x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Presa are nevoie de presa

Presa are nevoie de presa

de Lucian Avramescu    |    23 Noi 2005   •   00:00

Presa pare orfana de presa. Presa are nevoie de presa, nu pentru a se inzorzona, ci pentru a informa corect asupra unui moment care o priveste. Nu-i un targ sarbatoresc, cu toate ca o anume duminica se cuvine, o data pe an, si jurnalistului, imbracat mereu, zi-noapte, in salopeta chinului sau profesional.

Presa, cea care fabrica peste noapte glorii, nu de putine ori invelind nulitati, presa, care la fel de iute demoleaza netrebnicii si indica, sub lustrul si poleiala banului putregaiul, este neputincioasa in a-si desena meritele si munca. In fiecare an constat cu amaraciune acelasi lucru.
Maine (astazi cand apar aceste randuri) se deschide Salonul National al Presei in pavilionul central ROMEXPO, dimpreuna cu Targul Gaudeamus, cea mai importanta manifestare a cartii de peste an. Am intrebat, intr-un sondaj pe cont propriu, zece amici, toti cititori de jurnale si abonati cu privirea la emisiunile de stiri ale televiziunilor, daca stiu ce eveniment legat de presa are loc in aceasta saptamana? Nici unul n-avea habar. De cateva zile ma uit prin ziare. Nimeni, daca m-am uitat eu bine, n-a publicat o stire despre Salonul National al Presei. Vag, pe ici pe colo, despre Gaudeamus. Nici o vorbulita, nici un detaliu, nimic. In alti ani semnalam lipsa noastra de solidaritate. Toti cei care participau la Salonul National al Presei relatau, egoist, doar ce se petrece la standul lor. Acum nici macar despre noi insine nu mai scriem. Presa pare orfana de presa. Presa are nevoie de presa, nu pentru a se inzorzona, ci pentru a informa corect asupra unui moment care o priveste. Nu-i un targ sarbatoresc, cu toate ca o anume duminica se cuvine, o data pe an, si jurnalistului, imbracat mereu, zi-noapte, in salopeta chinului sau profesional.

De miercuri pana duminica, cinci zile la rand, vedetele pixului si vedetele ecranului, scriitorii scrisului de o zi si scriitorii scrisului logodit ambitios cu eternitatea, respira sub cupola de sticla de langa Casa Scanteii, azi Casa Presei Libere, impreuna cu Maria Sa cititorul, acelasi aer. In odai cu reflectoare se incing dezbateri. Rolurile, consacrate de regulile profesiei, se schimba. Intreaba cititorul, intreaba deputatul, intreaba politicianul si raspunde ziaristul.

In ceea ce ma priveste, prin institutia de presa pe care o reprezint, am propus, ca si in alti ani, recurs la o sentinta nedreapta. Gazetarul, pentru mult prea multi, este identificat cu individul care, infractor de informatii, iti intra noaptea in dormitor prin hornul casei sau pandeste prin gaura cheii momentul in care directorul isi ciupeste de fund secretara. Sub genericul "Ziaristii - creatori de cultura" incerc sa demonstrez ca marii gazetari de ieri si de azi sunt oameni cu carte, cu moralitate, cu principii, producatori ei insisi de spirit. Mi-am invitat cativa confrati, toti stiuti ca ziaristi si toti autori de carti pentru o dezbatere publica. La standul agentiei mele de presa inaugurez ceea ce de mai multa vreme se afla in redactia noastra - Galeriile de arta A.M. PRESS. Pe langa lucrari inedite, faptuite in ultimii ani de viata la Paris, de George Apostu, cel considerat de Cioran si Eugen Ionescu un titan al sculpturii, al doilea valoric dupa Constantin Brancusi, expunem lucrari ale unor pictori, sculptori si graficieni care sunt, totodata, si jurnalisti. Lansam proiectul celui de-al doilea album de portrete "Cum ma vezi si cum te vad" dintr-o trilogie a graficianului Marian Avramescu, lucrari tiparite de Editura A.M. PRESS. E mult, e putin? Nu stiu. Voi lua la pas standurile colegilor mei si ma voi bucura pentru izbanzile lor. Gaudeamus si Salonul National al Presei, aparent deosebite si gratulate cu o granita, sunt totuna. Iscalitura de pe o carte si iscalitura de sub un pamflet de jurnal coincid adesea pana la filigran. Scriitorul de roman este si scriitorul gazetei. Asa a fost dintotdeauna. Cel mai mare jurnalist roman, spun unii, a fost Mihai Eminescu. Cel mai mare jurnalist, spun altii, a fost Ion Luca Caragiale. Si pe unii, si pe altii ii contrazic cei care gasesc in scriitorul si poetul Tudor Arghezi talentul unic al scrisului de o zi. Pe ei i-a confirmat eternitatea. Gazetarul si scriitorul de azi convietuiesc cu discretia, cu modestia paguboasa. Cea mai mare parte a publicului n-are habar ca, printre obligatiunile zilnice si cotizatia diurna de truda profesionala, ziarele, televiziunile, agentiile de stiri s-au chinuit ca in aceste cateva zile sa deschida lumii odaia mare de oaspeti. Priviti-ne de aproape si stati de vorba cu noi. Suntem, poate, mai urati decat ne arata scrisul sau, cine stie, prin noroc, mai frumosi.

×
Subiecte în articol: editorial presa