupte din umăr la interogatoriu, când era prizonier în Vietnam). Pe când Obama îşi roteşte braţele la mulţimi ca un animal tânăr şi frumos, ca un baschetbalist top cinci, ca un movie star.
Staţi niţel. Despre ce sunt aceste rânduri? Care-i tema mea, de fapt?
Că vine Obama? E aproape sigur.
O întreb pe nevastă, pe când Obama şerpuieşte în faţa noastră suplu şi bronzat pe ecranul tv: "Tu ce zici?".
"E atât de charismatic", suflă ea.
Mă întorc spre copii. Fiica 19, fiul 23: "Şi voi ce credeţi?". Fiica mea dă din umeri: Obama e schimbare. Şi o să aibă un program social bun".
"Dar McCain", zic eu ca un avocatus diaboli, "e singurul care propune să devenim independenţi de Arabia Saudită. Ne apucăm să săpăm pentru propriul nostru petrol aici, în State, acum. Şi angajăm America în crearea combustibililor nepoluanţi. Mai istoric şi mai important decât debarcarea pe Lună".
"Dar, zice nevasta, dacă moare McCain şi frâiele puterii le ia vicepreşedinta lui, aia, Calamity Jane din Alaska?". Femeile din casa mea sunt oripilate de Calamity Jane din Alaska. Nu pot s-o sufere e puţin spus.
Mă uit spre fiul meu: tu ce crezi? Relaxat, la el acasă, zâmbeşte: "Obama, în Casa Albă. Dacă nu acum, când?".
Cu alte cuvinte, trebuie să-l alegem. E datoria noastră istorică. Şi ce succes de public relations. Vom fi cea mai liberală, cea mai înaintată naţie din lume.
Mă gândesc: foarte bine. O să doarmă Michelle Obama în patul Marthei Washington. E voinţa istoriei.
Însă… O ştiu eu asta, o ştiu ca imigrant, o ştiu ca Petru Popescu, Gringo naturalizat: nimeni, nici pentru nici contra, nu mărturiseşte ce simte despre alegerea lui Obama în mod cu adevărat intim. Nu contează că Obama n-are "experienţă" – cine se înscăunează la Washington îşi procură cei mai capabili consultanţi în orice materie. Nu e vorba de experienţă ori de patriotism, deşi ele sunt invocate clipă de clipă. Cei care-l susţin pe Obama ca pe un Mesia politic acţionează visceral, nu principial. Nu politic, nu practic, ci visceral. Ca şi cei care-l resping. Fiindcă el reprezintă o societate mixată – ca genele lui, din mamă albă, şi tată de culoare. Asta e noţiunea cea mai originală şi mai dificilă pe care o reprezintă Barak Hussein Obama. Şi despre asta, foarte interesant, nu se vorbeşte.
Am fi rasişti dacă am pomeni subiectul. Nu-l pomenim, dar îl gândim. Ah, America mea iubită! Ţara tuturor libertăţilor, în care se practică o subtilă lipsă de libertate: autocenzura.
Autocenzura americanilor e despre simţirile cele mai adânci: despre sex, religie şi mai ales rasă şi culoare.
Şi azi ni se cere să aprobăm ori să respingem ce nu s-a mai întâmplat niciodată: corabia Americii, mândra navă a progresului, să navigheze spre viitor cu o figură de prova cum n-am mai avut vreodată. Ca un zeu păgân sculptat într-un lemn exotic, închis la ton, misterios şi anunţând un viitor plin de surprize.
Dar cetăţeanul american care votează e format pe fondul cultural protestant al englezilor pudibonzi din primele treisprezece colonii. El vrea, ideal, să vadă binele triumfând. El vrea să dea oricui o şansă. El vrea să aleagă pe merit, şi noutatea şi spiritul de shimbare sunt merite. Americanul vrea din suflet să fie liberal. Şi drept, şi fair. Şi atunci trebuie ales Obama, fiindcă el şi culoarea lui n-au fost trataţi drept şi fair în America. Sentimentul că lui Obama i se datoreşte o şansă mai mult decât lui McCain e foarte real, şi chiar prea real ca să fie menţionat în gura mare. Nu e politically correct. Dar e adevărat. Vinovăţia colectivă a albilor faţă de negri a facilitat apariţia lui Obama pe scenă, şi ea îl împinge acum în toate ratingurile şi sondajele.
Eu, ca român, nu mă simt obligat să-l plac şi să-l aleg pe Obama. Dar nici înspăimântat la culme nu mă simt dacă vine la putere. Dacă vine, să sperăm că face treabă. Eu fac între timp note mintale pentru o altă carte, o altă viitoare carte în română: America Mea. Am să v-o dezvălui, dragi cititori regăsiţi, fiindcă am trăit-o timp de treizeci de ani de voiaj extraordinar în corabia Americă. O să vă facă să vă gândiţi dintr-o perspectivă nouă la… România! Şi am în lucru un show de televiziune, "Pulsul Americii cu Petru Popescu", despre SUA, care ne fascinează pe toţi. Fiindcă e fascinantă America, pe cât de înaintată şi abilă, pe atât de caducă şi dramatică, plină de miopie caraghioasă şi de viziune genială. Şi mai vine şi Obama acum, să încurce iţele!
Vine Obama! Iar eu scriu din nou în română!
Pe curând, din California, Petru Popescu
Citește pe Antena3.ro
