x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Privind orasul pe ferestrele troleibuzului

0
Autor: Tudor Octavian 21 Feb 2007 - 00:00
Privind orasul pe ferestrele troleibuzului


Cand crezi ca stii tot ce merita sa stii despre un om, poti sa fii sigur ca mai exista inca lucruri care iti raman pe vecie necunoscute.

Cand crezi ca stii tot ce merita sa stii despre un om, poti sa fii sigur ca mai exista inca lucruri care iti raman pe vecie necunoscute.

Si nu lucruri, in sine, importante, ci importante prin repetitie, prin acumulare, prin intelesul pe care li-l dau timpul care trece. Ziaristul Leon Kalustian, fie-i memoria binecuvantata, a refuzat, dupa ce a iesit din inchisoare, sa mai mearga prin Bucuresti altfel decat cu masina cui se oferea sa-l scoata din casa. Cu tramvaiul, cu autobuzul ori cu troleibuzul n-a mai calatorit niciodata. Kalustian refuza sa mai aiba de-a face cu necunoscuti, cu masele largi, cu alte persoane decat cu acelea, foarte putine, pe care le agrea.

Era un mod de a se izola, de a-si culpabiliza contemporanii pentru ingratitudinea cu care ii intorsesera multele sale faceri de bine. Cand credeai ca i-ai descoperit si ultima mare excentricitate de senior, descopereai la batranul gazetar alta si mai mare. De exemplu, ca - desi nu i l-ar fi publicat nimeni - isi scria zilnic editorialul, exact ca inainte de razboi si inainte de a fi bagat de bolsevici in temniti. Si ca, dupa ce-si exprima doua ceasuri in scris opiniile despre tot ce se petrecea in Romania acelor decenii de dupa 1950, fereca articolul, fara sa i-l dea nimanui la citit, intr-o lada cu mii de astfel de editoriale nascute moarte.

Un amic in etate, despre care gandeam ca stiu tot ce insemnase ceva in lunga sa existenta, mi-a marturisit, venind cu troleul la o serbare cu artisti, ca era pentru prima oara, din 1965, cand se deplasa altfel decat cu automobilul sau sau al ministerului de unde se pensionase. Nu era o excentricitate cu substrat ideologic, ca la Kalustian, ci consecinta faptului ca, fiind el un tata al motoarelor, motoarele statului il scutisera de placerile atat de rafinate ale transportului in comun. Tatal motoarelor mi-a vorbit, cu emotia omului care era cat pe-aci sa rateze unul din premiile intai ale unei vieti ca, din troleibuz, Bucurestiul era altfel. Ducand mai departe judecata sa, de cetatean care privea realitatea unui intreg oras pe o fereastra, inseamna ca, la proprietarii de masini, realitatea de dincolo de ferestre e pana la urma o chestiune de firma. Intr-un fel li se infatiseaza oropsita noastra Capitala celor cu Trabant si in cu totul altul privilegiatilor cu Mercedes-uri si Jeep-uri. Facilitatile din ce in ce mai costisitoare ale limuzinelor instarite le dau posibilitatea proprietarilor sa vada pe ferestre ce fel de Bucuresti au ei chef. Ca sa nu mai spun ca unul e Bucurestiul la 50 km la ora, altul la 80 si profund altul din goana masinii cu ferestre fumurii a primarului ori a premierului. Daca nu cumva vor fi avand ferestre colorate, ca sa vada orasul in tonuri pastelate, de parc de distractii pentru miliardari. Uneori ma intreb daca tot ce a inteles domnul Iliescu despre Romania nu e perceptie deformata. Nu de scolirea sa la Moscova, cat de faptul ca, dupa ce s-a intors de la studii, din Rusia, n-a mai calatorit altfel decat cu masinile negre ale stapanirii si cu viteza pe care o impuneau protocoalele convoaielor oficiale. Nici nu banuieste domnul Iliescu ce a pierdut, fiindca n-a vazut cum e Romania si pe fereastra curselor RATA, pe ferestrele trenurilor pentru navetisti ori pe ferestrele prapaditului autobuz 311, de pe traseul Piata Rosetti - Balta Alba. O frumusete de tara, care te umple de un patriotism de nu mai scapi de el toata viata, indiferent cu ce te tratezi.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de