Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Probabil că de numele Monei Pivniceru au fost legate cele mai multe speranţe, din 1990 încoace, privind nevoia de a se reabilita sistemul de justiţie, depolitizându-l. Şi, mai ales, scoţându-l de sub influenţa nefastă şi ingerinţele din partea unui preşedinte ales democratic dar exercitându-se profund nedemocratic, chiar discreţionar, cum e Traian Băsescu. Totul pleda, acum aproape un an, când Mona Pivniceru a fost numită ministru, pentru această aşteptare. Un magistrat de un profesionalism desăvârşit, cunoscut şi recunoscut ca atare, cu verticalitate, mai curând tehnocrat esenţialmente decât trimis al unui partid, potrivit algoritmului politic din USL, era de presupus că-şi va duce misiunea, deloc uşoară, până la capăt, în beneficiul sistemului şi al societăţii.
Iată, însă, că, surprinzător de repede, Mona Pivniceru şi-a părăsit postul, optând pentru cel de judecător la Curtea Constituţională. Va trece mult timp, până să se deceleze care a fost suportul acestei mişcări. A fost o presiune dincolo de limitele suportabile, venită dinspre Cotroceni, fiind deja de notorietate contrele dintre ea şi Băsescu, mai ales în privinţa candidaturilor pentru şefia Parchetului General şi a DNA? Va fi cedat oare premierul Ponta, în virtutea absurdului acord semnat cu (încă) locatarul din Deal? Sastisită de frecuşurile şi faulturile politice, însăşi Mona Pivniceru s-a supus, e omeneşte, tentaţiei unui cert mandat de nouă ani, avantajos şi material, şi ca prestigiu, la CCR? Nu ştiu, vom afla în timp. Oricum, raportul de forţe din CCR rămâne favorabil (5/4) lui Băsescu, cel puţin încă doi ani. Cert este că premierul Victor Ponta şi-a asumat el interimatul la Ministerul Justiţiei. Iar această decizie lasă loc unor unor speculaţii.
E greu de explicat plauzibil de ce nu a fost desemnat imediat un nou titular. Sunt în PNL destui jurişti de marcă. Norica Nicolai, Renate Weber, Tudor Chiuariu ar fi putut fi lesne nominalizaţi, chiar dacă doi dintre ei aveau reţicenţe faţă de un dialog cu Băsescu. Apoi, algoritmul nu e bătut în cuie, dacă interesul sistemului şi al alianţei ar cere-o: o candidatură remarcabilă ar fi fost aceea a profesorului Alexandru Athanasiu, remarcabil în nici un caz ca propagandist social-democrat, ci ca reputat jurist şi om de ştiinţă. Totuşi, s-a preferat provizoratul, iar interimatul de 45 de zile va aduce oarece clarificări.
Mă tem, însă, că dedesubturile fac parte tot din noianul de cedări în faţa hachiţelor şi pretenţiilor lui Băsescu, determinate de interesul lui şi al acoliţilor lui. Mă tem că, aşa cum deja se discută, se va ajunge la o feliere a sistemului parchetelor, că procurorul general va fi desemnat de Ponta (dar, având în coastă şeful DIICOT, nu are prea multă putere), în timp ce Băsescu îşi va păstra halca mare, DNA, unde să-şi numească iarăşi omul (poate să-l titularizeze chiar pe controversatul interimar Călin Nistor, dacă nu cumva o readuce de la Bruxelles pe Codruţa Kovesi). Ceea ce i-ar servi de minune scopului de a-şi îngropa definitiv propriul dosar, ba şi de a-şi menaja apropiaţii asupra cărora apasă grele învinuiri de fraudă, de crase abuzuri sau de neglijenţă cu grave consecinţe în gestionarea banilor publici.
Dacă vom aminti că se estimează că economia neagră înghite vreo 40 miliarde de euro, că evaziunea fiscală se cântăreşte tot cu miliardele, că în domeniiul carburanţilor, cerealelor şi al legumelor şi fructelor contrabanda depăşeşte imaginabilul, dacă vom aminti şi de jaful din zona achiziţiilor publice, al infrastructurii şi transporturilor, apoi va fi greu de acceptat că DNA, parchetul în general, abia au scremut un dosărel de vreo 22 milioane de euro, în care e implicat Blejnar, iar un drumar portocaliu ca Nelu Iordache e agăţat tot într-un căzuleţ oarecare. Va fi, însă, lesne de priceput ce miză e pe masa "licitaţiei" de procurori la vârf şi de ce participă cu atâta osârdie preşedintele-jucător.
