Pragmatii…

Sa ai simt etic in Romania, sa crezi cu adevarat in principii sau in legalitate, sa ramai consecvent in credintele tale, inseamna sa fii un mare naiv. Vei umbla mereu cu capul spart, cum spune proverbul, vei muri sarac, iar copiii tai, mergand pe trotuar, vor fi stropiti de sus pana jos de copiii in automobile de lux ai celor ce au stiut ca banii si puterea, iar nu principiile, te fac om.

O, avem si moralisti, nu ducem deloc lipsa de ei. Primim mereu lectii de civism de la fosti membri in C.C. al P.C.R., de la redactori-sefi ai fostelor oficioase ai aceluiasi partid unic. Ce daca ieri laudau un tiran? Azi sunt decorati de un „democrat". ºtim cu totii aceste lucruri, le vedem zilnic si ne-am blazat de ele. Multi dintre noi ne-am propus de mult sa nu ne mai mire nimic. Dar in fiecare zi se-ntampla, totusi, in scumpa noastra tarisoara, lucruri care te lasa iarasi cu gura cascata, si care te fac sa repeti mereu si mereu: coruptia nu trebuie cautata in economie, nici in politica, ea tine de mentalitati, de suflete friabile, de constiinte de vanzare. Ma tem ca si atunci cand va fi clar ca e mai rentabil sa fii moral decat corupt, noi tot corupti vom ramane, fiindca lipsa de simt etic ne-a devenit a doua natura.

E oare posibila in alta parte decat la noi o biografie ca a lui George Pruteanu? Acest om, pe care-l cunosc de multa vreme, ma fascineaza ca un extraterestru. Coriolan Drag… e mic copil pe langa el. Macar personajul lui Caragiale credea sincer in revolutie la tinerete si in tiranie in final. Pruteanu a traversat tot spectrul politic - si, as spune, tot spectrul imaginii sale in ochii comunitatii - netulburat, cu un cinism si o demagogie care inmarmuresc. E o performanta de Cartea recordurilor: sa treci din Piata Universitatii in PNT, din PNT in PSD si de aici sa ajungi coleg cu Vadim Tudor nu e la-ndemana oricui. Sa fii numit „romanul arhetipal" de catre un filozof intr-o pagina ditirambica si apoi, dupa doi-trei ani, sa fii facut de doi bani de acelasi filozof. Sa fii un intelectual de certa eruditie si totusi sa mananci unguri pe paine. Sa fii un bun filolog si totusi sa propui in parlament o aberanta si populista lege de „protejare" a limbii romane. Sa te-nsoteasca rumori de mic infractor si sa lupti contra decaderii moravurilor. Âşi cate si mai cate imposibilitati psihologice, ce se rezolva toate prin micul artificiu al renuntarii la constiinta… Intr-un fel, filozoful cu pricina a avut dreptate cand a vazut in George Pruteanu „romanul arhetipal".

Pentru ca in viata multor, foarte multor semeni ai nostri se petrece, la un moment dat, o ruptura, o clipa in care fiecare dintre ei se-ntreaba: oare sa raman sarac si obscur, dar cinstit, sau sa renunt la luxul constiintei si sa-mi mearga bine? Optiunea aceasta se intampla tot mai devreme la noi, si implica tot mai neasteptate persoane. Un tanar literat, pentru care aveam simpatie si chiar admiratie, a facut de curand o optiune bizara. Cand l-am intrebat cum se face ca a ajuns in acel loc nepotrivit pentru el, mi-a spus cu o anume bravada ce nu i se potrivea: „M-am saturat sa mor de foame de partea binelui. Vreau sa vad putin si cum e de partea raului". Cred ca nici nu si-a dat seama cat de inspaimantatoare, de dostoievskiana (in sensul lui Raskolnikov) e fraza aceasta. Pentru ca, daca exista pe lume un pact cu Diavolul, el consta tocmai in renuntarea deliberata la constiinta, perdanta la noi in plan material, in favoarea unei gandiri „pragmatice" in stare sa te realizeze, „sa te faca om". De curand, intr-o discutie, un prieten a facut un joc de cuvinte care mi-a placut mult, numind pramatiile pragmatice, care tind sa devina un etalon social la noi, „pragmatii"… Da, vom deveni curand o lume de pragmatii, de mercenari inteligenti, dupa expresia lui Nicolae Filimon: „Fa-te om de lume noua/ Sa furi closca de pe oua"…

Randurile acestea mi-au fost prilejuite de o stire citita ieri, in tren, pe cand treceam pe langa jalnicele ruine de fabrici, depozite de fiare ruginite, tevi cu izolatia de vata de sticla iesita pe la articulatii ce uratesc Valea Prahovei. Credeam, intr-adevar, ca nici o evolutie a vreunui personaj public nu ma mai poate mira, si totusi mi-a sarit inima, m-am frecat la ochi si-am mai citit o data. Era chiar asa: vechiul meu prieten Dan Pavel, politolog combativ, militant ani de zile pentru valorile democratiei de tip american, i-a devenit recent consilier politic lui… Gigi Becali si partidului pe care acesta si l-a tras recent! Ce mai e de spus cand vezi asa ceva? Ne-am obisnuit sa fie cumparati fotbalistii. Cazul lui Alin Teodorescu ne-a obisnuit si cu piata sociologilor. Âştiam ca multi analisti politici au si ei tariful afisat pe usa si ca l-ar consilia si pe Bin Laden daca ar fi solicitati, si totusi marturisesc ca in acest caz sunt socat. Sa te inchini vitelului de aur dupa ce zece ani ai parut a lupta contra lui mi se pare cam mult chiar si pentru un compatriot.

Dar, ca-ntotdeauna, inchei prin a-mi zice: mult o sa-i pese lui Dan Pavel ca sunt eu socat! Eu voi ramane cu socul si el cu foloasele. Cainii vor latra si caravana va trece cum trec toate-n lumea asta, caci „toate-s praf, lumea-i cum este, si ca dansa suntem noi…"