Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă ne gândim la spinoasa problemă a luptei pentru libertatea de expresie am crede că rolul esenţial l-au jucat oameni integri, intelectuali oneşti, altruişti animaţi de măreţe idealuri. Ei bine, nu e chiar aşa. Teritoriul confruntării dintre politică şi literatură a fost ocupat şi de personaje dubioase care difuzau cărţi pe care nimeni nu le considera respectabile. Pe scurt, literatura de scandal. La propriu.
Există specialişti până şi în acest domeniu. Cel mai cunoscut, Robert Darnton, se ocupă în mod special de tipăriturile apărute în secolul 18 în Franţa, cărţulii cunoscute sub numele de "libelles". Acestea constituiau deliciul ştiutorilor de carte, prin încercarea lor de a submina autoritatea regelui şi a bisericii. Cu ele începe căutarea libertăţii, se pregăteşte prăbuşirea monarhiei, se întrevede epoca revoluţionară.
Suspectele "libelles" au devenit o adevărată industrie. În ele se puteau găsi urme de adevăr, dar şi minciuni, răutăţi, infamii. Vreme de decenii au fost singurele surse de informaţie referitoare la marile personalităţi ale vremii. Ziarele şi-au făcut debutul destul de târziu în Franţa, primul cotidian parizian apare în 1777 în timp ce la Leipzig exista unul de prin 1660. De ce? Simplu, familia regală nu le vedea cu ochi buni.
Pentru a respecta condiţiile legale de editare, o carte trebuia să fie examinată de nu mai puţin de 200 de cenzori. Departamentul guvernamental care se ocupa de publicaţii suporta cu uşurinţă comparaţia cu cenzura din regimurile totalitare din secolul 20. Editorii francezi încercau (şi reuşeau) să înşele cenzura tipărindu-şi cărţile în străinătate, urmând să le introducă în ţară prin contrabandă. Cum era de aşteptat, în Anglia vecină, dar nu prietenă, erau publicate cele mai rebele şi mai defăimătoare "libelles".
Victima favorită a tipăriturilor clandestine era soţia regelui Ludovic al XVI-lea, Marie Antoinette. Născută în Austria, duşmană tradiţională a Franţei, putea fi oricând suspectată de participare la comploturi şi conspiraţii. Era cheltuitoare şi pasionată de jocurile de noroc, deci o povară pentru tezaurul regal. Mai rămâne să pomenim zvonurile legate de impotenţa regelui, chiar la începutul căsniciei, şi nu ne mai surprind afirmaţiile privind viaţa intimă a reginei.
Specialiştii, în frunte cu Darnton, susţin că a fost defăimată cu mult mai mult decât ar fi meritat. Între 1789 şi 16 octombrie 1793, data la care a fost executată, Marie Antoinette a fost "eroina" a 150 de cărţulii cu un limbaj de o violenţă şi o vulgaritate de necrezut. În volumul recent apărut: "Diavolul din apa sfinţită sau despre arta calomniei de la Ludovic al XIV-lea la Napoleon", Darnton se întreabă, pe bună dreptate, de ce a fost nevoie de un asemenea efort editorial. Răspunsul este simplu, cuvintele potrivite pot mobiliza opinia publică a epocii.
Autorităţile erau serios interesate de cărţuliile de scandal. Autorii din Franţa trăiau cu frica pedepsei, care însemna de regulă faimoasa temniţă Bastilia. Cei care trăiau în străinătate precizau pe pagina de gardă că volumaşul este tipărit "la o sută de leghe de Bastilia". Nu era suficient. Guvernul trimitea agenţi care să-i răpească pe autori, despre mulţi dintre ei se crede ca au fost asasinaţi de jandarmi. Până la revoluţie.
Supravieţuitorii s-au adaptat repede şi au început să fericească publicul cu detalii pitoreşti din viaţa lui Maximilien Robespierre, alături de alţi virtuoşi artişti ai ghilotinei. Nu lipseau furturile, pirateria literară, rescrierea unor texte după bunul plac al editorului. Orice ar fi dus la o creştere a vânzărilor era considerat acceptabil. Autorii scrierilor ilegale şi imorale erau nişte bieţi scribi care se mulţumeau să ghicească sau să inventeze viaţa agitată şi licenţioasă de la curtea regală sau din altă parte.
Robert Darnton a fost acuzat de "o viziune pornografică" asupra revoluţiei franceze. Poate însă ca el se înscrie în linia unor autori precum Roger de Rabutin, Comte de Bussy, care şi-a distrat iubita scriind o "Istorie amoroasă a galilor", carte plină de secrete de alcov ale curţii lui Ludovic al XIV-lea. A ajuns la Bastilia unde a murit la vârsta de 74 de ani.
Peste secole, războaiele Franţei făceau obiectul unei satire erotice şi violente: "Les onze mille verges", semnată de nimeni altul decât Guillaume Apollinaire. Bastilia fusese dărâmată, aşa că poetul a petrecut câteva zile în închisoarea La Sante. Cat despre nefericita regină Marie Antoinette, cărţuliile deocheate i-au deschis o potecă spre eşafod.
Citește pe Antena3.ro
