Preşedintele imposibil

Nici unul dintre candidaţii înscrişi vreodată la toate alegerile din România de după 1989 nu şi-a propus, în mod realist, să SCHIMBE MENTALITĂŢILE ACESTUI POPOR. Cu asta trebuia început şi de asta se fereşte toată lumea. Mai ales clasa politică. Combinaţia existentă le convine de minune: avem politicienii pe care ni-i permitem şi pe care-i merităm. Exact ca naţionala de fotbal. În consecinţă, am să mă duc să votez, ca de fiecare dată, dar acum o să-mi exercit dreptul de a nu mai credita pe nimeni.

Votant, caut candidat. Ofer 1 vot. Şi studiez oferta.

Traian Băsescu
M-a dezamăgit total. Nu a înţeles că relaţiile dintre un căpitan de vas şi echipajul său nu pot fi extinse drept lege generală pentru tot restul lumii. Ţările şi naţiunile care le populează, geografic şi în general, nu fiinţează pe apă, ancorate sau navigând. Traian Băsescu a fost la un moment dat o promisiune care s-a ratat pentru că nu şi-a depăşit condiţia. Dacă totuşi a vrut asta, a greşit crezând că o poate face de unul singur, fără o echipă adecvată. De 20 de ani este la putere, sub o formă sau alta. Şi nu-mi dă motive să cred că s-ar transforma miraculos într-un eventual nou mandat.

Mircea Geoană
Este vărul de la ţară al lui Ion Iliescu. A moştenit tot ce avea mai rău Ilie Moromete. Îl confirmă pe Marin Preda când acesta afirma că deşi a avut mare încredere în ţărani, când aceştia au ajuns la putere, l-au dezamăgit iremediabil. Deşi îmbrăcat "evropeneşte", fiinţa lui respiră parvenire, deşi el se chinuie din răsputeri să-şi ascundă obârşia. Cu cât se chinuie să fie un "gentelman" , cu atât se dă "în fapt" şi mai rău. E bombastic, teatral, cabotin, fudul, demagog, fanfaron şi deci, necredibil.

Crin Antonescu
Pozează în salvator al naţiunii. Este de o calitate mai bună decât cei doi sus-menţionaţi, dar are ceva din naivitatea de profesor a lui Emil Constantinescu. Este credibil ca om, dar total necredibil când te asigură că va învinge mafia din interiorul... mafiei! Mafia rămâne, în esenţă, aceeaşi, doar "capetele" ei se schimbă. Nu are în spate un partid altfel decât celelalte. În România există un singur partid - Partidul Puterii, cu mai multe aripi, care se tot perindă la putere. Are două posibilităţi: ori se implică şi nu va fi lăsat să schimbe nimic, ori nu se implică şi atunci oricum nu se va schimba nimic. Că de vreo revoluţie de mentalităţi la poporul român nu poate fi vorba.

Sorin Oprescu
Nu cred că un pensionar simpatic şi cumsecade ar putea fi un bun administrator de scară de bloc. Sau de asociaţie de locatari. Sau de uniune de asociaţii de locatari. Locală sau naţională. Punct.

Corneliu Vadim Tudor
Un om care pur şi simplu şi-a ratat total şi iremediabil cariera, pentru că niciodată nu a ştiut ce caută el în viaţa lui. De fapt, nici nu ştiu ce carieră ar fi putut avea şi în ce domeniu, ca să nu aibă ce rata.

Remus Cernea
Este candidatul care a lansat ideea că "România va fi o ţară normală când va avea preşedinte o femeie ţigancă, unguroaică şi lesbiană". Interesantă idee, dar cu câteva amendamente: nu lesbiană, ci o bisexuală intelectuală superbă, adeptă a cultului Bahai sau gnostică, new age ori holistă; practicantă de yoga şi tantra; să fi pozat în studenţie nud prin reviste, ca să nu mai aibă presa de scandal curiozităţi faţă de ea; şi să nu aibă mai mult de 35 de ani. Un fel de Carla Bruni de "Petit Paris". În plus, ar trebui rescrise în codul genetic al poporului definiţia şi semnificaţia termenului "normal". O utopie.

Kelemen Hunor
Nu candidează ca să ajungă preşedinte, ci are o misiune precisă în mecanica jocurilor politice electorale. Dacă ştim - şi eu şi el - că nu are cum să iasă preşedinte, atunci de ce să-l mai votez? Altfel , un d(om)n stimabil.