Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La recentul Forum Economic de la Davos s-a dezbătut noua hartă a energiei globale apărută după marea răsturnare din SUA produsă de exploatarea masivă a gazelor de şist ( SUA au devenit auto-suficiente în asigurarea energiei) şi decizia Japoniei (imediată) şi a Germaniei de a stopa producţia de energie nucleară după dezastrul de la Fukushima. Uniunea Europeană se confruntă cu o situaţie critică pentru dezvoltarea sa economică, adică revenirea la o creştere economică de 3-4% capabilă să susţină locurile de muncă pentru tineri şi sisteme de pensii şi de sănătate sustenabile.
S-a vorbit de “losers ” adică pierzătorii timpului global actual şi “winners”, câştigătorii. Pentru moment UE se află în categoria pierzătorilor, cel puţin din motivul că preţul gazului natural (importat în UE) e de 5 ori mai mare decât în SUA, iar preţul energiei electrice de aproape 3 ori mai mare. În ţări cu o ridicată competitivitate bazată pe educaţie, inovaţie, creativitate şi potenţial ştiinţific, efectul impactului preţurilor energiei asupra performanţei economice este mult mai redus în comparaţie cu ţările în care sectoarele energo-intensive (cu consum mare de energie pe unitatea de produs) au o pondere mare în economia naţională. Este de reţinut tabloul costurilor cu energia în câteva industrii de bază: 50-85% în petrochimie, 30-80% în îngrăşăminte chimice, 20-55% în industria aluminiului, 15-50% în industria cimentului, 10-40% în siderurgie.
Care este lecţia prezentului pentru România?
Când punem această întrebare e obligatoriu să dezbatem realitatea şi să abandonăm fatalitatea şi zeflemeaua. În România avem încă o pondere însemnată de industrii energo-intensive care sunt marile rafinării de petrol, fabricile de îngrăşăminte chimice, industria de aluminiu, siderurgia de la Galaţi şi fabricile de ciment. Aceste mari unităţi industriale au o marjă redusă de profit datorită costurilor cu energia şi proprietarilor, nu doar în România ci oriunde în lume, sunt tentaţi să migreze acolo unde costurile cu energia sunt mai mici. În acelaşi timp aceste industrii asigură un mare număr de locuri de muncă a cărui importanţă este evidentă. România a început multe tranziţii din ’89 încoace - foarte puţine încheiate cu succes în economie - dar una nici nu a început-o ca obiectiv al unui plan gândit şi elaborat corespunzător: tranziţia spre economia competitivă. Dacă vrem cu adevărat – adică în afara şi chiar împotriva demagogiei politice – să mai contăm ca ţară a românilor, pentru români, iar nu ţară de la periferia imperiilor, atunci trebuie sa pornim tranziţia în care să coexiste industriile existente cu o vastă dezvoltare de întreprinderi de inovaţie şi creativitate (spre exemplu în creşterea eficienţei energetice în toate sectoarele economice) bazate pe ştiinţă, tehnologii digitale, talent şi … tineri foarte bine şcolarizaţi.
Tranziţia înseamnă o combinaţie de stimuli financiari pentru industriile autohtone care să facă faţă competiţiei globale şi cei pentru noi întreprinderi mici şi flexibile cu mare potenţial autonom de profit. Să plantăm rădăcini pentru un viitor al competenţei, iar nu al eşecului.
Citește pe Antena3.ro
