Am intrat în Săptămâna Mare. Râurile de seve ale lui Dumnezeu curg prin arterele copacilor şi inundă ţeava subţire a firului de iarbă. Între Bucureşti şi Sângeru e o distanţă vegetală de trei săptămâni.
Aici, lângă Piaţa Victoriei, piersicii îşi scutură petalele, în timp ce la mine în sat mugurii, umflaţi ca boabele de mazăre, nu s-au desfăcut încă. Într-o seară, pe o mirişte de lângă Bălţeşti-Prahova, am văzut cel mai fascinant spectacol al primăverii. Un tractor trăsese, prin păişul răvăşit de iarnă, câteva brazde lungi. Tranşeea neagră de pământ reavăn chemase din cer mii de berze. N-am văzut în viaţa mea atâtea berze la un loc. Tractoristul, un bărbat scund, cu mustaţă, părea magicianul care printr-o miraculoasă forţă adunase în jurul său atâta păsăret. Râmele şi gângăniile dezvelite din ţărână erau ţinta zburătoarelor sosite, cu oboseală în aripi, din îndepărtatele ţări calde. Autoturismele rare care treceau prin zonă opreau fără excepţie, iar şoferii sau pasagerii fotografiau, cei mai mulţi ca şi mine, cu telefonul mobil, peisajul îndumnezeit. Este, iată, din nou primăvară. Primăvara nu ne minte niciodată. Cu variaţii minuscule la scară cosmică, ea deşteaptă an de an sufletul vietăţilor şi iscă o plăcută înfiorare în inimile cele mai întunecate. Paştele îi ajută şi el pe îndepărtaţii de credinţă să-şi apropie credinţa, iar pe credincioşii adevăraţi, fideli fără întrerupere legăturii cu Dumnezeu, să-şi afle un binecuvântat reper de bucurie şi speranţă. S-a consumat de curând Paştele evreiesc, catolicii sunt în plină sărbătoare, iar al creştinilor ortodocşi va veni după această săptămână deschisă de Florii şi încheiată de miracolul Învierii. N-aş scrie altceva azi, în acest chenar de rubrică, dacă rotoarele lumii nu mi-ar urui în urechi, chemându-mi atenţia de la spectacolul predilect al primăverii către cazne, beteşuguri şi suferinţe adânci. O bătrână din Oltenia îşi plânge fiica adusă între patru scânduri din Italia, unde plecase "de sărăcie, maică". E una din multele victime ale cutremurului care a clătinat peninsula. La Chişinău un puşti e restituit familiei din beciurile poliţiei sub formă de cadavru. Autorităţile ţării, conduse de generalul KGB Voronin, au pus un diagnostic cinic şi aberant: tânărul a murit intoxicat cu un gaz necunoscut. Gazul, ca un târnăcop, a lăsat o gaură în fruntea protestatarului care nu mai suporta regimul comunist în Moldova. La Bucureşti, gătit ca un mire, preşedintele (încă) Traian Băsescu îi primeşte la Cotroceni pe reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Ce să le dea? O minciună în plus. Zilele trecute, la Guvern, ministresa Andronescu, cea pe umerii căreia apasă dureros promisiunea măririi lefurilor dascălilor, a avut o ieşire nervoasă. Argumentele lui Boc au scos-o din fire pe distinsa reprezentantă a profesorimii universitare încât, îmi povesteşte cineva, puţin a lipsit să-i articuleze o poşetă în cap premierului. Greu cu împărţitul banilor. Dacă ne aplecăm asupra amănuntului că doamna Udrea, ministru şi ea, nu suferă nici o amputare financiară, am putea crede că domnul Boc împarte gologanii în funcţie de lărgimea decolteului, iar aici, trebuie s-o recunoaştem, şefa turismului bate de departe la amplitudini. Viaţa guvernului fesenist bicefal nu se va lungi mult. Fraţii Abel şi Cain se apropie vertiginos de clipa fatidică.
Am trecut ieri prin halele cu măcelării ale unei pieţe bucureştene. În cârlige, lustruiţi şi ştampilaţi veterinar, atârnă puzderie de miei şi iezi. O clientelă săracă tărşâie paşii prin faţa exponatelor şi leagănă sacoşe goale. N-am văzut pe nimeni cumpărând. Poate că momentul e nepotrivit: e prea devreme pentru Paştele ortodox şi prea târziu pentru Paştele catolic. Începe să se facă târziu însă şi prin buzunare. Împrumutul băsescian de 20 miliarde de euro nu e menit să se întâlnească, nici în varianta mărunţişului, cu portofelele goale ale prostimii. Prostimea va fi băgată în seamă la ceasul scadenţei. Şi totuşi e primăvară. Magnoliile, cu policandrele lor întoarse, sărută mov cerul. De acolo, de sus, aşteptăm vestea Învierii.
Citește pe Antena3.ro