Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am mai pierdut o batalie cu eternitatea. Acum cateva zile, moartea lui Fanus Neagu a redeschis rani inca sensibile si i-a facut pe cei care l-au cunoscut, sau pur si simplu i-au iubit scrierile de la distanta, sa se simta neputinciosi si invinsi.
Lista marilor disparuti a castigat inca un nume de geniu. In literatura noastra predomina, fara indoiala, doliul. Aceasta pierdere ireparabila mi-a amintit de tata si de Grigore Vieru. Mi-a aminitit de atatia alti scriitori pe care destinul nu i-a mai lasat sa creeze, sa fiinteze. Scritorii aceia, pe care multi i-au iubit si i-au citit pe furis, cu lacrimi in ochi si cu mutenie in suflet, s-au dus, lasand scena tot mai goala, tot mai previzibila. Cine vine dupa ei? Cata forta mai are literatura romana ca sa tina sus standardele esentiale? Mi-e foarte frica de amorteala cu care ne trezim in fiecare de dimineata. Sunt atat de putini cei care fac cu adevarat ceva ca sa fie mai bine, sunt atat de rare cazurile de oameni curajosi care isi sacrifica timpul si inteliganta ca sa schimbe directia acestei prapastii!
Am plans pentru Fanus Neagu. Si mi-am adus aminte de ziua in care l-am vazut ultima oara, cand am fost acasa la dansul ca sa iau un material pentru Flacara. Era bolnav, dar luminos. Vorbea tare, ca intotdeauna si toate prindeau in jurul lui un contur deosebit. Casa, camera, patul pe care statea intins ca sa-si ingrijeasca suferinta. Am fost de multe ori in curtea sa, aproape in fiecare zi de joi, ca sa las Flacara in cutia postala. Scriam, acum cateva zile, ca nu am intalnit niciodata o curte mai trista decat curtea lui Fanus Neagu. Trista, dar dinamica, salbaticita, dar tandra, de un verde fara limite. Parca intram in alta lume, dupa ce treceam de portita veche. Parca uitam, in mai putin de un minut, de toate detaliile nesemnificative ale povestii vietii mele.
Prietenia dintre tata si Fanus Neagu mi-a insotit toti anii copilariei. Am crescut stiindu-i apropiati, auzind cum vorbesc la telefon despre actualitate si fotbal, constrazicandu-se cordial pe marile teme ale perioadelor pe care le-au infruntat impreuna. Grija pe care si-o duceau unul altuia, felul in care se sunau, nu foarte des, nu foarte insistent, dar cu o regularitate aproape stranie, toate aceste amintiri care imi umbla buimac prin minte ma emotioneaza enorm. Ultimele texte pe care le-a publicat tata in Jurnalul de Duminica, texte pe care a avut grija sa le scrie din timp, ca sa nu cumva sa ramana rubrica fara material din cauza slabiciunilor lui medicale, au fost despre prietenia cu Fanus. Chiar asa s-au si numit. Tata ma ruga, in fiecare saptamana, sa caut in arhiva noastra fotografii cu ei doi, cu care sa ilustram randurile. Acum, cand ii stiu pe amandoi intr-o departare definitiva, cand ma uit in jurul meu si aud alte si alte vesti proaste, cand miroase a coroana in fiecare ungher al privirii noastre, mi-e greu sa ma uit la acele poze, in care erau tineri, puternici, in care inca aveau timp sa-si traduca geniul in opere literare.
Mai avem cativa scriitori printre noi. Am fost contemporani cu oameni de exceptie si i-am lasat sa plece de aici fara sa le multumim, fara sa le spunem cat i-am iubit si cat i-am admirat. Nu am avut cum sa ajung la inmormantarea lui Fanus Neagu. Nici nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat o asemenea tragedie. Mi-e dor sa ii stiu pe toti bine. Mi-e dor sa sune la usa casei noastre Grigore Vieru, obosit dupa un drum lung de la Chisinau. Mi-e dor sa imi dicteze tata un text sau o poezie. E nedrept ce ni se intampla. E nedreapta si tacerea noastra prelungita, timiditatea cu care ne scuzam toate lasitatile. Fanus Neagu a plecat suparat, neglijat, mutat prea devreme in paginile istoriei literare. E doliu in lumea culturala, e doliu in randul oamenilor obisnuiti care stiu care e valoarea adevarata. E doliu si nu mai stim ce sa facem cu atata negru. Dezechilibrul pe care il provoaca aceste pierderi poate duce, daca nu suntem atenti, daca nu avem grija sa ne aparam, la prabusire. Am mai pierdut o batalie. E tarziu pentru reprosuri, e devreme pentru concluzii. Ne ramane dreptul sa plangem si sa ne punem in ordine amintirile si sentimentele. Noapte buna, Fanus Neagu! Sper ca nelinistea geniului dumitale nu a fost zadarnica.
Citește pe Antena3.ro
