Premierul s-a enervatdegeaba

Se poarta neamurile nu doar in Romania finilor si nasicilor pe jumatate politici, pe jumatate mafioti, ci si in Europa cantata pe plaiuri moldo-valahe ca fiind o alta lume.

Comisarul socialist pentru extindere, Günter Verheugen, se straduia din rasputeri, pe vremea regimului PSD, sa dea cate o gura de oxigen finului din Balcani, Adrian Nastase. Vorbele bune, puse de trimisul european, erau folosite de premierul PSD impotriva Opozitiei.

Liberalul Olli Rehn practica aceeasi smecherie cu ochi si cu sprancene fata de finul sau din Balcani, Calin Popescu Tariceanu. Cu singura deosebire ca, acum, premierul exploateaza pilele Comisarului pentru a face fata atacurilor din chiar interiorul puterii.

Atat s-a chinuit bietul european sa ne convinga ca ramanerea liderului PNL in fruntea tarii e o conditie indispensabila pentru admiterea la termen, incat, pacatosi fiind, ne trece gandul ca amanarea verdictului pentru octombrie e si un cadou facut de Olli Rehn pupilului sau de pe Dambovita.

Sub acest semn a stat conferinta de presa de la Palatul Victoria.

Cu toate acestea, ea ramane interesanta printr-un moment in premiera.

Calin Popescu Tariceanu s-a enervat. Rau. Rau de tot.

Nu pentru ca i s-ar fi adus la cunostinta, gratie unui biletel, ca Traian Basescu se va instala pentru o saptamana-doua in coasta Palatului guvernamental, la Spitalul Elias, ci pentru ca o jurnalista i-a pus o intrebare.

O intrebare care se referea la posibilitatea unei remanieri guvernamentale.

In sala erau doar jurnalisti. Pacientul vienez nu aterizase pe Otopeni Militari. Si cu toate acestea, Calin Popescu Tariceanu a raspuns de parca in dosul jurnalistei sau, mai stii?, sub fustele ei sedea pitit, stapanindu-si cu greu behaitul mioritic, insusi Traian Basescu.

Se intelege ca premierul a fost cat pe aci sa se dea pe fata ca fiind mojic. Oricum, a raspuns enervat. Nu pe Traian Basescu, ci pe jurnalista, insinuand ca distinsa ar fi instrumentul nu stiu cui. Din intrebare, noi n-am inteles asa ceva. Pentru ca intrebarea era mai mult decat fireasca.

Era inevitabila.

Contrar asteptarilor, Raportul n-a confirmat cu toata gura data de 1 ianuarie 2007. A amanat verdictul pentru la toamna. Desigur, e greu de crezut ca, in octombrie 2006, Comisia Europeana va muta data aderarii. Nu numai pentru ca atat Romania, cat si Bulgaria se vor vrednici sa faca ceva, asa, de ochii lumii, ci si pentru ca Uniunea Europeana nu mai poate da inapoi.

Romania nu trebuie sa se ingrijoreze ca va fi amanata pentru 1 ianuarie 2008. De altceva trebuie insa sa se ingrijoreze.

Si anume de concluzia urmatorului rationament.

Comisia Europeana a fost mai mult decat amabila fata de felul in care ne-am pregatit pentru aderare. Atat de amabila incat a inchis ochii la multe diferente uriase dintre Romania si statele Uniunii Europene. Si, cu toata aceasta amabilitate, expresie a vointei de a gasi cu orice pret argumente pentru a nu schimba data aderarii, totusi n-a avut incotro. S-a vazut obligata sa decida amanarea verdictului.

S-a intamplat ceva asemanator unui examen la care elevul are pile. Profesorul se straduieste din rasputeri sa-l treaca pe neghiob: se face ca nu aude prostiile debitate, ii spune jumatate din raspuns, il intreaba nu-i asa ca? De prisos. Elevul e ciubota. Ciubota desperecheata, aruncata intr-un colt al debaralei.

Oricat de mult ar vrea sa-l treaca, profesorul realizeaza ca n-o poate face fara a se compromite iremediabil.

Astfel ca gaseste un truc. Il amana pentru la toamna. Doar cu un sfert din examen.

Cam asa s-a intamplat si cu tara noastra la examenul din 16 mai 2006.

Ce concluzie trebuie sa tragem? Ca suntem catastrofali in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor de aderare. Or, din cate se stie, indeplinirea acestor conditii se impune nu pentru a primi acceptul celor de la Bruxelles, ci pentru a face fata competitiei dure din Uniunea Europeana. Asta inseamna ca, macar acum, in ceasul al doisprezecelea, sa purcedem la o pregatire intensa din toate punctele de vedere pentru indeplinirea standardelor europene.

Asta inseamna ca la nivelul Coalitiei trebuie sa aiba loc de urgenta o analiza severa a punctelor slabe din masinaria pregatirii de admitere, urmata in chip inevitabil de masuri drastice. Una dintre acestea ar fi chiar remanierea guvernului. Nu de alta, dar e limpede ca unii ministri au obosit sau n-au dat randamentul asteptat.

Astfel ca nu vedem de ce s-a enervat domnul premier cand a fost intrebat de posibilitatea unei remanieri guvernamentale. Motociclist fiind, daca la un concurs motorul incepe sa dea rateuri, domnia sa nu se opreste sa-l repare? Ca doar n-o sa concureze mai departe alergand cu motocicleta in carca?