Poporul din balcon

În urmă cu vreo 20 de ani, "tiranul" Ceauşescu s-a arătat mulţimii din balconul citadelei comuniste. Era tot iarnă, ca şi acum. Şi sărăcie, şi foame, şi frig, şi nemulţumire, şi dez­nădăjduire... ca şi acum. Dar mai ales întuneric. Un întuneric gros şi apăsător, în care se cuibărise bla­zarea. Frica şi suspiciunea. De acolo, din terasa aceea otrăvită, a început prăbuşirea ultimului secretar general al PCR. Îmbrâncit de ai lui  şi de ai altora, dar în ţipetele populaţiei is­­teri­zate şi răpănoase, gata să se jertfească pentru... libertatea făgă­duitoare de cai verzi pe pereţi.

Fix la două decenii, dintr-un alt bal­con,  poporul s-a aruncat în cap de da­ta asta. Chiar din "Casa Poporului" – ce sumbră simbolistică! –, la temelia căreia stau îngropate visurile câtorva idealişti naţionalişti. Din acelaşi loc în care "ceata lu’ Pleaşcă" tropăia deunăzi la condamnarea regimului "ilegitim şi criminal". Aşadar, înaintea altui Crăciun terorizat de spaime, gloata a ţipat iarăşi "Libertate!". Însă de pe targă, cu chipul zdrobit şi însângerat. Deschizându-şi aripile negre şi fâlfâindu-le tragic. Cu nasul înfundat în pupitrul premierului de mucava. "Pentru tine, Boc!", a urlat sinucigaşul către fiul nefericirii şi al ghinionului. Căci Nefericirea îi e mamă tristei făpturi din Răchiţele şi Ghinion, tată. Perceptor al nevolniciei generalizate, la un ceas neprielnic al capitalismului scăpătat. Or, cui îi place să-şi trimită semenii la "închisoarea datornicilor"? Îl simt frământându-se, în cumsecădenia nepărăsită a ţăranului din Apuseni, prizonier al unui crez ce nu mai seamănă cu cel iniţial. Cum să dea înapoi, cum să fugă de îndatorirea patriotică aşezată pe umeri-i înguşti? Până unde onestitatea şi loialitatea înseamnă virtuţi?, mă întreb privindu-l pe demn de compătimitul napoci­tan. Nu-i răspunde nimeni, în atmosfera de "nevroză colectivă". Opintelile sale de a se bărbăţi în faţa naţiunii întărâtate îmi stârnesc milă. Insul acesta proptit în fruntea Guvernului printr-o glumă a democraţiei băsesciene a îmbătrânit teribil în lunile ce l-au transformat în gâde zonal. Părul i s-a rărit şi albit, pungi de nesomn i s-au adunat sub ochi, iar trupul i s-a ajustat pe măsura crizei ce nu ne slăbeşte deloc. Ce mai, o paiaţă rătăcită în plasa Păpuşarului din Deal şi a vremilor de urgie economică! Aşa, livid la piele şi în­mărmurit de groază, "încasatorul" democrat-liberal s-a apropiat, scuipându-şi în sân, de bărbatul prăvălit din tavanul disperării. Încolţit de amintirea propriei căderi, şi-a şoptit ca orice ardelean nepervertit de frivolitatea dâmboviţeană: "No, c-aşa ceva nu există!". Ba bine că nu, l-a înghiontit crunta realitate, fărâmată pe la pomeţi. O realitate orfană, pe care protestatarul o mânjise, împotriva mesajelor puterii, cu o propoziţie cutremurătoare (şi premonitorie ?). "Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri!", a citit somnambulic Emil pe tricoul scurtcircuitat al electricianului de lumini. Dar luminile revărsate de cabinetul austerităţii l-au orbit pe sărmanul lucrător cu um­brele şi deodată s-a lăsat o beznă ca de moarte. I-a cuprins mintea, iar inima a zbughit-o  capitulardă înspre ceea ce nu crezuse vreodată. Obosise şi, ca să scape de gheara cotidianului ciopârţit de măcelarii noii ordini mondiale, s-a suit în balconul  poporului. S-a uitat în jos, la  guvernanţii indiferenţi, care tocmai tăiau din lefuri şi pensii, şi ţuşti! Găsise în el tăria din urarea băşcălioasă a şefului statului şi s-a gândit să i-o răsucească în zbor. Să-l înveţe pilda disperării pe stăpânul jalnicului Boc, să-l întoarcă la trebile ţării şi la norodul cel jerpelit. "Atenţie, pericol de prăvălire!", ar trebui să-şi scrie fiecare dintre noi pe haine, în semn de nesupunere civică, de contestare făţişă a politicii de vasalizare sacadată a României. De solidarizare cu un gest extrem şi rar întâlnit la porţile Orientului.

Plonjonul aproape letal al ano­nimului Sobaru închide un ciclu istoric. Fiindcă, în 1989, poporul a strigat de pe caldarâm "Libertate!" şi s-a îmbulzit apoi la balconul pu­terii, silindu-l astfel pe "iubitul condu­cător" să-şi ia tălpăşiţa. Azi, conştient că a fost tras pe sfoară şi minţit ordinar, acelaşi popor, pocit de ratarea proiectului postdecembrist, şi-a dat drumul din loja în care s-a amăgit că face istorie. Înălţarea şi prăbuşirea s-au consumat, dramatic, în numele libertăţii (culmea!), în intervalul de timp prorocit de răposatul Brucan (coincidenţă?!). "Ne-aţi ciuruit!", exclamă, părăsiţi de speranţă, românii bravului Băsescu în desantul suicidar asupra  destinului potrivnic. Vitreg şi dezbinator.