Presa, un "rău" mai mult decât necesar

Asist cu tristeţe de ceva timp la declan­�a­rea unor atacuri la adresa presei �i a jurnali�tilor. Exist� suficiente raţiuni de cri­tic� profesional� pentru modul prea lax în respectarea reperelor de etic� jurnalistic�. Dar tentaţia generaliz�rii pare im­po­si­bil de reprimat.

Persoane care au beneficiat din plin de libertatea de expresie, de rezultatele meseriei de jurnalist, care şi-au făcut o carieră în presă sunt acum în postura de a condamna o meserie. Eu spun că e nefericită opţiunea lor. Sunt destui oameni politici şi înalţi funcţionari care s-ar bucura enorm dacă mâine în România nu ar mai exista presă şi ziarişti. Unii ar prefera cu siguranţă nişte foi colorate, pline de poze cu silicoane, rebus, un horoscop şi cursul valutar. Alţii doresc un soi de presă pozitivă, cu titluri mari, pe pagina întâi, ale comunicatelor plicticoase şi foarte prost concepute în instituţiile de stat. Sau cu mesajele "nealterate, neinterpretate" ale preşedintelui, primului-ministru, ale miniştrilor sau parlamentarilor. Eventual şi fotografia mare, cu figura preocupată a opinentului.

Pentru că articolele din presa scrisă şi emisiunile de televiziune deranjează, mai ales când relatează marile măgării ale oamenilor politici, aceştia creează reglementări constrângătoare în planul libertăţii de expresie. Este şi cazul prevederilor noului Cod Civil, cu articole care pot fi definite drept pumn de oţel în mănuşă de catifea. Cea mai nedemocra­tică este cea privind sechestrul sau confiscarea prin decizie judecătoarească a logisticii de lucru, indiferent că e vorba despre ziar sau televi­ziune. Clubul Român de Presă, cel care cândva apăra interesele mass-media, tace azi inteligent. O singură organizaţie sindicală a jurnaliştilor şi ceva ONG-uri insistă pentru modificarea unor articole inacceptabile din noile Coduri: Civil şi Penal. Presa relatează constant din proiectul aprobat de Guvern. Singurul politician care a găsit de cuviinţă să iasă la rampă cu o poziţie fermă a fost Norica Nicolai. În rest, tăcere. Şi bucurie că presei i se pregăteşte o botniţă confecţionată de un liberal auto-suspendat, care conduce destinele Justiţiei graţie lui Zeus, un soi de divinitate justiţiară de la malul Pontului Euxin.

Presa, la fel ca toate segmentele societăţii, are lucruri bune şi lucruri rele. Găseşti articole şi analize interesante în cotidiene serioase, precum Jurnalul Naţional sau Gândul. Emisiuni de calitate la televiziunile care se preocupă de subiectele politice, economice sau cultu­rale. Există chiar şi entertainment de calitate.

Pe lângă acestea, în cele peste 20 de televiziuni naţionale, 30 de cotidiene şi săptămânale sunt şi produse
care nu respectă un minimum de etică jurnalistică. Articole sau emisiuni care se definesc prin tomberonul în care se bagă singur autorul.
Presa este un chioşc divers, cu ofertă generoasă. De la TVR Cultural la OTV.

De la nelipsiţii sâni şi craci din Click la graficele evoluţiei economice din Săptămâna Financiară. Fiecare alege ce vrea, ce-i place, potrivit nivelului de educaţie. Mi se pare o preţiozitate vecină cu ifosul ca, în apogeul libertăţii lor, mass-media să declanşeze accente de greaţă chiar unora dintre produsele ei de vârf.

Cristian Tudor Popescu, cel care a fost redactor-şef, director de ziar, preşedinte al Clubului Român de Presă, a declarat şi el recent că nu mai vrea să fie numit jurnalist. După 20 de ani de notorietate profesională şi confirmare valorică graţie acestei meserii, CTP s-a săturat. Şi dă un semnal că a fi jurnalist nu mai este onorant. Trist.

One man show Mircea Badea, fost colaborator la Jurnalul Naţional, prieten cu jurnaliştii Marius Tucă, Mihai Gâdea sau Victor Ciutacu, a spus de nenumărate ori că detestă meseria de jurnalist.

Dincolo de faptul că-i respect opinia repetată seară de seară cu o audienţă demnă de un salariu mai bun, vreau doar să-i spun că din punctul acesta de vedere se situează exact pe aceeaşi lungime de undă cu clientul său perfect, Traian Băsescu.

Şi maestrul Ion Cristoiu are periodic răbufniri de scriitor supărat pe cei 40 de ani de carieră proprie ca jurnalist. Dar el condamnă mai degrabă abaterile grave de la profesionalism în presa scrisă şi televizată, nu denigrează breasla pe de-a-ntregul ei.

Fără presă şi libertatea ei de a dezvălui mizeriile puterii şi mecanismele nefuncţionale din societate, România n-ar fi fost în stadiul actual. Era mult mai jos, băltind în stagnarea pe care ne-o oferă pe bani mulţi politicienii. Cei care de altfel, cu foarte mici excepţii, urăsc sincer jurnalismul şi efectele lui.
Presa are defecte. Ele trebuie corectate permanent. Dar blamarea ei in corpore e un păcat mai mare decât unele derapaje punctuale.

Să-ţi exprimi însă dorinţa de a nu fi jurnalist scriind la un ziar sau realizând emisiuni televizate cu o anumită ciclicitate e ca şi cum ai sta mereu la coadă la carne cu un tricou pe care scrie mare : "Sunt vegetarian. Detest cotletul!".