x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prefacerea lumii

0
Autor: Marian Nazat 28 Dec 2007 - 00:00
Prefacerea lumii


Uşor, uşor, obiceiurile ce-mi stărnesc atăta nostalgie au dispărut, o dată cu ţăranii de atunci. Nici "pluguşorul" nu mai e, nici "sorcova" şi căte altele. "Lumea s-a prefăcut", zicea bunica, şi-n vorbele sale pline de tălc se rezumă intreaga filozofie a schimbării tradiţiilor. In curănd, specificitatea romănească nu va mai semăna deloc cu ceea ce am pomenit noi, metecii rătăciţi incă pe Planeta Globalizării. Colindătorii au păşit dincolo şi nu ne-au lăsat decăt bătături imburuienate şi obloane trase a pustietate. Pretenţiile Europei ne izgonesc ultimativ din datinile timpului mitologic.



In ajunul Crăciunului mă trezeam cu noaptea in cap şi plecam la "boboneţi". Colindam prin sat, pănă la ivirea zorilor, dimpreună cu o verişoară şi cu un vecin, amăndoi mai mici. Cănd se lumina de-a binelea, ne intorceam acasă cu geacurile pline cu covrigi şi boboneţi, nişte colăcei in forma literei opt. Ii impărţeam frăţeşte şi ne vedeam de ale noastre. Eu o zbugheam lăngă sobă şi-mi dezgheţam degetele amorţite de ger. Le răsfiram deasupra focului molcom şi-i urmăream pe bunici cum se pregăteau de tăierea porcului. Tata-mare işi lua fiii, mai chema doi, trei vecini şi dispăreau toţi in fundul oborului. Acolo legau porcul, petrecăndu-i o sărmă peste răt, şi-l tărau afară din cocină. Bietul animal ţipa inspăimăntat şi se zbătea straşnic să scape. Sărmanul nu ştia că de soroc nu scapă nimeni, animal sau om. Bărbaţii aceia vănjoşi şi aprigi il trăgeau cu putere şi apoi, printre injurături şi indemnuri aspre, il trănteau pe pămăntul proaspăt măturat de zăpadă. Mă băgam şi eu intre ăi mari şi apucam străns un picior dindărătul rămătorului. Aveam senzaţia că sunt folositor şi important, de parcă fără mine crima ritualică n-ar fi izbutit să se implinească. In sufletul meu de copil crud plăngeau cohorte de ingeri. Ii auzeam cum mă imploră să-i dau drumul patrupedului, insă imi era teamă de laşitatea unui asemenea gest, şi prin buricele degetelor simţeam cum se scurge o viaţă. Cu aceleaşi degete cu care, in vară, il măngăiasem pe burtă, in dezmierdări lungi şi tandre. Copleşit de atingerile acelea papilare, animalul se răsucea leneş pe spinare, inchidea ochii şi visa, probabil, că e nemuritor şi iubit. Acum, furia sălbatică a oamenilor il speria groaznic şi tocmai din pricina asta se incontra să fugă din strănsoarea rău prevestitoare. Unul dintre "barbari", poate mai neinfricat, poate mai priceput, il injunghia in grumaz, aproape de guşă, şi şuvoiul de sănge cald şi proaspăt, aburind, se făcea una cu neaua inţepenită şi ea de spaimă. "Grohăilă" se zvărcolea tragic, adunăndu-şi puterile din urmă, şi guiţa inecat, cu tiroida gălgăindu-i pe lama ascuţită a cuţitului. După ce se asigurau că animalul e mort, "ucigaşii" se cinsteau cu ţuică fiartă şi treceau din curte in curte să imprăştie moartea păgănă şi in gospodăriile megieşilor.


In jurul cadavrului se vălvorea un foc subţire de paie, şi-un miros ademenitor, de piele prăjită şi păr ars, se răspăndea cu iuţeală in aerul iernatic. Şoriciul se rumenea cu fereală, să nu care cumva să plesnească, şi se răcăia cu răvnă. De aici incolo urmau spintecarea şi tranşarea, iar spre amurg hălcile de carne deja sleite şi intărite de frig odihneau in coşurile de nuiele din magazie.


A doua zi era Crăciunul şi femeile se invredniceau să isprăvească de cu seară sarmalele, maţele umplute şi "burdanul" (toba adică). Fierbeau pe plita incinsă oalele cu bunătăţi şi-n aromele ispititoare se risipeau toate poftele amănate din postul abia incheiat. Dis-de-dimineaţă, ma-marea ne intămpina cu colaci şi cu păine caldă, pe care aşeza bucăţi de "pecie" friptă. "Să fie pentru sufletul morţilor!", şoptea solemn bătrăna prin fumul de tămăie, şi colacii erau rănduiţi cu smerenie, iar primitorii işi făceau semnul crucii şi se rugau Bunului Dumnezeu.


Uşor, uşor, obiceiurile ce-mi stărnesc atăta nostalgie au dispărut, o dată cu ţăranii de atunci. Nici "pluguşorul" nu mai e, nici "sorcova" şi căte altele. "Lumea s-a prefăcut", zicea bunica, şi-n vorbele sale pline de tălc se rezumă intreaga filozofie a schimbării tradiţiilor. In curănd, specificitatea romănească nu va mai semăna deloc cu ceea ce am pomenit noi, metecii rătăciţi incă pe Planeta Globalizării. Colindătorii au păşit dincolo şi nu ne-au lăsat decăt bătături imburuienate şi obloane trase a pustietate. Pretenţiile Europei ne izgonesc ultimativ din datinile timpului mitologic. Cultura populară nu mai incape in nemărginirea seacă a internetului, iar din lumea virtuală nu vor cobori in veci urătorii florilor dalbe. O civilizaţie rurală alungată definitiv de un urbanism castrat de emoţie şi poezie. Un urbanism egal cu el insuşi, mereu şi mereu. Agresiv şi canibal, pragmatic şi insensibil. "S-a prefăcut lumea", parcă o aud pe neasemuita mea mumă şi mulţumesc scurtimii biologice că mă va feri de tirania depersonalizării naţionale.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de