Poate fi rau daca e bine?

In Romania e rau si atunci cand e bine, pentru ca banii din strainatate, in loc sa "irige" mai intaI productia, ca sa creasca pe aceasta baza puterea de cumparare, umfla direct veniturile, dupa cum fac si subventiile la entitatile din tara care ar fi trebuit de mult inchise. La sfarsit se vede ca nu e nici o diferenta intre seceta si inundatie, intrucat conducta de bani e la fel de ingusta

O intrebare la Radio Erevan, actualizata la realitatile postcomuniste, ar suna cam asa: "Este adevarat ca poate fi rau si atunci cand e bine?". Raspunsul este simplu: "Da, este adevarat, dar numai in Romania".

Iata ca, daca privim spre cresterile economice de basm, dezinflatia de vis si vanzarile spectaculoase din magazine, care in urma cu un cincinal puteau face cel mult subiectul unei povestiri SF, ne cuprinde bucuria. Numai ca, daca schimbam perspectiva si ne uitam spre cresterea depozitelor si a certificatelor BNR pana la nivelul-record de 200.000 de miliarde de lei, ne apuca brusc tristetea. Suma, echivalentul a 5,7 miliarde de euro, reprezinta mai bine de trei sferturi din economiile populatiei sau jumatate din totalul creditelor acordate de banci. Iar daca se mai pun alaturi si rezervele minime obligatorii (3 miliarde de euro), se ajunge la concluzia ca aproape jumatate din potentialul banesc al tarii - masa monetara - zace in vistieria bancii centrale. E ca-n basmul lui Petre Ispirescu: "Un ochi plange, un ochi rade". Pana la urma nu ne ramane decat sa ne intrebam, asa, sofistic: ne bucuram, ne inveselim, dar oare nu radem ca prostii?

Pai, inainte de a vorbi pe cineva de rau, e bine sa vedem de ce radem. De la cine sunt banii care provoaca veselia? In parte, de la muncitorii din strainatate. Sume care se umfla, se tot umfla. Familiile truditorilor se bucura. Dar asta nu poate anula faptul ca economia este o stiinta exacta. Una dintre regulile ei spune ca atunci cand o companie nu e profitabila da faliment. Muncitorii ale caror salarii se rup de productivitate intra in somaj. Firma in dificultate este preluata apoi de un investitor serios, care pune afacerea pe picioare. Somerii sunt reangajati si li se maresc veniturile. Cand cresterea economica, dezinflatia si majorarea veniturilor se bazeaza pe astfel de repere, nu mai incape nici o umbra de tristete. Daca ar fi asa, Banca Nationala nu ar mai avea motiv sa opreasca sumele uriase sa patrunda in economia reala, fiindca veniturile din interiorul tarii ar creste in paralel cu productivitatea - iata regula de baza.

Deci la noi, in Romania, veselia este direct proportionala doar cu numarul romanilor plecati la munca in strainatate. Au vazut cei mai harnici dintre romani ca investitorii seriosi n-au venit aici? S-au dus ei dupa investitori. Pentru ca altii sa-si poata continua in tara mersul la serviciu, in intreprinderi de mult falite. In fine, mai exista si o a treia categorie de romani, cei care platesc contributii sociale mari pentru a compensa ceea ce nu se incaseaza de la primele doua categorii. Dar pana la urma rezultatul conteaza, nu?! Tara e in echilibru. Economia duduie. E ceva rau in asta?

Economia duduie, dar e prea putin diferita. Banii care tot intra nu reusesc sa schimbe si structura, nu cresc competitivitatea, cum ar face investitiile directe. Ei maresc nivelul de trai al din ce in ce mai multor familii, numai ca respectivele familii, cand se duc la super sau hipermarket, prefera produse din import in locul marfurilor scumpe si proaste made in Romania. Asadar banii intra, banii ies, problemele raman. Banca centrala analizeaza "bonitatea" economiei si constata ca structura e prea putin schimbata, ceea ce face ca organismului economic sa nu-i poata fi alocata o cantitate semnificativa de resurse in plus, fiindca tara s-ar imbolnavi din nou de inflatie.

Una peste alta, in Romania e rau si atunci cand e bine, pentru ca in locul schemei clasice (faliment - somaj - imbunatatirea structurii economice - reabsorbtia fortei de munca - cresterea veniturilor) se recurge la scenarii alternative. Asa se face ca banii, in loc sa "irige" mai intai productia, ca sa creasca pe aceasta baza puterea de cumparare, umfla direct veniturile, dupa cum fac si subventiile explicite sau implicite pentru entitatile din tara care ar fi trebuit de mult inchise. La sfarsit se vede ca nu e nici o diferenta intre seceta si inundatie, intrucat conducta de bani e la fel de ingusta.

Intr-adevar, se poate obtine un somaj redus ori un nivel de trai crescut si pe cai neortodoxe. Dupa cum si inflatia poate scadea, alternativ, cu ajutorul parghiilor monetar-fiscale. Dar in lipsa unor informatii corecte despre starea economiei, lipseste exact ceea ce ne cere comisarul european pentru concurenta - piata; pretul isi pierde rolul detinut in procesul de alocare a resurselor financiare, de munca, de materii prime ori de energie.

Cand nu ne bazam pe ceva durabil, in orice moment putem fi adusi din nou la zero de o seceta, de o inundatie, de un soc extern mai puternic. Fiindca, in loc de un program fizioterapeutic, s-au aplicat numai niste pomezi antiinflatie. Iar noi ne dorim, nu-i asa, sa radem cu toata fata, nu doar cu jumatate. Atunci cand cei plecati sa munceasca departe se vor intoarce, inseamna ca inaintea lor au venit investitori multumiti de trecerea de la scenarii alternative la reguli "ca la carte". Si abia atunci ne va veni si inima la loc.