Pretul corect

Rolul dobanzilor este interpretat diferit de debitori. Cei care le platesc zic ca au fost inventate de camatari, cei care nu le platesc sunt convinsi ca au fost facute ca sa fie reesalonate. De la bani pornesc multe dispute in practica.

Adevarul nu e chiar atat de aproape. Ca sa-l pricepem, ne putem gandi la economia nationala ca la o firma. Diferenta intre administrarea unei afaceri si gestionarea unei economii tine, uneori, doar de dimensiune. Dincolo de deosebirea de scara, business-urile mici, ca si cele mari au un punct comun: rentabilitatea. Cum se masoara ea? Cu ajutorul indicatorilor de performanta. Dobanzile, dar si salariile ori taxele nu sunt altceva decat instrumente care se regleaza pentru obtinerea unui anumit rezultat.

Reluam ideea: Trebuie sa aiba banii pret? Da, fiindca, astfel resursele sunt alocate eficient, pentru ca pretul banilor - dobanda - este un obstacol in calea risipei fondurilor. La fel actioneaza si salariile, care trebuie sa creasca sau sa scada real, in functie de cat de productiva este munca. Tot asa, fiscalitatea corect instrumentata trebuie sa ajute bunul mers al economiei prin stimularea muncii si prin distribuirea corecta a eforturilor in interes general.

Inflatia compune fortele celor trei parghii intr-o rezultanta, cu rol de diagnostic al intregului sistem. Intr-o economie putin performanta, pretul pastrarii echilibrelor este dat de o "subventie" inflationista inalta, care se extrage din nivelul de trai al tuturor, in timp ce intr-o economie fara probleme structurale, inflatia are un nivel de unu-doua procente, care stimuleaza dezvoltarea.

Asta ar trebui deci sa spuna "pretul-preturilor", inflatia. Se poate insa sa arate inflatia bine, in timp ce economia merge prost? Da, dar numai in Romania. Aici, in loc sa se gestioneze economia pentru a obtine un anumit rezultat, este administrata direct cifra de inflatie.

Se stie ca romanii n-au dus niciodata lipsa de imaginatie. O astfel de abordare, noua pentru lumea economica, s-ar putea numi concis "modelul romanesc". Aceasta, din pacate, tine mai mult de poezie decat de economie, care este o stiinta ghidata de reguli exacte. Una dintre legi spune ca in lipsa unor informatii corecte despre starea economiei, pretul isi pierde rolul detinut in procesul de alocare a resurselor financiare, de munca, de materii prime si energie.

Inflatia ar trebui sa dea informatii corecte, dar daca nu ne putem baza pe ea, observam neputinciosi cum partile incep sa sufere de boala intregului. Dobanzile se indeparteaza de realitate. Salariile acopera consumul numai in statistici. Fiscalitatea nu stimuleaza munca, ci doar incearca sa imparta putinul la toti. Iar cand vom dori, in sfarsit, sa reparam stricaciunile produse de incompetenta si de coruptie, ne vom pomeni ca inflatia oficiala a sters atat de multe urme, incat nu se pot sti nici dimensiunile pagubei, nici de unde trebuie inceput.

Citește pe Antena3.ro

Călin Georgescu, despre relația cu UE: "Nu sunt dispus să călătoresc. Nu poate să vină cineva din afară să îmi spună ce să fac"

Inflatia noastra, ca o foaie de temperatura completata gresit, arata ca economiei iimerge bine, cand aceasta abia reuseste sa-si duca boala pe picioare. Tusea si junghiul persista acolo unde, in loc sa se aplice economiei un program coerent de fizioterapie, se continua frectiile cu pomezi antiinflatie.

Cine acopera cu vopsea stralucitoare ziduri subrede? Cine obtine o crestere economica de vis peste nivel de trai mizer si arierate uriase? Cine poate explica scaderea inflatiei altfel decat prin productii-record la hectarul de hala din care s-a furat totul in afara de geamurile sparte?

Se poate da vina pe cei care intocmesc statistici, dupa cum se poate arata cu degetul spre institutiile monetar-fiscale care sapa in nivelul de trai, ca sa asigure notele de trecere in foaia matricola a macrostabiliza rii. Cinstit ar fi insa altceva: sa recunoastem adevarul exprimat in zicerea populara despre originea descompunerii. La peste incepe de la cap, la economie de la Guvern, care administreaza grosul proprietatii si pune regulile proprii mai presus de legile economiei.