Privind in jos

Consolarea saracului e ca exista altii si mai saraci. Oameni a caror saracie ma umple de mila si neputinta, nu-si fac probleme din cauza ei, dar sufera gandind ce rau o duc vecinii lor.

De cate ori m-am intrebat cum poate sa supravietuiasca cineva dintr-o pensie infima, am aflat ca intrebarea asta si-o punea si persoana respectiva, referindu-se la pensiile si mai bicisnice ale unor prieteni. O profesoara in varsta, care traieste din ceaiuri, foarte mandra ca reuseste sa pacaleasca foamea cu aproape nimic, nu are deloc dimensiunea bogatiei. Neavand niciodata valuta si nici grija de a o transforma in lei, nu realizeaza ce inseamna cumpararea unui scrin vienez cu 10.000 de euroi, dar deschide ochii mari si se simte mintita, atunci cand aude ca un profesor ar fi dat trei milioane de lei pe o canapea de piele la mana a doua. Saracii fac numai calcule in jos, din care cauza cele in sus nu-i preocupa si adesea nici nu le produc satisfactii.

M-am gandit mult la o carte despre psihologia saraciei si de aceea imi permit sa observ cateva lucruri, care altfel au statutul unei boli. Al unei maladii de care nu-i frumos sa vorbesti la persoana, ci numai in general. Am bagat de seama ca saracia e mult mai personalizata decat avutia. Oamenii cu multi bani sunt marginiti in dorinti. Impersonali in cuprinsul unor cheltuieli nemasurate - fapt care aduce a nonsens - si limitati la putine dorinti. Le bifezi si, gata, te poti considera un ins care a reusit in viata: vila, masina scumpa, haine, vacante in insulele frecventate de vedetele filmului, bijuterii, tablouri si cam atat. Un articol, publicat pe prima pagina in Le Figaro, un text aparent cinic, dar in esenta corect si respectuos, atat cu bogatia, cat si cu saracia, vorbea de ignorantele, in materie de igiena si sanatate ale nevoiasului, ca de un noroc si-i plangea pe cei care, avand posibilitatea sa stie in permanenta cum le functioneaza inima, rinichii, ficatul si creierul, traiau sub teroarea analizelor. Controlul functiunilor - socotea confratele francez in cunostinta de cauza, ca tot omul care chiar din asta isi lua salariul - nu-i chiar un avantaj. Sau este, daca ai detasarea celui care vrea sa-i priceapa pe alti cunoscandu-se intai pe el insusi. Francezul remarca un lucru important si anume ca saracia dezvolta simtul umorului. Explicatia ar fi ca omul bogat e mai apasat de complicatiile crescande venind cu averea, decat saracul, care stie ca si mai jos grijile raman aceleasi. Ca mai jos decat cel mai jos nu se poate.

Citand o publicatie medicala britanica, jurnalistul parizian conchide: "Cu cat esti mai bogat, cu atat creste in importanta sentimentul ca esti bolnav" si "In tarile industrializate, sentimentul de a te fi nascut bolnav e mai acut decat la oamenii traind in tari ramase in urma".