Prima zi de serviciu

Lui Manel, din Colentina, unchiul Andrei i-a facut rost de o slujba. Manel implineste 17 ani, dar in saptamanile in care e flamand arata de 11.

Cand mananca bine, arata de 14, numai ca asta se intampla rar, fiindca maica-sa are o pensie de urmas care ajunge doar pentru prima saptamana a lunii. "Nu-i cine stie ce munca - a zis vesel unchiul Andrei - , dar o sa mancati si voi ca oamenii doua saptamani." Unchiul Andrei e intotdeauna vesel. Lui pensia ii ajunge trei saptamani.

Pentru prima sa zi de serviciu, mama lui Manel l-a imbracat frumos, cu pantalonii si camasa cu care ar fi fost sa-l ingroape pe taica-su daca unchiul Andrei n-ar fi renuntat la un costum de oras care nu-l mai incapea de vreo 20 de ani.

Treaba lui Manel, intr-adevar, nu era deloc grea. Trebuia sa pazeasca un closet public ce urma sa fie inaugurat de primar spre sfarsitul lui august. Closetul era gata din iulie, insa ziua in care avea sa fie deschis pentru popor nu fusese inca stabilita. Cauzele erau doua si ambele ale naibii de incurcate. Prima cauza privea devizul lucrarilor si modul artistic in care acestea fusesera finalizate. Daca nu stiai ca-i vorba de un closet, puteai sa crezi c-ai coborat intr-un bar de lux. Totul era colorat, stralucea si mirosea a parfum. "Veceu, veceu - a zis primarul, placut impresionat de atmosfera intima, aproape intelectuala a incaperilor "B" si "F" - , dar ia ganditi-va ce-o sa se intample cand vor da navala taranii din piata. O sa se pise pe pereti si-i pacat de marmora!" A doua cauza era chiar mai stresanta decat prima. Primarul se pricepea sa inaugureze targuri de toamna, blocuri renovate, economate, cantine pentru saraci, dar care era protocolul si ce cuvantare trebuia sa tina la darea in functiune a unui "grup sanitar comunitar", cum pompos il botezase arhitectul, habar n-avea.

Un functionar de la primarie s-a uitat la Manel cu o privire dezaprobatoare. "Nu-i cam firav flacaul matale, bre, nea Andrei?", a intrebat functionarul. "Ca sa pazeasca un lacat - a raspuns unchiul Andrei - nici nu-i nevoie de altcineva". Ramas singur, Manel a luat o pozitie razboinica in fata usii si a inceput sa se uite dupa lumea care forfotea pe trotuar ca la o multime vicleana, care astepta doar momentul prielnic ca sa tabare pe lacat.

Doua ceasuri si mai bine a inlemnit in fata usii ca un soldat in post, dupa care, vazand ca nu se intampla nimic, a inceput sa se mute de pe un picior pe altul. Soarele il batea drept in crestet, camasa il strangea la gat, il durea mijlocul, totusi mai mult decat sa faca niste pasi, ca sa nu lesine, n-a indraznit. "Ce-ai stat, ma, atata?", l-a intrebat unchiul Andrei la 11 noaptea, cand Manel s-a intors acasa flamand si vanat la fata de oboseala. "Ei, asa-i la serviciu - a zis maica-sa - pana te obisnuiesti, e mai greu." Vreme de o saptamana, Manel a pazit lacatul veceului fara ca nimeni de la primarie sa-i spuna ceva, sa-l controleze sau sa-i dea instructiuni. Oamenii nici nu bagau de seama ca era un veceu acolo. Nu scria nicaieri ca toate coloanele alea, precum si acoperisul de sticla fistichiu ar fi fost un veceu. O privata o recunosti imediat dupa miros. Dar un closet public, cine-i nebunul care sa dea banii, cand puteai foarte bine sa te duci in spatele halelor sau in dosul oricarui bloc din preajma? O luna a mers Manel la serviciu, din zori pana tarziu, catre miezul noptii. Intr-o zi, functionarul care-l angajase l-a zarit stand jos pe treptele veceului si l-a luat la rost: "Bai, ala, n-ai gasit alt loc unde sa te odihnesti? Ia vezi-ti de drum!". "Domnule - a ingaimat Manel - , sunt paznicul. O sa mi se dea o leafa c-am pazit lacatul!" "Ce paznic? Ce leafa? Cine dracu’ te-a adus aici?", s-a rastit functionarul la Manel. "S-a invatat rau romanul - a mai zis functionarul - , sa nu faca nimic si sa se umple de bani! Popor puturos!"