Prea bun pentru Romania: Gheorghe Ciuhandu

Incet-incet ne apropiem de alegerile prezidentiale. Candidatii sunt deja cunoscuti. Ca de obicei, trei sferturi dintre ei sunt figuranti, fie in sensul smecheresc al cuvantului - adica personalitati accentuate, un soi de caricaturi umane care-au gasit, cine stie cum, oameni dispusi sa semneze pentru ei pe liste - , fie in sensul ca, desi oameni onorabili, n-au nici un fel de sanse reale pentru obtinerea magistraturii supreme.

Dintre acestia, unii nici nu vor sa devina presedinti. Candidatura lor e un fel de advertising pentru partidele sau gruparile pe care le reprezinta si care pot deveni astfel mai vizibile. Si-ntr-adevar, cu ocazia acestor alegeri prezidentiale am aflat si eu despre existenta a tot felul de grupuscule desemnate prin sigle rebusistice obscure. Las, in articolul acesta, la o parte personalitatile pitoresti - semianalfabeti calare pe sacul lor de bani, narcisisti candva adulati de muncitoarele de la Apaca, aiuriti care nu stiu nici ei ce cauta pe liste etc., ca sa vorbesc despre doi outsideri de un merit incontestabil.

Marko Bela reprezinta o vasta etnie. Civilizata si pro-occidentala. Este un om care, de un deceniu si jumatate, a stiut sa concilieze ceea ce parea ireconciliabil si sa atenueze, chiar si in Ardeal, chiar si cu un extremist ca Funar intre adversari, adversitatea traditionala dintre romani si unguri. Daca Romania nu a devenit (cum au dorit-o poate manipulatorii din umbra ai evenimentelor de la Targu-Mures) un teatru de razboi civil ca-n Bosnia, e si fiindca am avut sansa ca maghiarii sa aiba, de la-nceput, un partid moderat, in care actualul candidat la presedintia Romaniei a avut un rol esential. Am tot respectul pentru Marko Bela si, in alte circumstante, nu as ezita sa-l votez, asa cum romanii din Sibiu au votat un primar din alta etnie. In turul al doilea voturile primite de el de la maghiari vor merge, probabil, in bloc catre candidatul opozitiei.

Al doilea candidat foarte onorabil dintre outsideri este Gheorghe Ciuhandu, care reprezinta PNT-CD. Toata lumea stie ca acest partid este un cadavru politic imposibil de resuscitat. Gruparea opozitiei democratice in jurul PNT a fost, dupa revolutie, o mare eroare. Atunci era nevoie de partide noi, conduse de oameni tineri si orientate catre viitor, ca-n Cehia, Polonia sau Ungaria. PNT a fost perceput de populatie ca un partid resentimentar. Legatura cu trecutul antebelic a fost o arma cu doua taisuri, caci acest trecut fusese deja demonizat de comunisti. taranistii au fost vazuti de electorat ca "mosierii care se reintorc", mai curand niste strigoi decat niste democrati. In fine, guvernarea Conventiei, un esec profesional, a compromis definitiv partidul-pilot al acesteia.

Daca PNT s-a prabusit, ceva totusi a ramas, si anume ceva din spiritul marii personalitati a lui Iuliu Maniu: accentul pe moralitate. Chiar absurda, chiar inflexibila, chiar donquijotesca. O moralitate care se potriveste cu nefericita noastra tara ca nuca-n perete. Dar in lipsa careia, macar ca ideal indepartat, n-are rost sa mai sustinem statul roman, mai mult, n-are rost sa mai traim. Ciuhandu cara-n spate un partid mort, dar, in ciuda acestei poveri, a fost votat de trei ori la rind la Timisoara, chiar si de populatia care, de altfel, a votat PSD-ul. El este azi intruchiparea spiritului etic, a cinstei, a demnitatii umane, la actualele alegeri. N-are, fireste, nici o sansa, dar prin prezenta lui alegerile se lumineaza. L-am vazut la televizor. Un om modest, incet la vorba, avand siguranta celui care se stie nepatat. Un om onorabil care, fata de primadonele circului nostru politic (aroganti, smecheri, nebuni, pusi pe capatuiala, balcanici si mai cu seama corupti pana-n varful unghiilor), pare ca reprezinta o alta specie. Lui Gheorghe Ciuhandu i-ar sta bine ca presedinte pur onorific al unui stat parlamentar (ca Germania): un fel de dovada ca, desi lumea se duce de rapa vazand cu ochii, nu e totusi pierduta si ultima sansa. Bineinteles insa ca e cazul sa fim realisti. Cum iarna nu-i ca vara, Romania nu e Germania. Presedintele nostru nu poate fi decat un smecher uns cu toate alifiile. Asa a fost de cand avem presedinte si asa va fi intotdeauna. Totul e sa castige smecherul nostru si nu smecherul lor. La asta se reduce, in eterna si fascinanta Romanie, toata batalia electorala.