Prinţul deşertului

In plină vară, o ştire trăsnet i-a lovit din senin pe bucureştenii năuciţi şi aşa de atătea furtuni. Primarul urbei, domnul Adriean Videanu, va păstra pănă in luna decembrie autoturismul Volkswagen Touareg pe care il primise odinioară ca şi copilot al Guvernului. Soarta acestei maşini a ţinut cu sufletul la gură naţiunea vreme de zile in şir. Nici analiştii nu au intărziat să se intrebe de ce ţine morţiş un om, nu numai bogat, dar şi cu un parc de transport propriu la indemănă, să meargă la volanul unei maşini care aparţine altei instituţii. De ce a acceptat Videanu să negocieze cu liberalii trădători doar pentru patru roţi?


Răspunsul găsit de mine poate fi vinovat de prea multă poezie, dar eu cred că e adevărat. Primarul ştie că tuaregul e o fiinţă a deşertului. Cu ce te poţi deplasa mai bine prin pustiul de beton care a devenit astăzi Bucureştiul? Fără apă, fără spaţii verzi şi, mai ales, fără idei, Capitala devine pe zi ce trece o sahară democrată pe care nu o poţi străbate oricum.

De şapte ani, de cănd in fruntea primăriei e dinastia Băsescu, Bucureştiul nu mai e un oraş prost condus, cum era inainte, ci e un oraş condus in sens invers. Se zbate toată Europa să amplifice şi să conserve spaţiile verzi? Noi ne chinuim să tăiem pom cu pom ca să facem loc asfaltului. Există in toate capitalele zone pietonale care conservă clădiri istorice şi oferă locuitorilor şi turiştilor străzi mai ferite de poluare? Noi aglomerăm circulaţia maşinilor peste tot şi mai ales in centru. Căştigă toate oraşele demne de acest nume de pe urma unui centru istoric reabilitat şi oferit turismului? Noi am lăsat Lipscanii şi spaţiul dimprejur intr-o asemenea degradare, incăt in curănd o să fim primul oraş european cu centru preistoric. Se agită toată lumea să aducă maşini nepoluante, cu motoare hibride sau electrice? Primăria noastră importă pe bani mulţi mijloace de transport clasice, care poluează.


Se orientează toată lumea spre soluţii subterane care să descongestioneze transportul? Noi pariem pe transportul de suprafaţă, pe tramvaie grele sau metrouri uşoare care incurcă traficul fără să descurce nimic.Se zbat edilii in alte capitale să facă parcări subterane şi să lărgească drumurile? Noi schimbăm in fiecare an bordurile. Incearcă toţi să privatizeze serviciile publice, ca să fie mai clar cine e responsabil de anumite domenii? La noi, după privatizare, privatul şi primăria aruncă vina unul spre altul, ori de căte ori apa inundă oraşul, iar fostul primar moare de răs privind din dealul Cotroceniului la tot acest spectacol, pe care l-a semnat in mare măsură.

In buna tradiţie a lui Băsescu, Videanu e un prinţ al machetelor. Din cănd in cănd vine in faţa noastră cu căte un proiect de gips şi ne recită cifre. Milioane de euro investiţi, tone de ciment şi de sticlă folosite. Aşa au apărut in ziare parcări şi construcţii care de ani şi ani se incăpăţănează să existe numai acolo. Iar in lumea reală, de care ar trebui să aibă grijă beduinul nostru, haosul se amplifică zi de zi. Acest oraş nu are vreun plan de urbanism demn de acest nume. Clădirile se inghesuie unele lăngă altele haotic, indiferent de destinaţie, de numărul de niveluri, de culoare, de finisaje. Cathedral Plaza e doar un exemplu de cum poate fi infrăţită o catedrală cu un zgărie-nori. In măsura in care există, regulile sunt fie aiurea intocmite, fie făcute să fie mereu negociate. Singura afacere rentabilă din Bucureşti o reprezintă dărămarea fabricilor şi transformarea lor in terenuri virane. Se construiesc in loc spaţii de birouri pentru multinaţionalele care incă se joacă cu leul, intărindu-l artificial. Se construiesc şi se cumpără in disperare sedii noi pentru instituţii tot mai numeroase.


Micul Paris arată neingrijit, fără personalitate, fără preocupare pentru o sistematizare modernă, cu noduri de circulaţie dominate de lucrări de artă monumentală. Exemplul cel mai semnificativ este chiar piaţa din faţa Guvernului, transformată in parcare şi tărg de maşini. Am propus in urmă cu căţiva ani construirea unei făntăni monumentale in centrul pieţei şi o mare parcare in subteran. In locul realizării unui astfel de proiect, edilii actuali au triplat numărul de semafoare.


Există oraşe pe care le mănăncă jungla. Există oraşe pe care le mănăncă apa. Există oraşe pe care le mănăncă deşertul. Bucureştiul e o specie aparte. Un oraş pe care il mănăncă primăria. Cu tot cu zilele locuitorilor lui.


Singura afacere rentabilă din Bucureşti o reprezintă dărămarea fabricilor şi transformarea lor in terenuri virane. Se construiesc in loc spaţii de birouri pentru multinaţionalele care incă se joacă cu leul, intărindu-l artificial. Se construiesc şi se cumpără in disperare sedii noi pentru instituţii tot mai numeroase. Micul Paris arată neingrijit, fără personalitate, fără preocupare pentru o sistematizare modernă, cu noduri de circulaţie dominate de lucrări de artă monumentală.