Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sub inrăurirea combinată a unui complex de factori - dintre care seceta prelungită de mai mulţi ani, dar puternic accentuată in 2007 , preţurile la cereale in UE au luat-o razna, cu impact sever asupra preţurilor alimentare şi inflaţiei in general.
Sub inrăurirea combinată a unui complex de factori - dintre care seceta prelungită de mai mulţi ani, dar puternic accentuată in 2007 , preţurile la cereale in UE au luat-o razna, cu impact sever asupra preţurilor alimentare şi inflaţiei in general. Prevăzuta suspendare pe o perioadă mai mare sau mai mică a taxelor vamale asupra importurilor cerealiere in UE nu va putea rezolva de fapt nimic. Pur şi simplu pentru că explozia preţurilor la cereale nu are loc doar in UE, ci pe toate pieţele internaţionale, la scară mondială. Şi nu mai sunt mari diferenţe intre preţurile intracomunitare şi preţurile mondiale. Or, tocmai acesta este lucrul fundamental nou, completamente diferit de situaţia de pe aproape tot parcursul jumătăţii de veac de existenţă a UE. Seceta prelungită şi mult accentuată in acest an este doar unul dintre factorii care au acţionat nu numai in ţările UE ci şi in alte ţări producătoare de cereale. Completamente nou este insă impactul creşterii serioase a cererii mondiale de cereale, legată de prezenţa crescăndă pe piaţa importurilor internaţionale a unor ţări emergente mari, in frunte cu China şi India care, graţie succeselor lor economice din ultimii ani, işi permit acum, spre deosebire de trecut, să facă masive achiziţii de cereale pentru populaţiile lor. Acest fapt a modificat in bună măsură caracteristica pieţei mondiale de produse agroalimentare din a doua jumătate a secolului XX: cine avea bani n-avea nevoie, cine avea nevoie n-avea bani! Transformarea unei părţi din nevoile mondiale in cerere solvabilă a aruncat pur şi simplu preţurile in sus, mai ales prin combinaţie cu scăderea producţiei din cauza secetei.
UE nu ştie ce să facă. Aproape in intregime, filozofia şi construcţia politicii agricole comune s-au bazat de fapt pe existenţa unui preţ comunitar mai mare decăt cel mondial. In esenţă, in ideea ca UE să-şi acopere din producţie prorpie consumul agroalimentar de zonă temeprată şi să asigure pentru proprii fermieri condiţii de trai la nivelul celorlalte sectoare, s-a pus la punct o construcţie, care să susţină preţul pe piaţă la o cotă relativ inaltă, capabilă să remunereze producţia şi standardul de viaţă al fermierilor. De fapt, alte sectoare puternic profitabile, indeosebi industria, şi alte categorii de lucrători, consideraţi suficient de instăriţi, subvenţionau agricultura şi oameni ocupaţi in agricultură. Mai mult, dacă cineva importa produse agroalimentare din afara UE, de unde o putea face la preţurile mondiale mai mici, trebuia să plătească diferenţe la puşculiţa comunitară. Dimpotrivă, dacă cineva reuşea să exporte produse agroalimentare in afara UE, unde nu o putea face decăt tot la preţurile mondiale mai mici, primea compensaţii financiare din aceeaşi puşculiţă. Pe baza acestui sistem, taxat drept protecţionist, UE a devenit insă in timp, din importator, exportator net de produse agroalimentare, asigurăndu-şi autosuficienţa in ce priveşte consumul de produse agroalimentare vegetale şi animale din zona temperată.
Ascensiunea puternică a preţurilor mondiale - care tinde aproape să lichideze diferenţele faţă de preţurile comunitare - schimbă totul. Dacă problema cu care se confruntă UE ar fi tratată exclusiv economic - abandonăndu-se criteriile politice care au copleşit-o in jumătatea de veac de existenţă , una din cele mai importante piese ale construcţiei comunitare (politica agricolă comună), pentru care s-au cheltuit oricum cele mai mari eforturi materiale şi de imaginaţie, precum şi enorme alocaţii sociale, ar trebui pur şi simplu aruncată la coş. Reformarea politicii agricole comune potrivit condiţiilor noii situaţii ar reclama asemenea schimbări, incăt n-ar mai rămăne aproape nimic din ea! Şi răsturnarea de situaţie n-a venit cumva, Doamne păzeşte!, de la extinderea Uniunii in ţările est-euroepne, inclusiv in Romănia, deşi este bine cunoscut că Romănia unde intră nu numai că o face la spartul tărgului, dar şi usucă totul repede, repede!
UE nu ştie ce să facă. Aproape in intregime, filozofia şi construcţia politicii agricole comune s-au bazat de fapt pe existenţa unui preţ comunitar mai mare decăt cel mondial. In esenţă, in ideea ca UE să-şi acopere din producţie prorpie consumul agroalimentar de zonă temeprată şi să asigure pentru proprii fermieri condiţii de trai la nivelul celorlalte sectoare, s-a pus la punct o construcţie, care să susţină preţul pe piaţă la o cotă relativ inaltă, capabilă să remunereze producţia şi standardul de viaţă al fermierilor. De fapt, alte sectoare puternic profitabile, indeosebi industria, şi alte categorii de lucrători, consideraţi suficient de instăriţi, subvenţionau agricultura şi oameni ocupaţi in agricultură. Mai mult, dacă cineva importa produse agroalimentare din afara UE, de unde o putea face la preţurile mondiale mai mici, trebuia să plătească diferenţe la puşculiţa comunitară. Dimpotrivă, dacă cineva reuşea să exporte produse agroalimentare in afara UE, unde nu o putea face decăt tot la preţurile mondiale mai mici, primea compensaţii financiare din aceeaşi puşculiţă. Pe baza acestui sistem, taxat drept protecţionist, UE a devenit insă in timp, din importator, exportator net de produse agroalimentare, asigurăndu-şi autosuficienţa in ce priveşte consumul de produse agroalimentare vegetale şi animale din zona temperată.
Ascensiunea puternică a preţurilor mondiale - care tinde aproape să lichideze diferenţele faţă de preţurile comunitare - schimbă totul. Dacă problema cu care se confruntă UE ar fi tratată exclusiv economic - abandonăndu-se criteriile politice care au copleşit-o in jumătatea de veac de existenţă , una din cele mai importante piese ale construcţiei comunitare (politica agricolă comună), pentru care s-au cheltuit oricum cele mai mari eforturi materiale şi de imaginaţie, precum şi enorme alocaţii sociale, ar trebui pur şi simplu aruncată la coş. Reformarea politicii agricole comune potrivit condiţiilor noii situaţii ar reclama asemenea schimbări, incăt n-ar mai rămăne aproape nimic din ea! Şi răsturnarea de situaţie n-a venit cumva, Doamne păzeşte!, de la extinderea Uniunii in ţările est-euroepne, inclusiv in Romănia, deşi este bine cunoscut că Romănia unde intră nu numai că o face la spartul tărgului, dar şi usucă totul repede, repede!
Citește pe Antena3.ro
