Premierul, satul şi bărbatul

Cu o candoare ce aduce aminte de zicala "Cunoştea tot satul ce nu ştia bărbatul", premierul Victor Ponta (dar şi alţi lideri ai coaliţiei de guvernământ) descoperă şi se indignează vizavi de ceea ce numesc salarii şi indemnizaţii nesimţite, prime neruşinate, abuzuri incredibile privind veniturile personale ale unor nenumăraţi mahări - de la directori generali, la directori, membri ai consiliilor de administraţie, şefi şi şefuţi pe prin companiile cu capital de stat. Mai mult, ca să se convingă naţiunea că nu-s vorbe în vânt, pe site-ul Guvernului e publicată şi o listă a lefurilor din sectorul energetic (la Conpet, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica Distribuţie Muntenia Nord şi alte S.A. cu capital de stat s-au încasat în luna martie a.c. salarii nete oscilând între 13.000 şi 18.000 lei noi). Venituri asemănătoare, exorbitante, şi pe la autorităţile naţionale sau pe la tot felul de comisii de supraveghere, unde, dincolo de salariile puţind a jaf,  ştabii au încasat şi prime uriaşe, ca la Comisia de supraveghere a asigurărilor, unde preşedintele a fost dăruit în decembrie 2012 cu o primă de 42.700 de euro.
E ceva nou în porcăria asta? E vreo mirare că o pletoră de clienţi, neamuri, fini şi neveste de miniştri şi de lideri politici şi alţii asemenea sunt plasaţi în funcţii  unde-şi îndeasă conturile pe seama unui buget care e atât de zdrenţuit?  Lumea de rând păsuieşte Executivul atunci când reprezentanţii săi ies la televizor explicând că nu-s bani pentru a mări lefurile amărăştenilor. Sau pentru a indexa pensiile barem cu inflaţia (nu cu 4%, în timp ce, pentru 3 ani, la mărirea taxelor locale, a fost calculată la 16,5%) şi cu 50% din creşterea salariului mediu. Dar cât de elastică e răbdarea? E surprinzător că familiilor sărace li se explică pe un ton părintesc că, "dacă economia va merge bine", poate o să se mărească niţel alocaţia pentru copii, dar deocamdată aceştia pot fi crescuţi cu vreo 42 de lei pe lună? Nu, nu e nimic nou în toate astea, după cum şi "dezvăluirile" lui Victor Ponta nu-s nici ele noi, mai ales că premierul nu-i paraşutat abia acum în administraţia statului, implicit a fondurilor sale.

Întrebarea - care vizează desigur şi fostele guvernări, indiferent de culoare - este de ce s-a tolerat această nesimţire până a ajuns la limita jafului? Răspunsul e simplu: pentru că a convenit tuturor guvernelor şi partidelor, pentru că astfel e răsplătită "loialitatea" clienţilor, dar şi pentru că astfel funcţiona un robinet prin care se drenau "bani pentru partid". Până şi acum, când scandalul a izbucnit şi vreau să cred că Victor Ponta va tăia, totuşi, coada pisicii, se aud voci din spectrul politic care încearcă că susţină că, fiind companii comerciale, multe din societăţile vizate sunt îndreptăţite să-şi fixeze lefurile amintite. Nimic mai fals.
Sunt companii cu capital de stat, statul e patron, lui îi aparţin şi utilajele, şi materia primă, nu-s aduse de acasă de vremelnici şi lacomi directori numiţi politic. Statului trebuie să-i revină integral - chiar prin modificarea legislaţiei - şi profitul, din care să-şi plătească decent şi angajaţii companiilor, dar şi să-l poată redistribui către alte sectoare, ca Sănănătatea, Învăţământul etc. La fel trebuie gândit şi în cazul ciupercăriei de autorităţi şi de comisii de supraveghere, altă vană prin care banul public se revarsă în conturi private. S-a ajuns la un punc critic în care alimentarea Bugetului naţional nu mai poate apăsa doar pe umerii tot mai striviţi de taxe şi impozite ale firmelor efectiv private, căzute cu zecile de mii în faliment.