Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tevatura alegerilor şefei CSM, în persoana procuoarei Oana Hăineală Schmidt, consdeirată de tot mai multă lume drept stranie şi determinată politic, dacă nu chiar nelegitimă, dublată de înverşunarea cu care se urmăreşte plasarea în postul de vice a altui personaj contestat (fosta preşedintă Alina Ghica, sau, posibil, mereu agresivul Vasilică Cristi Danileţ) capătă accente stridente, depăşind orice limită. Excedată de dezvăluirile din presa neaservită, Oana Hăineală a luat-o pe mirişte, afirmând că mass-media care o contestă ar fi impregnată de... nazism (?!?), că s-ar comporta asemenea aparatului de propagandă al lui Goebbels. Concluzia, chiar fără a fi rostită direct, fiind că orice voce sau pix contestatar reprezintă un grav pericol pentru democraţie. Nu-i aşa că recunoaşteţi teza lui Băsescu, potrivit căreia presa trebuie inclusă între vulnerabilităţile siguranţei naţionale, teză reluată de el şi la recenta şedinţă de la CSM, în care a ridicat în slăvi instituţia care, mai ales în ultimul an, i-a fost credincios ţârcovnic? Să-mi fie cu iertare, dacă nu a apărut între timp vreun decret care interzice libera exprimare, mi-aş îngădui să spun că, mai curând, ideile boante ale doamnei Hăineală aduc aminte de sinistrul personaj nazist, preşedintele "Tribunalului Poporului", Roland Freisler, cel care trimitea pe bandă rulantă la ghilotină, ştreang sau glonţ pe cei ce cutezau să mai şi gândească altfel decât fuhrerul celui de Al Treilea Reich.
Asistăm la o ofensivă deşănţată, prin care se vrea instituirea şi perpetuarea influenţei asupra societăţii a instituţiilor de forţă. În speţă, a Parchetului, mai exact a şefilor acestora. Care şefi sunt la mâna lui Daniel Morar, care Daniel Morar e legat ombilical de Traian Băsescu. O structură, deci, care poate oricând influenţa cariera oricărui procuror, determinându-l să fie cu urechea pâlnie şi cu ochii căscaţi, mai cu seamă când e vorba de dosare cu damf politic, la palierul superior al ierarhiei. Mă voi opri, însă, la o ieşire publică mai mult decât neavenită a eternului Daniel Morar. Victor Ponta, premier şi, totodată, copreşedinte al USL, formaţiunea politică de guvernământ, care şi-a asumat revizuirea Constituţiei, a declarat că se impune clarificarea statutului şi locului procurorilor în statul de drept. Morar a sărit ca ars, şi-a convocat procurorii şefi din ţară şi a anunţat că se va duce la Palatul Victoria să-l întrebe (interogheze?) pe Ponta ce i-a venit, ce-a vrut să spună cu chestiunea clarificării. Reacţia lui Morar denotă ori ignorarea realităţii, ori tupeu. Este vorba despre o cerinţă pe care însăşi viaţa o pune, fiind lăsată în suspensie acum 15-20 de ani.
Tergiversarea clarificării nu a făcut decât să deformeze mecanismul justiţiei. Aşa s-a perpetuat ideea că procurorii sunt magistraţi (şi nu sunt, fără a li se pune la indioală calificarea ca jurişti), ci sunt parte a Executivului. Ei reprezintă statul şi sunt subordonaţi ierarhic, neputându-se vorbi de o reală independenţă, iar inamovibilitate nici nu au. Totuşi, mânuind dosare, li s-a creat un statut aparte şi inadmisibil. În faţa judecătorilor, în sala de tribunal, acuzatul şi acuzatorul trebuie să fie egali, sunt părţi în proces. Atât că o parte e mai egală decât cealaltă. Priviţi podiumul şi fotoliul unde stă cocoţat procurorul (care e doar avocatul statului) şi uitaţi-vă şi în sală, unde justiţiabilii-cetăţeni şi avocaţii lor, adeseaori corifei ai Dreptului, stau în picioare, înghesuiţi ca vai de mama lor. Veţi avea, fie şi din această imagine, ilustrarea unor raporturi strâmbe între stat şi cetăţean. Din acest unghi trebuie privită şi instalarea unei procuroare (sub a cărei semnătură un nevinovat a stat peste un an în puşcărie) la vârful justiţiei române, din acest unghi trebuie înţelese şi clarificările pe care o revizuire a Constituţiei trebuie să le aducă.
