Profesoara de rugaciuni

Un octogenar, care tocmai si-a vandut casa si curtea plina de ciresi, fiindca erau prea mari si prea trudnice pentru un om ca el, singur si neajutorat, ia inca o hotarare importanta. Prima a fost cand s-a mutat in garsoniera unde are totul de-a gata, si apa calda, si calorifere fierbinti, si baia aproape de pat. A doua e si mai importanta. De aceea, batranul se invarteste toata ziua prin odaie, nervos, uitand sa-si ia pastilele si cu ochii pe telefon, desi de ani de zile nu-l mai suna nimeni.

E seara in care isi va spune pentru ultima oara rugaciunea. I s-a rugat lui Dumnezeu, seara de seara, din duminica aceea trista cand a implinit 6 ani, iar bunicul dinspre mama a fost atat de bucuros ca a apucat sa-l vada mare, ca a facut infarct si a murit. "Astazi - a zis atunci maica-sa - o sa te invat cum sa te rogi, sa-i ceri lui Doamne-Doamne sa-l primeasca pe tataie in rai". Pe alti copii mamicile lor ii invatau o rugaciune standard, si asta era tot. Cu el, maica-sa s-a purtat vreme de doi ani, pana a inceput sa se descurce si fara sfaturile ei, ca o adevarata profesoara de rugaciuni. In fiecare seara avea ceva de corectat. De adaugat sau de scos un nume de pe lista celor care trebuia ajutati de Dumnezeu. Maica-sa era foarte minutioasa cu cererile catre Cel de Sus, minutioasa si harnica. La masa luau loc - copii, parinti, bunici si unchi - cam zece persoane zilnic, iar maica-sa se ingrijea sa fie toata lumea multumita. Masa era ca o rugaciune cu toate punctele de pe ordinea de zi rezolvate de Dumnezeu, mama fiind doar persoana care gestiona corect darurile. "Ce ciorbita buna de oase avem azi - spunea ea - , sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat-o!"

Pana la 80 de ani, batranul ramas singur pe lume a fost extrem de chibzuit cu rugaciunile. Ca un administrator al camarilor ceresti, acreditat sa faca portii de bine pe masura faptelor fiecaruia din familie. Lista cu cei pentru care se ruga seara era cand mai lunga, cand mai scurta, dar niciodata intr-atat de scurta incat sa sfarseasca rugaciunea in cateva minute. Chiar si in anul cand i s-a prapadit feciorul si a simtit ca tot ce-o sa urmeze n-o sa mai aiba nici un inteles, rugaciunile de seara au durat mai mult de un sfert de ceas. Familia batranului a fost tot timpul mare si pentru toti era ceva de aranjat cu Dumnezeu.

Batranul ia o multime de medicamente, dar nu iminenta mortii il face sa renunte deodata la un obicei care vreme de multe decenii i-a dat un sens fiecarei seri. Si prin aceasta, si zilei ce avea sa urmeze. De la an la an, rugaciunile au devenit tot mai scurte. "Doamne - a zis batranul la ultima sa rugaciune - , ieri s-a dus si varul Cornel. Am ramas singur, Doamne, nu mai am nimic sa-ti cer pentru nimeni. Ce rost mai are sa te deranjez?"