Poteca spre eşafod

Dacă ne gândim la spinoasa problemă a luptei pentru libertatea de expresie am crede că rolul esenţial l-au jucat oameni integri, intelectuali oneşti, altruişti animaţi de măreţe idealuri. Ei bine, nu e chiar aşa. Teritoriul confruntării dintre politică şi literatură a fost ocupat şi de personaje dubioase care difuzau cărţi pe care nimeni nu le considera respectabile. Pe scurt, literatura de scandal. La propriu.

Există specialişti până şi în acest domeniu. Cel mai cunoscut, Robert Darnton, se ocupă în mod special de tipăriturile apărute în secolul 18 în Franţa, cărţulii cunoscute sub numele de "libelles". Acestea constituiau deliciul ştiutorilor de carte, prin încercarea lor de a submina autoritatea regelui şi a bisericii. Cu ele începe căutarea liber­tă­ţii, se pregăteşte prăbuşirea monarhiei, se întrevede epoca re­voluţionară.

Suspectele "libelles" au devenit o adevărată industrie. În ele se puteau găsi urme de ade­văr, dar şi minciuni, rău­tăţi, infamii. Vreme de decenii au fost singurele surse de in­for­ma­ţie referitoare la marile personalităţi ale vremii. Ziarele şi-au făcut debutul destul de târziu în Franţa, primul cotidian parizian apare în 1777 în timp ce la Leipzig exista unul de prin 1660. De ce? Simplu, familia regală nu le vedea cu ochi buni.

Pentru a respecta con­di­ţiile legale de edi­ta­re, o carte trebuia să fie exa­minată de nu mai puţin de 200 de cenzori. Departamentul guvernamental care se ocupa de publicaţii suporta cu uşurinţă comparaţia cu cenzura din re­gimurile totalitare din seco­lul 20. Editorii francezi încercau (şi reuşeau) să înşele cenzura tipărindu-şi cărţile în străinătate, ur­mând să le introducă în ţară prin contrabandă. Cum era de aşteptat, în Anglia vecină, dar nu prietenă, erau publicate cele mai rebele şi mai defăimătoare "libelles".

Victima favorită a tipăriturilor clandestine era soţia regelui Ludovic al XVI-lea, Marie Antoinette. Născută în Austria, duşmană tradiţională a Franţei, putea fi oricând suspectată de participare la comploturi şi conspiraţii. Era cheltuitoare şi pasionată de jocurile de noroc, deci o povară pentru tezaurul regal. Mai rămâne să pomenim zvonurile legate de impotenţa regelui, chiar la începutul căsniciei, şi nu ne mai surprind afirmaţiile privind viaţa intimă a reginei.

Specialiştii, în frunte cu Darnton, susţin că a fost defăimată cu mult mai mult decât ar fi meritat. Între 1789 şi 16 octombrie 1793, data la care a fost executată, Marie Antoinette a fost "eroina" a 150 de cărţulii cu un limbaj de o violenţă şi o vulgaritate de necrezut. În vo­lu­mul recent apărut: "Diavolul din apa sfinţită sau despre arta ca­lom­niei de la Ludovic al XIV-lea la Napoleon", Darnton se întreabă, pe bună dreptate, de ce a fost nevoie de un asemenea efort editorial. Răspunsul este simplu, cuvintele potrivite pot mobiliza opinia pu­bli­că a epocii.

Autorităţile erau serios interesate de cărţuliile de scandal. Autorii din Franţa trăiau cu frica pedepsei, care însemna de regulă faimoasa tem­­niţă Bastilia. Cei care trăiau în străinătate precizau pe pagina de gar­dă că volumaşul este tipărit "la o sută de leghe de Bastilia". Nu era suficient. Guvernul tri­­mi­tea agenţi care să-i ră­­peas­că pe autori, des­pre mulţi dintre ei se cre­de ca au fost asasinaţi de jan­darmi. Până la re­voluţie.

Supravieţuitorii s-au adaptat repede şi au în­ce­put să fericească pu­blicul cu detalii pitoreşti din viaţa lui Maximilien Robespierre, alături de alţi virtuoşi artişti ai ghi­lo­tinei. Nu lipseau furtu­rile, pirateria literară, res­crierea unor texte după bunul plac al editorului. Orice ar fi dus la o creş­te­re a vân­zărilor era consi­derat ac­ceptabil. Autorii scrie­rilor ilegale şi imo­ra­le erau nişte bieţi scribi care se mulţumeau să ghi­cească sau să inventeze viaţa agitată şi li­cen­ţioasă de la curtea regală sau din altă parte.

Robert Darnton a fost acuzat de "o viziune por­no­grafică" asupra revo­lu­ţiei franceze. Poate însă ca el se înscrie în linia unor autori precum Ro­ger de Rabutin, Comte de Bussy, care şi-a distrat iubita scriind o "Istorie amoroasă a galilor", carte plină de secrete de alcov ale curţii lui Ludovic al XIV-lea. A ajuns la Bastilia unde a murit la vârsta de 74 de ani.

Peste secole, războaiele Franţei făceau obiectul unei satire erotice şi violente: "Les onze mille verges", semnată de nimeni altul decât Guillaume Apollinaire. Bastilia fusese dărâmată, aşa că poetul a petrecut câteva zile în închisoarea La Sante. Cat despre nefericita regină Marie Antoinette, cărţuliile deocheate i-au deschis o potecă spre eşafod.