Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne tineam crila pe urmele lui. Ziceam ca e un om de la noi din sat. Nici vesel, nici trist, nici tanar, nici batran. Il vazusem iesind din curtea bisericii, pe urma luand-o pe ulita in sus. Ce ne mira era faptul ca nu se cauta de tigari sa fumeze, asta insemnand ori ca nu avea tigari, ori ca nu fuma, ceea ce il deosebea de barbatii din satul nostru, care fumau de dimineata pana seara ca serpii. Adica umbla descult si nu fuma? Adica tinea o secera pe umar, ca era vremea secerisului, si nu tragea tacticos din tigara? Adica se scarpina cu mana stanga la ceafa si nu cotrobaia cu dreapta prin buzunare dupa tutun? Asta chiar ca era de pomina! Dar noi nu stiam pe atunci ca cel dupa care ne tineam era Dumnezeu.
Nimeni nu stia cine era barbatul care se indrepta cu secera pe umar spre camp. Nici preotul nu stia, deoarece nu-i trecuse prin minte sa ia la rand icoanele si sa vada care dintre ele este goala. Si-ar fi dat seama despre cine este vorba. Ar fi inteles pe loc ca Dumnezeu se simtea vinovat de faptul ca ii cam lasase singuri pe oameni dupa ce ii crease. Si hotarase sa vada cu ochii Lui cum e sa fii unul dintre ei, unul dintre oamenii de pe pamant, adica. De ce vrusese sa fie chiar un om de la noi din sat, nu stiu! Bine insa ca vrusese. Nu atat pentru noi, cat pentru parintii nostri, pe care ii dureau oasele de la atata secerat. Si mai aveau inca o data pe atata! Si le-ar fi fost si lor drag sa se bucure de viata. Si ar fi vrut si ei sa stea seara la poarta si sa-i intrebe de una si de alta pe aia care treceau veseli pe drum. Dar pe drum nu trecea nimeni. Toti se intorceau noaptea de la arie.
Se mai auzea cate un barbat suduind. Se mai auzea cate un cal nechezand. Spre deosebire de oameni, caii, chiar si cei de parte barbateasca, nu fumau. Spre deosebire de cai, oamenii, indeosebi cei de parte barbateasca, nu nechezau. Unele dintre femei aveau melicul acesta. Dar era bine. Era bine ca ei ajunsesera cu secerisul la jumatate. Si era bine ca nu ploua. Si era bine ca se intorceau in sat sa se odihneasca. Si era bine ca Dumnezeu pornise in faptul serii spre arie. Si era bine ca tinea o secera pe umar. Si era bine ca nu fuma. Ceea ce putea sa insemne ca in loc de tigari are prin vreun buzunar bomboane. De aia ne si tineam dupa el. In nadejdea ca am putea capata cate o bomboana. Pana la urma ne-a dat. In loc de bomboane, sanatate. Dar noi nu stiam. Si era bine ca nu stiam. Nu stiam ce este aia sanatate. Nu stiam nici ca ea este mult mai buna decat bomboanele. Asa ca, nestiind, ne-am intors imbufnati din drum.
Dumnezeu a mers nestingherit mai departe. El vedea tot ce faceau oamenii. Inca de cand se afla in icoana vedea. Asa ca a vazut cand oamenii s-au ridicat din grau si-au pornit obositi catre sat. Barbatii fumand, unele femei nechezand. Caii, cel mai adesea, tacand. Sau razand, cum se spune, manzeste. Razand de ceea ce stiau ca se intampla. Deoarece ei stiau. Fiindca le spusese chiar Dumnezeu. Numai lor, cailor, le spusese. Si le spusese ca va secera El in locul oamenilor ce mai ramasese. Si pana in zorii zilei a secerat. Ba a si legat graul in snopi. Ba l-a si treierat. Ba l-a dus si la moara. Ba a framantat si paine din graul macinat. Ba a copt si cateva paini din faina cea noua.
Cu paine calda i-a asteptat Dumnezeu a doua zi pe oameni. De fapt, i-a asteptat numai painea. Taman buna de mancat. Seceratorul s-a intors istovit in icoana din care plecase. Inainte insa de a se intoarce acolo, oricat de greu ar parea de crezut, si-a aprins totusi o tigara. Ca sa vada pana la capat cum e sa fii om. Si ca oamenii, daca s-ar fi intamplat vreunul prin preajma, sa creada ca barbatul care intra in zorii zilei pe poarta bisercii e unul dintre ei, nu Dumnezeu.
