Pipota lui Ion Rădoi

Unii susţin însă că Ion Rădoi n-are nici o legătură cu sindicaliştii. Cu lumea celor care trag la şaibă pentru o biată bucată de pâine. Ei spun că Ion Rădoi e un politician.

Sub acest titlu am publicat în Evenimentul zilei de la 7 februarie 1996 un comentariu despre decizia liderului sindical de la Metrou, Ion Rădoi, de a declanşa o grevă.

"La mahala, dacă îi spui unei ţaţe că i se vede, prin capotul desfăcut, buricul indecent, ea nu se încheie la nasturi, roşind c-ai surprins-o în delict de neglijenţă, ci, înfigându-şi mâinile în şold, se oţărăşte la tine. Dacă eşti femeie, te face curvă. Dacă eşti bărbat, beţiv ordinar.

Am mai scris că politica românească nu e decât o simplă aducere a mahalalei de pe maidanul de la marginea urbei pe cel din centru. Ca şi în mahalaua propriu-zisă, în mahalaua politică autohtonă, populată de frizeri cântăreţi la mandolina electorală şi vânjoşi care gândesc cu bicepşii, dacă-i faci o observaţie de bun-simţ cuiva, acesta nu-şi coboară iute ochii la prohab, să vadă dacă, într-adevăr, nu l-a uitat rânjit la ieşirea de la toaletă, ci se năpusteşte asupra ta să te spurce. Dacă e de la Putere, te taxează rapid că eşti vândut Opoziţiei. Dacă e din Opoziţie, îţi aruncă din vârful limbii, înalt dispreţuitor (de parcă a fi în opoziţie îţi dă de la sine temei să te crezi superior tuturora), c-ai trecut de partea Puterii.

Nomenclatorul postdecembrist ni-l evidenţiază pe Ion Rădoi la capitolul lider sindical. Domnia-sa e şeful Uniunii Sindicatelor Libere Metrou. Unii susţin însă că Ion Rădoi n-are nici o legătură cu sindicaliştii. Cu lumea celor care trag la şaibă pentru o biată bucată de pâine. Ei spun că Ion Rădoi e un politician. Şi aduc drept argumente multe dintre faptele sale care pot fi înscrise mai degrabă la capitolul jocuri politice dubioase decât la cel intitulat luptă sindicală cinstită. N-am luat în serios aceste şoapte publicistice. Ştiam că interesaţii în a pune pe butuci mişcarea sindicală din România trag din buzunare, cu iuţeala cu care cartoforul scoate asul din mânecă, eticheta de jocuri politice dubioase pentru a o lipi, cu scuipatul de rigoare, pe fruntea unor lideri sindicali în clipa când aceştia iniţiază şi conduc mişcări revendicative. De aceea, i-am sprijinit din răsputeri pe sindicaliştii de la Metrou, conduşi de Ion Rădoi, ori de câte ori, ajunşi cu cuţitul la os, au apelat la forma de luptă sindicală numită grevă.

Mai zilele trecute, Ion Rădoi a anunţat însă cu mare huiet, la o conferinţă de presă, punerea la cale a unei greve a metroului bucureştean. Luând în considerare lipsa de dramatism a motivului (Guvernul n-a respectat Protocolul), dar mai ales catastrofa pe care ar reprezenta-o pentru zecile de mii de bucureşteni oprirea metroului pe o asemenea urgie a iernii, m-am gândit că liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou e pe cale să facă o mişcare greşită. Că impactul grevei în opinia publică s-ar răsfrânge negativ nu numai asupra rezultatului final al mişcării de protest, dar şi asupra ideii de grevă, de protest sindical, de mişcare sindicală şi, în cele din urmă, de democraţie.

Am fost şi sunt convins că, alături de presa independentă şi de Opoziţie, mişcarea sindicală e una dintre piesele de bază ale maşinăriei care într-o democraţie autentică are menirea de a ţine Puterea în limitele vitezei legale. Fără această maşinărie a permanentei supravegheri, Puterea ar lua-o razna la vale şi nu s-ar mai opri decât în momentul exploziei sociale. De aceea, m-am străduit, ca şi în cazul Opoziţiei, ca şi în cel al presei independente, să atrag atenţia sindicatelor în clipa în care am considerat că greşesc. Zicându-mi că prin asta îmi aduc şi eu modesta mea contribuţie la afirmarea în România de azi a unei mişcări sindicale solide, eficiente, în stare să ţină Puterea sub control.

Sub acest semn, la aflarea veştii că Ion Rădoi pune de-o oprire a metroului pe o asemenea vreme câinoasă, mi-am îngăduit, sub forma unei scrisori deschise, să-i atrag amical atenţia că e o greşeală. Un altul, citind argumentele mele, care nu erau decât cele ale bunului-simţ, ar fi căzut pe gânduri, întrebându-se o clipă dacă n-aveam cumva dreptate. Un altul, nu însă Ion Rădoi. Drept urmare, m-am trezit de la domnia-sa cu o scrisoare insultătoare, respirând de la un capăt la altul aroganţă ciocoiască, împreună cu somaţia de a o publica în Evenimentul zilei în locul editorialului. Demn locuitor al mahalalei noastre politice, Ion Rădoi nu pregetă a răspunde la observaţiile mele (blânde, dacă mă gândesc la cât de veninos am putut fi cu alţii!), cu acuzaţia că m-am dat cu Puterea. Mai mult, continuându-şi cu brio deraierea, Ion Rădoi susţine pur şi simplu că scrisoarea mea şi-a propus să-i instige pe călători împotriva lucrătorilor Metroului şi a Preşedintelui (atenţie, Ion Rădoi se consideră Preşedinte cu p mare) USL Metrou. O asemenea reacţie ar trebui să mă oblige la a da crezare şoaptelor despre jocurile politice pe care le face Ion Rădoi sub acoperire (ca să mă exprim în termeni de specialitate) de lider sindical. Înţelegător însă cu rătăcirile firii umane, eu însă cred că altul e motivul incalificabilului răspuns al lui Ion Rădoi. Domnia-sa a luat în serios un articol prin care un autor ratat de scheciuri, plătit cu ziua, îl îndemna să nu ţină cont de avertismentul meu şi să facă grevă. Consumând din greşeală punctul de vedere al editorialistului înjghebat în pripă, lui Ion Rădoi i s-a umflat pipota.  În aceste condiţii, nefiind medic, mă abţin să-i dau vreun sfat."

Au trecut de atunci aproape 14 ani. Ion Rădoi e mai bătrân şi mai bogat. În plus, e lider PSD (face politică pe faţă, aşadar), după ce a fost de două ori parlamentar al respectivului partid.

Continuă să facă pună la cale greve la Metrou precum cea din aceste zile.

Tot din cauza pipotei!