Primul persan al tarii

Daca popularitatea ta se bazeaza pe pitoresc - si atat - risti sa cazi in tot felul de capcane. Ai putea, de pilda, sa crezi ca oamenii te remarca pentru profunzimea gandirii sau pentru cine stie ce talente ascunse, si nu pentru felul fistichiu de a fi. Sau ai putea ajunge la concluzia ca pitorescul tau e o buna trambulina spre orice orizont. Ca, bazandu-te pe el, ai putea deveni orice, chiar si calugar, chiar si soprana sau chiar si sef de stat sau de oaste.

Ma gandeam la toate astea, privind, cu un nou interes, spre viata publica romaneasca, dupa ce am recitit, intr-un moment de ragaz, a treizecea scrisoare persana a lui Montesquieu. Ajuns la Paris, personajul cartii se minuneaza de atentia pe care o starneste tuturor cu hainele lui orientale. Dar "atata cinste nu intarzie sa devina o povara". Drept pentru care omul nostru se hotaraste sa-si comande haine europenesti ca sa vada daca in fizionomia lui "mai ramane ceva de luat in seama". Schimbarea are efect tragic. "Fara podoabe straine m-am vazut pretuit cat se poate de corect." De fapt, nimeni nu-l mai baga in seama. Devine un anonim. Iar daca totusi cineva il prezinta ca pe un calator venit dinspre Soare Rasare, oamenii au reactia rezervata mai degraba curiozitatilor de balci: "Ce lucru nemaipomenit! Cum poate cineva sa fie persan?".

Daca inchizi cartea si privesti spre politica de la noi, e imposibil sa nu bagi de seama "persanii" ascunsi, mai pretutindeni, indaratul unor haine de imprumut. Incepand chiar cu primul persan al tarii, actualul presedinte.

Traian Basescu a intrat in costumul spilcuit de presedinte mai ales pentru ca oamenii s-au lasat convinsi de felul lui pitoresc de a fi si de a arata, de vorbele lui neaose, de mesa lui rebela, de puloverul in care negocia cu sindicalistii pe asfalt. Era imposibil sa nu-l remarci cand il vedeai si era imposibil sa nu zambesti cand il remarcai. "Sunt ca si voi, spunea el, si sunt un luptator cu coruptia!"

Imbracat in haine europenesti de presedinte si impresurat de reguli europenesti de protocol, manat de la spate de un program zilnic incarcat de intalniri, alocutiuni si mese scortoase, Traian Basescu nu mai e acelasi om. Nu mai e nici ca alegatorul si nici ca Traian Basescu cel votat. Si-a plantat imprejur o padure tanara? de cunostinte feminine, restituie case cumparate indoielnic, cere bani grei pentru onoarea lui patata si se jura ca nu a pus gand rau si ilegal conducerii de la Televiziunea publica."Ce lucru nemaipomenit! Cum poate fi cineva luptator cu coruptia?" Pentru ca si din acest punct de vedere avem deja de-a face cu un alt personaj.

Nu vreau sa se creada ca pun din nou in discutie mult pomenita "neprezidentialitate" a lui Traian Basescu. Eu ma refer acum la ceva mai profund decat felul cuiva de a corespunde imaginii noastre despre o functie. Actualul presedinte si-a cladit in timp popularitatea care l-a adus la Cotroceni pe un fel de a fi pe care l-a parasit aproape imediat dupa ce a ajuns la destinatie. Partial, pentru ca a fost nevoit de natura functiei, partial pentru ca asa vrea. Sau asa poate. Noile lui haine nu sunt prea mari. Pur si simplu, nu sunt cele promise. Nu sunt hainele pitoresti pentru care fusese votat.

Nu e singurul caz de popularitate "deturnata" la care asistam. Atunci cand popularitatea este criteriul exclusiv pentru candidaturi sau numiri in functie, riscam sa lasam deoparte competenta, adecvarea efectiva la functia cu pricina. Si foarte repede oamenii se simt tradati. Care e, in fond, personajul real? Cel care le-a cerut votul facandu-le cu ochiul sau cel care inchide mai apoi ambii ochi, facandu-se ca a devenit altcineva?