Dacă vă nelinişteşte cât de mult fluctuează cursul valutar, gândiţi-vă de câte ori s-a modificat Codul Fiscal anul acesta.
Cursul de schimb a urcat la sfârşitul săptămânii trecute la 4,32 lei/euro, pentru a coborî în ultimele zile la 4,27. Din păcate însă, discuţiile din societatea românească se axează fie pe efectele deprecierii leului, fie pe cele ale aprecierii sale, şi nu pe rezultatul conjugat al celor două: volatilitatea.
Şi totuşi volatilitatea ne afectează pe toţi, pentru că induce nesiguranţă în economie. În aceste condiţii, companiile şi băncile tind să-şi majoreze marjele de operare şi să transfere riscul consumatorului final.
Altfel spus, fiindcă-i imposibil să se ajungă la stabilitate macroeconomică prin modul de gestionare, e sacrificată stabilitatea monedei naţionale şi pus în loc reperul economiilor stabile - euro. Dar "euroizarea" economiei este numai consecinţa. Cauza e lipsa de fermitate a politicii fiscale.
Iar mai departe volatilitatea cheltuielilor bugetare, care se transmite într-o volatilitate a cursului, pe fondul nevoii de finanţare a Trezoreriei Statului induce, pe termen scurt, volatilitatea dobânzilor - în paralel cu fluctuaţia riscului -, dar pe termen lung vom asista la o volatilitate fiscală şi legislativă. Costurile se vor transfera către societate prin taxe mai mari, pentru că guvernele nu au altă sursă de venit.
Dacă nu credeţi, ia uitaţi-vă cum s-a majorat TVA de la 19% la 24%, deşi taxa era deja mare, şi va duce la migrarea afacerilor şi veniturilor în economia subterană. O astfel de gândire e specifică pentru cei care, în loc să asigure stabilitate macroeconomică prin modul de gestionare, pun în loc reperele economiilor stabile şi le dau o cocoaşă celor care arată că o pot duce pe prima: bun-platnicii la buget. Ca să rezum, din volatilitatea cursului, care are legătură cu volatilitatea cheltuielilor bugetare şi care se transpune pe termen scurt în volatilitatea dobânzilor şi pe termen lung în volatilitatea cadrului fiscal şi legislativ, se ajunge la ideea că economia e gestionată ca la masa de poker. Dar nu trebuie să uităm că mai există un impozit, despre care laureatul Nobel pentru Economie Milton Friedman spunea că nu trebuie legiferat: inflaţia. Economiştii susţin că volatilitatea inflaţiei reprezintă, de fapt, principalul pericol, volatilitatea cursului fiind doar o rezultantă a acesteia. Scăderile sau creşterile bruşte ale inflaţiei fac procesul de planificare a unei afaceri aproape imposibil, de unde rezultă şi preferinţa pentru economisire şi investiţii cu orizont de timp foarte scăzut. Iar în mare dificultate sunt cei care au salarii denominate în monedă naţională, fiindcă volatilitatea inflaţiei duce la creşterea primei de risc şi, implicit, la majorarea costurilor de asigurare împotriva riscului de inflaţie. Mai mult, volatilitatea inflaţiei are ca efect o redistribuire neanticipată a avuţiei şi prin asta afectează creşterea economică, chiar şi în cazul în care inflaţia rămâne în parametri acceptabili. Volatilitatea se resimte în România pe toate palierele vieţii economice, pentru că majoritatea indicatorilor macroeconomici sunt caracterizaţi printr-un grad înalt de volatilitate, ceea ce face să avem, practic, o ţară volatilă. Dar aceasta nu este o simplă coincidenţă, ci un rezultat direct al cadrului legislativ instabil şi al politicilor fiscale şi monetare discreţionare. Există însă o soluţie pentru a elimina volatilitatea decizională care generează fluctuaţii la nivelul tuturor reperelor economice: trecerea rapidă la euro. În lipsa ajutorului dat de politica monetară, oamenii politici ar fi condiţionaţi să comprime puternic cheltuielile publice pentru a păstra atractivitatea mediului economic. Ca să exemplificăm această ultimă chestiune, ar însemna ca firma care construieşte cu bani publici o şcoală sau asfaltează un drum să nu mai pretindă de trei ori mai mult decât face, iar apoi lipsa de performanţă ori interesul de grup să fie mascat prin variaţii de curs.
Citește pe Antena3.ro