Procentul de monştri

CIORNE
Fiecare naţie, cu particularităţi de mimică sau pigment, cu pistrui pe suflet, care o deosebesc de alta, cunoaşte şi cazna, genetică poate, a monştrilor. Procentul de monştri e şi el variabil de la un neam la altul. Noi, românii, trăim, se pare, vremea blestemată în care procentul de monştri a crescut. Fiinţa naţională trebuie să se cutremure şi să-şi ia măsuri. Iată cele două nenorocite fapte care mă îndeamnă, luni dimineaţa, să aştern pe hîrtie aceste interogaţii.

CIORNE
Fiecare naţie, cu particularităţi de mimică sau pigment, cu pistrui pe suflet, care o deosebesc de alta, cunoaşte şi cazna, genetică poate, a monştrilor. Procentul de monştri e şi el variabil de la un neam la altul. Noi, românii, trăim, se pare, vremea blestemată în care procentul de monştri a crescut. Fiinţa naţională trebuie să se cutremure şi să-şi ia măsuri. Iată cele două nenorocite fapte care mă îndeamnă, luni dimineaţa, să aştern pe hîrtie aceste interogaţii.

O asistentă maternală din Bistriţa-Năsăud pe care, ca vecin, o puteai saluta cu "sărut mîna, doamnă", a torturat şi ucis bestial, prin metode care fac să pălească tehnicile Inchiziţiei, un copilaş de patru ani. Copilul a fost ars cu ţigara, urmele acestor înscrisuri ucigaşe găsindu-i-se pe tot corpul. I-au fost tăiate organele genitale şi urechea, cu o forfecuţă de unghii. Bestia cu fustă şi-a încheiat misia de "asistare maternală" prin asfixierea copilului. Ura bolnavă a fost justificată prin amănuntul de pigment al pielii asistatului – copilul era ţigan. Dacă ar fi fost broască rîioasă sau pisică, torturarea unei vietăţi ar fi scandalizat societăţile de protecţie şi ar fi revoltat o lume sensibilă cînd este smuls piciorul unei lăcuste şi apatică atunci cînd este omorît un copil. La noi, un mahăr local, plătit bugetar, declară senin că, în ceea ce-l priveşte, şi-a făcut datoria. Ţipetele copilului nu au tulburat tihna lui, bine remunerată.

A doua întîmplare, ca un blestem pe care îl îndurăm toţi, s-a petrect în Italia. Din nou Italia. Doi ciobani mioritici, unul de 20 de ani şi altul de 32 de ani, au sfărîmat cu bîtele oasele a doi turişti olandezi care ceruseră voie să îşi aşeze cortul lîngă tabăra lor. Se simţeau protejaţi lîngă oameni. Nefericit calcul! Monştrii păzitori de oi au tăbărît noaptea peste cei doi olandezi cu bîtele şi i-au jefuit, iar femeia a fost supusă, după ce i-au rupt mandibula, umilinţei violului. Cei doi nu-s ţigani. Dezamăgirea celor care explică totul prin primitivismul etniei rome este mare. Ţiganii nu se fac niciodată păstori. Cazul irlandezului care cu priceperi de nazist rasat şi-a zidit fiica într-un buncăr şi i-a făcut o puzderie de copii a fost uitat. Monstrul american care şi-a ciuruit colegii de şcoală şi dascălii a căzut din sertarele memoriei. Sîntem din nou pe pagina întîi a gazetelor lumii. Sîntem în stare să facem ceva? Politica, preocupată de înfundarea adversarilor, mişcă vreun deget? Mă tem că nu.

Vor începe şcolile. Multe dintre ele au devenit pepiniere de haiducie de cartier. Copii debusolaţi, cu mama culegătoare de căpşuni în Spania şi tata cioban în Grecia, uitaţi ca nişte paporniţe în gara destinului, cerşesc în van bunăvoinţă. Ea nu vine. Societatea românească fabrică monştri. Prea mulţi pentru un cap amărît de locuitor. Cele două întîmplări de la Bistriţa-Năsăud şi din periferiile Romei ar trebui să deschidă sesiunea extraordinară a Parlamentului şi nu legiferarea ţîfnei faţă de adversarii politici.

Gloria noastră olimpică a scăzut. Vremurile în care Nadia smulgea ropote de aplauze de pe toată planeta au apus. Stăm bine, în schimb, la capitolul fapte abjecte. Născuţi pentru a escorta gloria altora, rămînem ruda săracă a Europei, în curtea căreia împuiază monştri.