Ponta, ca Arvinte

Trecut de comisiile pe domenii, proiectul de Buget 2013 al Guvernului Ponta va mai fi pritocit de comisiile reunite de Buget-finanţe, pentru ca săptămâna viitoare să fie votat în plenul Parlamentului. Va trece, desigur, o majoritate de 70% poate aproba orice. Dar va fi, să nu ne mai tot ascundem după deget, un buget care, prin dimensiunea fondurilor pe domenii şi prin manevre fiscale, va fi tot unul de maximă austeritate. Dacă nu cumva, ţinând seama că în decembrie 2012 s-a înregistrat un alarmant minus de 6% la venituri (0,5% din PIB) ne vom pomeni cu cine ştie ce surpriză şi mai neagră. Oricum, Guvernul e pândit de riscul ca, la rectificările de peste an, să păţească precum Arvinte, care, tot tăind din poale spre a-şi petici restul anteriului, a rămas fără el.

Sunt, însă, câteva chestiuni de discutat şi care ţin de responsabilitatea directă şi imediată a Cabinetului. Bugetul vine târziu, la două luni după alegeri. Deşi în campanie premierul Ponta 1 anunţase că premierul Ponta 2 are deja pregătit proiectul. Întârzierea nu e pur şi simplu formală, ea provocând dificultăţi îndeosebi firmelor private, nevoite să-şi deruleze afacerile în codiţii de aproximaţie. Ar însemna să o facem pe proştii, dacă am crede că tărăgănarea a avut altă determinare decât aşteptarea OK-ului din partea FMI, ceea ce îl contrazice pe Ponta, care susţine că, fiind el premier, el decide şi-şi asumă responsabilitatea deciziilor. Mai mult, FMI a impus un deficit de doar 2,1%, de Vrijer susţinând totodată ipocrit că e nemulţumit de absorbţia scăzută a fondurilor UE. Or, absorbţia presupune şi cofinanţare românească, iar asta nu e posibilă decât printr-o majorare temporară a deficitului. Sau prin noi taxe şi jupuirea populaţiei...

O controversă care nu trebuie trecută cu vederea este cea iscată de solicitarea, cam imperativă şi lezând democraţia parlamentară, a premierului, ca parlamentarii USL să nu depună amendamente. Îşi avea rostul, dacă viza avalanşa ce cereri de fonduri pentru năzbâtii sau pentru garduri, turle şi clopote de biserici. Dar nu şi când, bunăoară, senatorul Sorin Roşca Stănescu a propus ca suma de plus 16% acordată pentru fâţâielile şi mofturile prezidenţiale să fie transferată în bugetul Culturii, ciuntit cu 5%. Explicaţia premierului, că e vorba de fonduri pe care Preşedinţia nu le-a consumat în 2012, nu rezistă. De regulă, fondurile nu se reportează de la un an la altul şi, oricum, dacă banii nu s-au cheltuit, înseamnă că prezidentului i-au ajuns şi prisosit sumele deja consumate. Observaţia e valabilă şi în cazul altor instituţii mai mult sau mai puţin mângâiate de Cotroceni. Cum e SPP, beneficiarul prin acelaşi mecanism al unor creşteri considerabile de buget, spre a-şi termina impunătorul nou sediu (zeci de milioane de euro), că acela din Palatul Parlamentului nu-i mai covenea. Parcă ştiam că sepepiştii au misiuni pe şosele, pe pârtiile de la Predeal, că mănâncă gulaş la Covasna şi strănută în boscheţii de la Neptun, nu lucrează în palate ultraluxoase. Apropo, ar fi interesant ca - aşa cum a făcut astă vară cu vila Dante - premierul să dechidă o zi uşile noului sediu SPP, să se convingă şi lumea că era o urgenţă bugetară mai mare decât repararea spitalelor şi şcolilor.

Fie spus, modest, noul ministru al Educaţiei s-a declarat mulţumit de bugetul care şi anul acesta e mult sub cel prevăyut prin lege şi niciodată acordat. Nu e totuşi imposibil, să fim optimişti, ca, dacă onorabilii aleşi vor binevoi să citească în weekend proiectul de Buget, dezbaterile din plen să mai niveleze fie parcimonia excesivă, fie, în alte cazuri, generozitatea debordantă a iniţiatorului legislativ, Guvernul.