Primăvară în sud

M-a prins primavara la Craiova si am inteles ca nu exista lumina mai fru­moasa decat aici, in sudul tutu­ror si al nimanui, in sudul in care ne simtim acasa si ne putem face so­cotelile existentei coerent, in su­dul atat de apropiat de inimile noas­tre, de obicei inghetate si pus­tii, in sudul care prinde viata o data cu fiecare dimineata balbaita, in sudul pe care il ducem pe sange, ca pe un semn din nastere, ca pe o pro­misune fara termen de valabi­li­tate, ca pe un ecou de care nu vrem si nu putem sa ne desprindem. M-a prins primavara la Cra­iova, o primavara legitima si ho­ta­rata, cu 17, cu 22 de grade Celsius, cu zgomot de cer senin, cu ticait de eternitate, si aproape ca nu am stiut ce sa fac, cum sa reactionez, a fost atat de cald dintr-o data, incat mi s-a parut greu sa ma asortez cu aceasta schimbare de temperaturi si de atitudini.

Asa cum contabilizam, cand eram mica, unde ma prinde prima ninsoare, contabilizez si acum, orbita de tot seninul din jur, unde si cand am parte de primele zile de primavara. In jurul Craiovei, peisajul s-a transformat si parca seamana cu noi, campiile sunt mai vii ca niciodata, li s-a resuscitat verdele pe care-l credeam pentru totdeauna pierdut, copiii au iesit afara sa se joace, sa mearga pe bicicleta, sa alerge, sa-si risipeasca surplusul de energie. In comunele din apropiere, au iesit batranele la colt de ulita, sa stea de vorba, sa afle ce a mai facut vecinul din capul satului, sa o compatimeasca pe vaduva de care a uitat toata lumea, sa-si aduca aminte de vremurile in care ii aveau pe copii acasa, in care se simteau capabile sa infrunte orice greutate. Sunt in varsta, au privirile obosite, dar inca le mai face placere sa traiasca, inca mai au de povestit, inca mai sunt evenimente de comentat, chiar daca nu mai aud de mult bine ce spune televizorul, chiar daca nu le mai da nimeni nici un semn de viata de ani si ani, chiar daca le e dor de tineretea pierduta si de planurile neindeplinite.

M-a prins primavara la Craiova si am vrut sa merg la Barca, in comuna unde a copilarit tata, tocmai ca sa tin minte aceasta lumina fara destinatar si ca sa ma acomodez mai repede cu realitatile. Recunosc, mi-am dorit, macar pentru cateva minute, sa ninga de ramas-bun, sa-mi inghete palmele sub dominatia fulgilor si sub forta gerului, dar m-am simtit vinovata si am deschis ochii mai bine, ca sa-mi intre primavara in toate colturile ratiunii, ca sa-mi acopere tamplele si gandurile, ca sa ma faca sa inteleg de unde si pana unde se poate intinde o visare lipsita de logica. M-a prins primavara la Craiova, in sudul meu drag si tandru, am in jur un adevarat tablou de frumos si de lumina, trebuie sa ma opresc din scris, ca nu cumva sa pierd din nuantele care imi tin tacut companie, trebuie sa ies din nou pe strada, sa fac pasi mici si nesiguri, in ritmul acestui anotimp aparent curajos, care si-a adus aminte ca si noi, cei obisnuiti cu marile ierni si cu ma­rile dezas­tre, avem dreptul la putina seninatate...