Plânsul de... uniformă

Toate posturile tv au difuzat ieri o imagine unica in istoria lumii; o multime de oameni plangeau dupa conducatorul lor in Coreea de Nord. Unii erau doar inlacrimati, dar cei mai multi boceau de-a binelea. Majoritatea comentatorilor au pus 'bocetul colectiv' pe seama fricii si chiar au spus ca a fost 'un bocet comandat'. Ca exista locuri, tari si zone ale lumii secolului al XX-lea in care trebuie sa razi cand ti se ordona sa razi si sa plangi cand ti se ordona sa plangi. Sigur ca omul poarta cu sine continuu o masca, este arhicunoscut acest fenomen.

Sigur ca te poti preface zambaret intr-o clipa in care te-ai ascunde intr-un buncar, sa-ti mesteci nefericirea. Sigur ca trecem cu totii prin momente in care simtim una in minte si-n inima si alta ii aratam lumii inconjuratoare. Dar toate aceste tertipuri ale fiintei au un rol, un rost personal si, mai ales, provin din decizii mai mult sau mai putin justificate ale persoanei. Zambetul cu scop comercial este si el o arma din recuzita umana si, adesea, una care-si atinge tinta; de exemplu, zambetul dulce al stwardezelor intr-o dimineata mohorata, in care simti, poate, angoasa de a zbura cu avionul, imprastie jumatate din angoasa.

Zambetul unui chelner, al unei asistente medicale, al unui doctor sau al unei persoane careia ii ceri ajutorul intr-o situatie oarecare stimuleaza pozitiv creierul, face ca endorfinele sa se reverse in trup si sa sprijine in mod real, uneori mai viguros decat actul medical sau raspunsul pozitiv la o problema. Un zambet 'bun', un comportament placut si o atitudine binevoitoare se justifica prin consecintele lor vindecatoare asupra oamenilor. De aceea rasul 'la comanda' sau zambetul care face parte din uniforma poarta in el pecetea firescului si a beneficiului, a bunastarii si a frumusetii umane.

In schimb, plansul 'la ordin' are in el ceva... halucinant, este impotriva naturii, impotriva oricarei ratiuni si a oricarei justificari. Plansul natural, cel ce se iveste de la sine, plansul sincer, mai ales atunci cand se iveste dintr-o stare de suferinta sincera, este contagios. La fel de contagios ca ra­sul, ca bucuria, ca orice emotie uma­na fireasca, plansul natural... se transmite pe cai misterioase, automat, dincolo de orice ratiune. El face sa plangi si tu cand cineva plange. El face sa plangi chiar daca altul nu plange vi­zi­bil, dar simte plansul in interior. Asa se explica faptul ca noi putem plan­ge din pricina suferintei altora, cum putem rade de rasul altuia.

Rasul si plansul sunt emotii puternice, poate cele mai puternice dintre emotiile omenesti. Noi stim ca sunt naturale si adevarate atunci cand, in fata celui ce rade sau plange sincer, ni se misca inima, ne simtim impresionati, prinsi de emotie si chiar radem sau plangem atunci cand ele au o intensitate care determina contagiunea. Asadar, stim ca avem de-a face cu un plans sincer in clipa in care... avem tendinta sa plan­gem si noi. Un plans comandat nu emotioneaza, nu transmite bu­cu­rie, suferinta, jale, frumusete; n-are nici un sens.

Un plans fara sens nu tra­deaza altceva decat minciuna, potrivit careia 'emotiile umane' pot fi comandate, emotiile umane pot fi controlate de un regim autoritar. Ex­pe­rienta demonstreaza ca nu ne pu­tem controla emotiile intotdeauna, nu putem plange la comanda si, in anu­mite circumstante, lasam zambe­tul de uniforma acasa. Chiar si cand ne mai falsificam zambetul nu o fa­cem complet; zambim macar pe ju­ma­tate, dar zambim si, in cele din ur­ma, sfarsim prin a zambi sincer. Plansul de uniforma este insa ceva im­po­triva oricarei ratiuni umane.

Ca si iu­bi­rea, fericirea, multumirea sau fru­mu­setea, plansul este sau nu este. Plan­sul fabricat tradeaza o alterare a ra­tiunii, o sfidare fantastica a ade­va­ru­lui fiintei si ignorarea completa a sin­ceritatii, care exprima sufletul ome­nesc. Fara sinceritate, fara a rade din toata inima si a plange din toata ini­ma, asa cum si cand simte, sufletul este incatusat, ignorat si ciobit pana la durere. N-ar trebui sa ne permitem niciodata, pentru nici un scop, cat de ma­ret ar fi el, sa ne ucidem sufletele si nici sa le cerem vreodata altor oa­meni sa rada, sa planga, sa se bucure sau sa fie tristi cand vrem noi. Emo­tii­le au un rost, un rol, un mesaj, ele fac parte din existenta, din natura sub­tila si, inca, misterioasa a vietii. Sin­ceritatea emotiilor ne duce pe fie­care pe drumul cel bun in viata fie ca sun­tem o persoana, fie ca suntem un po­por intreg.

Fara emotii sincere, ne ra­t­acim, caci in emotii se ascunde pu­terea fantastica a divinului, care ne ghideaza din interior tocmai prin trairea noastra.