Poveştile din viaţa noastră...

”În momentul în care descoperim că poveştile din viaţa noastră ne modelează fondul neurologic – dar sunt, totodată, şi produsul conexiunilor noastre neuronale, putem alege să le schimbăm, pentru a ne putea schimba şi structura cerebrală. Odată ce creierele noastre se schimbă, putem începe să avem experienţe noi şi originale - şi, din acestea, să creăm altele noi. Astfel, asemenea unei mâini care o spală pe cealaltă, experienţele ne modelează creierul, iar creierul ne modelează poveştile”, spun doctorii David Perlmutter şi Alberto Villoldo în cartea lor, ”Neuroştiinţa iluminării”(Ed. For You). Aşadar, ”experienţele ne modeleazăcreierul, iar creierul ne modelează poveştile”, spune ştiinţa modernă şi asta-i o veste cât se poate de fericită pentru fiinţa umană.  E cu adevărat revoluţionar şi fantastic să ştim şi să înţelegem că ne putem rescrie poveştile de viaţă, deopotrivă în gene, cât şi în neuroni, că avem puterea de a face schimbări şi nu suntem victime ale genelor, ale substanţelor chimice ce se revarsă în creierele noastre, ale erorilor biologice sau ale oamenilor. Suntem autorii propriei poveşti în această viaţă, suntem cei ce le intrepretează, le scriu, le joacă şi apoi tind să creadă...că ele vin violent sau în mod fericit din lume.

Cum intrepretăm fiecare experienţă e cheia către schimbarea poveştii pe care o scriem în propriul creier şi apoi în propria viaţă. Energia sau lipsa ei, bucuria sau tristeţea, frumuseţea şi cenuşiul nu sunt altceva decât ”poveste” şi ”percepţie”, ”interpretare” şi subiectivitate, dar fiecare dintre aceste alegeri crează consecinţe diferite în trup, în minte, în sistemul emoţional şi-n însăşi experienţa vieţii. S-ar putea să fie adevărat că povestea pe care o trăim e scrisă de noi înşine, s-ar putea săfie adevărat faptul că ne scriem vieţile inconştient, în cea mai mare parte a timpului, iar inconştienţa să fie cauza alunecărilor pe pantele înguste şi, uneori periculoase, ale negativităţii şi suferinţei umane. Autorii citaţi mai sus propun un exerciţiu pe care ei înşişi în cataloghează drept ”copilăresc”, dar nu-i aşa că ne simţeam puternici în inocenţa noastră copilărească şi liberi de resentimentele care-i încarcă atât de grav pe adulţi? Exerciţiul constă în a ne rescrie ”povestea” vieţii aşa cum am dori să fie, a ne aşeza undeva, într-un loc liniştit, cu creionul în mână, şi a ne imagina pe noi înşine în povestea vieţii noastre, dar conştient. E în acest exerciţiu un fel ”de a visa lucid”, un fel de a deschide în propriul creier căi neronale noi şi – în consecinţă– căi către experienţe noi. Atenţia noastră focalizată asupra problemelor, a blocajelor, a lipsurilor, a nevoilor, a frustrărilor şi a lucrurilor pe care nu le avem ne menţin ancoraţi în povestea victimei, în acea poveste căreia i-am dat putere prin credinţă şi prin convingere.
O acţiune conştientă, persistentă şi atentă asupra credinţelor pe care le-am acumulat în experienţele de viaţă, flexibilitatea mentală şi dispoziţia de a ne desprinde de prejudecăţi, de ceea ce ”ştim” că este, se întamplă sau a fost cândva ne poate deschide spre înţelegerea puterii noastre de a ne modela destinul.

Să ne scriem povestea vieţii cu luciditate e cu totul altceva decât a scrie povestea fără să conştientizăm că noi suntem autorii ei. Diferenţa o face conştienţa însăşi, starea de ”trezie” şi de claritate a minţii şi a sufletului. ”Neuronii educaţi” să spere, să iubească, să vadă partea plină a paharului, să dăruiască şi să privească înainte  cu încredere pot privi apoi în lume povestea speranţei, a iubirii, a paharului plin, a dăruirii şi a puterii de a privi cu încredere în viitor. Povestea din gândurile noastre e povestea căreia îi dăm viaţă şi, iată, putem face asta conştient, înţelegând că binele există cu o condiţie; să-l percepem, să fim convinşi că există, să credem aceasta. Ştiinţa de azi îl confirmă pe Hristos, ne spune clar şi răspicat că”putem muta şi munţii din loc dacă noi credem că putem”! Credinţa e sămânţa puterii noastre, ea se scrie în noi, inclusiv în creier şi ceea ce noi scriem astfel devine poveste...Dacă nu ne place ce-am scris până acum, putem schimba asta, putem inventa o poveste în care ne iubim pe noi şi acceptăm felul în care fiecare altă fiinţă îşi scrie propria poveste!

Citește pe Antena3.ro

Anamaria Prodan, în lacrimi după moartea nașului ei, Silviu Prigoană: „Trebuia să ne întâlnim sâmbătă, la masă”