Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu-i vina noastra pentru ca am invatat sa cautam vinovati in lumea exterioara, dar asta facem, avem nevoie de 'vinovati' ca de aer, caci vinovatia altora ne consoleaza mintea si sufletul si ne ajuta sa nu recunoastem ce facem rau noi singuri. Daca altii sunt vinovati pentru suferintele traite de noi, pentru furia, pentru ura, pentru nelinistea, iritabilitatea si deznadejdea noastra, ne percepem pe noi insine ca pe niste victime inocente. Altii nu ne iubesc, altii ne iau ce-i al nostru, altii nu ne dau ceea ce avem nevoie, altii sunt cruzi, altii sunt gelosi, invidiosi, altii ne urasc, zicem noi si-i confortabil sa proiectam cauza suferintelor personale asupra altora. Nu ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce ni se intampla, putem chiar sa respingem violent ideea ca avem vreo implicare in ceea ce 'altii', daca nu oamenii, atunci Dumnezeu, incornoratul sau cine stie ce alta forta, ne-au facut.
Cautarea vinovatilor in alt loc decat in noi insine perpetueaza inconstienta, care aduna energii din ce in ce mai grele, mai distrugatoare, capabile sa ne trezeasca intr-o zi la adevar. Acel adevar spune raspicat ca 'ceea ce nu vedem si nu vrem sa acceptam ca facem noi insine, proiectam asupra altora'. (Ideea ca 'oamenii ma urasc' izvoraste din propria ura interioara. Ideea ca 'oamenilor nu le pasa de mine' izvoraste din aspiratia narcisista a propriei fericiri, precum si din ignorarea celorlalti. 'Nu primesc suficienta iubire' izvoraste din faptul ca nu daruiesti dragoste altora. 'Oamenii sunt cruzi cu mine' izvoraste din lipsa cordialitatii fata de ceilalti'. 'Oamenii sunt gelosi pe mine' provine din propria gelozie fata de altii. Astfel, daca ne asumam responsabilitatea faptului ca suntem autorii propriei lumi, ne apropiem de sursa acesteia si o putem corecta', spune David Hawkins in cartea sa, 'Sinele, realitate si subiectivitate'(Ed. Cratea Daath,2006).
Cu alte cuvinte, lumea care ne inconjoara in fiecare moment nu-i altceva decat imaginea lumii din noi insine si, prin aceasta, intelegem de ce Isus ne-a spus ca nimic nu ramane ascuns. Continutul inconstientului se dezvaluie cu totul prin lumea din jur. Avem nevoie de curaj, poate de o forma de curaj mai puternica si mai mareata decat a celor ce cuceresc varfurile marilor munti ai lumii, pentru a intoarce privirea de la vinovatii de afara la responsabilitate, capabila sa inteleaga faptul ca suntem creatorii propriei realitati. Curajul ne poate ajuta sa ne observam pe noi cu sinceritate si, in relatia cu un dusman, de exemplu, sa ne recunoastem starea de dusmanie si emotiile sau gandurile asociate ei. In acest punct este important sa previn asupra tendintei oamenilor de a privi catre persoanele atacate de un dusman si a conchide automat, simplist, ca acea persoana are un dusman in ea insasi. Trebuie sa facem pasi inapoi de la acest gen de gandire, pentru ca nu prezenta dusmanului din exterior este semnalul dusmaniei interioare, ci trairea noastra in relatia cu el. Din cauza asta nu putem sti ce simte alt om in relatia cu un dusman, dar stim intotdeauna ceea ce simtim, gandim si traim noi insine. In pasajul citat mai sus al doctorului Hawkins gasim remedii pentru proiectiile negative pe care le facem asupra lumii, poate ca acestea sunt si cele mai importante dintre toate. Sa incepem prin a iubi noi daca nu ne simtim iubiti si a practica deliberat iubirea in toate relatiile noastre de viata este tratamentul cel mai puternic, capabil sa ne vindece bolile sufletesti, dar – mai ales – inconstienta!
Citește pe Antena3.ro
