Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intr-o zi, tata a adus acasa un curcubeu. Abia a intrat cu el pe poarta. Ceilalti ar fi murit de ciuda daca il vedeau, dar nu-l vazusera, deoarece fugisera cu totii prin case din cauza ploii. Numai ca ploaia statuse intre timp, insa ei nu aflasera, pentru ca se luau dupa tunete, care erau cam mincinoase de felul lor, bubuind mai departe. Indeosebi atunci cand tuna, lui tata ii placea sa stea pe afara, ca sa nu-i casune vreunui fulger sa se repeada spre casa noastra sau spre sira de paie din fundul curtii. Asta era toata averea pe care o aveam, iar tata era in stare de orice daca se atingea cineva de ea, fulger sau om, indiferent ce ar fi fost. Oamenii se mai incontrau uneori cu tata, fulgerele, niciodata! Cum o fi inhatat el curcubeul de pe cer, nu stiu. Pune-l bine, femeie, i-a spus mamei, lasandu-l cu mare grija jos din brate. Cand tata venea acasa cu ceva ce ei nu avusesera niciodata, mama se speria la inceput. Asa se intamplase si cu aragazul, si cu aparatul de radio, si cu bicicleta Ucraina. Acum rezemase de zidul casei un curcubeu.
Unde sa-l pun?, a intrebat ea incruntata. De data aceasta avea insa dreptate, fiindca nu prea avea unde. Daca-l ducea in beci, fie se strica varza, fie incepea sa miroasa curcubeul a varza murata. Ar fi avut loc in pod, insa asta insemna sa nu mai cada nici o ploaie peste casa noastra, si eu voiam sa ploua, chiar daca imi era frica de tunete. Unde, zi tu unde sa-l pun?, a repetat mama intrebarea. In cur dupa usa, i-a raspuns tata imbufnat. Mai tarziu, mult mai tarziu, aveam sa-mi dau seama ca mama a pus bine curcubeul. Unde, nu stiu. In orice caz, nu acolo unde ii spusese tata.
Oamenii simteau ceva. Nu stiau de unde ia mama verdele cu care dadea primavara pe pomi si pe campul din preajma satului. Crezusera pana atunci ca primavara vine de la sine, si cand colo...! Tot mama colora si florile ce se iveau de te miri unde prin gradini si pe marginea drumurilor. Cand se intuneca cerul, ceea ce se intampla deseori, caci se gaseau destui nemernici care sa azvarle cu pietre in Dumnezeu, ea dadea fuga la curcubeu si albastrea cerul la loc. Desi n-am vazut-o cu ochii mei, sunt convins ca si ouale de Pasti le vopsea cu rosul luat din curcubeu. Despre galbenul palariilor de floarea-soarelui sunt sigur. Cam tot ce insemnau culorile verii avea legatura cu curcubeul adus de tata. Pesemne ca d-asta il si adusese, ca mama sa se foloseasca de el cum te-ai folosi de apa unei fantani. Umpli ciutura fara sa te temi c-o sa sece. Venea primavara fara teama ca verdele curcubeului ar putea seca vreodata. Tot asa, lanurile de grau impanzeau haturile. Galbenul curcubeului nu se imputina nicicum. Ramanea destul si pentru vara urmatoare. Asa cum ramanea destul albastru pentru zilele ce urmau dupa ploaie. Si destul oranj pentru rasaritul soarelui. Si destul violet pentru inserari. Si destul rosu pentru pepeni si cirese.
Eu ziceam ca prostul ca tot avutul nostru sunt cele doua odai ale casei si sira de paie din fundul curtii. Nici macar nu-mi trecea prin minte ca eram cei mai bogati oameni de pe pamant. Si asta din cauza lui, a curcubeului. Mama stia, insa nu se grabise sa-mi spuna. Stia si tata, dar nu-mi spusese nici el. Apoi am crescut mare. S-a intamplat ca, intr-o vara, dupa ploaie, sa-mi ridic privirea spre cer, dand cu ochii de curcubeul de acasa. Mi se facuse dor de el, dar nu intr-atata cat i se facuse lui de mine. Dovada faptul ca pornise sa ma caute prin lume.
