„Când mă uitam din afară, credeam că mafia e o chestie complicată... sunt oameni puşi pe căpătuială, fac bani împreună pe banul public”, spunea Elena Udrea într-un interviu de acum nouă ani. În acelaşi interviu în care povestea şi că, în justiţie, „succesul înseamnă condamnare”. Era o altă Elena Udrea decât cea de acum, probabil, pentru că Elena Udrea din 2015 e cea care şi-a plătit, probabil şi din bani publici, apariţiile în presă, care a cumpărat ziare, care a încercat să îşi construiască o imagine perfectă, departe mult de cea reală. Totul era controlat, nicio informaţie nu era lăsată să apară, că era pe online sau că era la televizor, fără un control strict din partea consilierilor doamnei. Plus presa scrisă, acolo a cumpărat direct, ca să nu mai fie vreo problemă sau vreo sincopă. Nu ştim de ce şi-a dorit asta, nu ştim ce scop avea, nu ştim de ce îi trebuia această imagine perfectă. Greu de crezut că şi-a propus, în mod real, să devină preşedinte.
Ce s-a întâmplat cu Elena Udrea în aceşti nouă ani? Când a fost Elena Udrea cea reală? Pe care dintre ele să o credem? Sau schimbarea, radicală, e doar rezultatul vieţii politice româneşti. Cât de rea e atmosfera în politica românească şi cine poate totuşi să o schimbe, ca să se mai cureţe un pic aerul, ca să depăşim etapa „Dacă nu faci aşa, nu supravieţuieşti. Dar nici aşa nu e o cale, pentru că, iată, ajungi la închisoare”?