Desi avem un nou Guvern, politica acestor zile este tot mai mult o confruntare si tot mai putin o constructie. El insa a fost chemat sa schimbe imaginea, iar nu continutul. Exista sisteme bazate pe incredere si exista sisteme bazate pe pacaleala. Intre ele, desigur, adevarul nu este absolut. Spre exemplu, o situatie sociala tensionata nu-i afecteaza pe toti in mod egal. Sunt unii a caror inclinatie naturala este sa respecte legea si sa-si consolideze buna reputatie, dar sunt si aceia care isi conduc viata din pacaleala in pacaleala. Cei care ne conduc dau tonul. Pentru ca societatea sa functioneze corect si sa limiteze consecintele pacalelii, conducatorii trebuie sa aiba prestanta, iar nu smecherie. In 1930, in plina criza, Keynes spunea: "Cand vad ce fac oamenii bogati cu banii lor ma intreb daca nu trebuie sa ne temem de o depresiune nervoasa universala". Parafrazandu-l, inlocuiti "oameni bogati" cu "conducatori politici", "banii" cu "vorbele lor" si "universal" cu "national".
Daca dupa 25 de secole, Socrate continua sa ne lumineze valorile fundamentale ne putem intreba de ce? Stim ca el se straduia sa educe o viitoare clasa politica care sa guverneze cu intelepciune si dreptate. Virtutea, dreptatea si adevarul, gandea el, nu sunt lucruri care se rezolva prin obiceiuri si capricii, ci in conformitate cu exigentele ratiunii. Refuzand orice compromis, Socrate a fost condamnat la moarte prin autootravire conform legii ateniene. Prietenilor care cautau cu disperare sa-l salveze, el le-a spus ca legea trebuie respectata. A luat otrava cu seninatate spunand: "Atenieni, cand copiii mei vor fi oameni maturi, sa-i pedepsiti daca se vor preocupa mai mult de bogatie si afaceri decat de virtute! Si daca vor pretinde ca au realizat ceva fara sa fie adevarat, sa le-o reprosati asa cum v-am reprosat eu voua".
Capacitatea rationala in confruntarea cu atacuri verbale in dezbateri publice si asumarea autentica a raspunderii nu au nimic de a face cu smecheria. Atacurile nu trebuie privite ca un pericol iminent care sa enerveze, ci, dimpotriva, ca pe o oportunitate pentru a explica sensul si obiectivele actiunilor proprii. Lucru valabil cu o singura conditie: ca in spatele functiei publice sa se afle un om pentru oameni, iar nu un om pentru sine.
Pacaleala, ca si frica, urmareste obedienta cetateanului in fata puterii. Thomas Hobbes, unul dintre cei mai mari ganditori ai organizarii politice, spunea ca obedienta se bazeaza pe convingerea cetateanului ca pedeapsa poate fi mai mare decat beneficiul sperat din lupta cu puterea. Cum sa ne aparam de pacaleala ca si de incercarea de a ne infricosa? Etienne de la Boetie, in 1563, propunea: "Pe tiranul unic nu-l combate, nici darama. Se descompune de la sine, cu conditia ca tara sa nu mai consimta sa-l serveasca. Nu e vorba sa-i ia ceva, ci sa nu-i mai dea
nimic". In timp ce marele Montaigne nu ne lasa in ghearele autocompatimirii: "Nimanui nu-i merge rau mult timp fara ca el insusi sa nu fie vinovat".